În vremurile noastre, totul pare să se reinventeze, nu doar individul. Oamenii de toate vârstele – nu doar tinerii – vor să îi impresioneze periodic pe cei din jur cu o altă atitudine, un nou look, alte preocupări. Unii se transformă în bine, citesc, călătoresc, meditează, își găsesc un hobby, se apucă de voluntariat, mulți își schimbă jobul, regimul alimentar, garderoba, obiceiurile, prietenii, consortul/soția, idealurile, țara etc. Alții se reorientează răspunzând unor provocări ale vieții sau ale vreunui cunoscut, testează limite, experimentează, se trezesc prizonieri ai unor vicii, dependențe, confundând pe „a fi” cu „a părea”. Într-o lume a imaginii și a suprafețelor înșelătoare, care se suprapun la infinit, desfăcând continuu posibilități de noi identități, succesul este mai vremelnic ca niciodată, după cum la fel de mare este pericolul căderii în pliurile și în capcanele întunecate din lăuntrul nostru, uneori din dorința exacerbată de vizibilitate, aprobare, validare. Fără un sol interior stabil, reinventarea rămâne o mască mai mult sau mai puțin reușită, tristă sau rizibilă. Complexe rămân aspectele generale ale societății, fiindcă, dacă veți da o căutare pe internet, veți vedea că nu doar oamenii, ci și dragostea se reinventează, laolaltă cu educația și cunoașterea, ultimele două mai ales din pricina inteligenței artificiale. Și, cu titlul unei cărți de anul trecut, democrația însăși se reinventează – sau aceasta pare o soluție pentru crizele profunde pe care le traversăm. Ca să nu mai spunem că, de când vorbim despre postumanism sau transumanism, omul însuși, în condiția sa definitorie, își pune alte întrebări despre sine, reconsiderându-se.
Sursă foto aici
Scrie un comentariu