„În sfîrșit, a apărut «Trilogia Transilvană» a lui Miklós Bánffy, excelent roman cu iz memorialistic, în traducerea lui Marius Tabacu și sub îngrijirea mea!” – a dat de veste Lucian Nastasă Kovács pe pagina lui Fb. LNK este istoric și directorul Muzeului de Artă din Cluj, iar Marius Tabacu, traducătorul lui Ádám Bodor și al lui Attila Bartis, printre alții.
Știrea a apărut pe site-ul transindex.ro chiar la rubrica multiculturală, deci e mai mult decît logic că scriu aceste rînduri de Ziua mondială a diversității culturale, pentru dialog și dezvoltare. Dar e logic și din cauză că amplul roman al lui Bánffy desenează inerția aristocrației maghiare în ajunul Primului Război Mondial și, firește, vorbește mult și cu empatie despre românii din Transilvania.
Spun firește, deoarece un personaj care își critică aspru propria nație și chiar propria clasă socială (să nu uităm, contele Bánffy a fost moștenitorul și proprietarul Versailles-ului transilvan, adică al castelului de la Bonțida) are mereu mai multă empatie decît unul care vorbește numai despre păcatele altora. Empatia istorică presupune și o inteligență care înțelege.
Sigur, Bánffy face parte din generația Trianonului, adică dintre cei a căror viață chiar s-a schimbat radical. De aceea titlurile romanelor care compun trilogia („Numărați”, „Cumpăniți”, „Răzlețiți”) sînt biblico-tragice și întreaga mentalitate este a celui care a pierdut ceva. A venit vremea să scriem trilogii despre ce am făcut cu pămîntul ăsta comun, dar neajunsurile noastre nu i le putem pune în cîrcă marelui conte.
Marius Tabacu, directorul Filarmonicii de Stat de la Cluj, care a primit Premiul pentru traducerile din literatura maghiară în cea română în ianuarie a. c., a făcut o muncă uriașă. Încă nu am citit cartea, dar cantitatea în sine este debordantă, și nici nu mă gîndesc cîte probleme aparent insolubile a rezolvat în timp ce se lupta cu această materie uriașă. De bună seamă că istoricul Lucian Nastasă Kovács l-a putut ajuta cu niște informații și date, dar traducerea este un proces de re-creație nu doar a unei opere, ci și a unui întreg context, de fapt, a unei întregi culturi.
Ar fi bine ca cei care se ocupă de critica de întîmpinare să scrie niște articole bine documentate despre această carte apărută la ICR, cu sprijinul Ministerului de Externe al Ungariei, al Institutului Balassi și al Asociației Erdélyi Gondolat.
În imagine: contele Miklós Bánffy
Călin-Andrei Mihăilescu: „Am dăruit adesea «Fuga în sud» de Sławomir Mrożek și «Infinite Jest» de David Foster Wallace”
Raul Popescu: „În fiecare an, recitesc maniacal «Ghepardul» de Lampedusa”
„Insula de apoi” (fragment) de Vlad Zografi
„Vizite neanunțate” (fragment) de Iulian Popa
„Nostalgia. Povestea unei emoții periculoase” (fragment) de Agnes Arnold-Forster
„Îndoiala. O explorare în psihologie” (fragment) de Geoffrey Beatie
O lume în schimbare…
„Panta animală” de Jean-Christophe Bailly
„A te cufunda în caleidoscoape” de Philippe Delerm
When the Crawdads Start Singing…
Alina Gherasim: „Amos Oz și Haruki Murakami sunt doi autori pe care-i citesc cu mare atenție”
Bogdan Perțache: „Piesele lui Shakespeare mi-au deschis ochii către lumea renascentistă și sufletul către teatru”
„Cânturile lui Maldoror” (fragment) de Lautréamont
Călătorind prin literatură
Ioana Văcărescu: „Am avut o mare pasiune pentru «David Copperfield» în copilărie”
Adrian Lesenciuc: „Cel mai mult m-a influențat «Cartea de nisip» a lui Borges, în care am găsit infinitul”
Scrie un comentariu