Mittelstadt Nr. 142

Acei minunați ani (V)

Năduşitu (îşi scoate din buzunarul pantalonului două pietricele pe care le trece dintr-o mână în cealaltă, făcând zgomot): Şi noi, Margasoiule, mergem-mergem cu autobuzul ăsta până se termină carburantul? După aceea stăm-stăm unde ne aruncă voia domniei-tale?

Margasoiu: Tom, vei face rost de benzină. Prin apropiere e o staţie PECO. Nu trebuie decât să pândeşti până înveţi manevra. De altfel nu mă numesc Margasoiu.

Strâmbătură: Îl ajută poziţia coloanei vertebrale. Domnul Cioth Strâmb.

Margasoiu: Continuăm. Domnule Strow, e foarte frumos că te-ai oferit voluntar. Aprobăm gestul dumitale. Frânele erau verificate, Pornirăm pe pantă. Strow a apărut cu două canistre pline ochi. Niciun urmăritor. Tom, umple rezervorul. Ne-a rămas o canistră de rezervă. Motorul porneşte. Domnilor călători, cât timp conduc eu, puteţi dormi.

Cătană: Noapte bună, domnule Strow, cât timp conduce domnul Huckle, putem dormi liniştiţi.

Năduşitu: Noapte bună, până vă vede nea Vicente şi vă ia la goană.

Strâmbătură: Dacă nu-ţi place, Tom, poţi pleca. Noi vrem să ascultăm. Spune, Margasoiule. Pardon, domnule Huckle.

Margasoiu: Tom era nemulţumit, fiind neîndemânatic şi neobişnuit cu plecările de-acasă, îl rodea dorul de patul lui moale, de cele trei cărţi cu poveşti scârboase şi de şcoala pe care o părăsise. Pândea printre gene somnul liniştit al domnului Strow şi asculta sforăiturile puternice ale domnului Claud. Tom fusese profesor de muzică la gimnaziu de provincie şi nu era pregătit să-şi înceapă viaţa plină de aventuri alături de un fost funcţionar al primăriei precum domnul Strow şi alături de un fost marinar precum domnul Claud.

Năduşitu: Şi alături de un mare mincinos şi nătărău precum domnul Margasoiu.

Margasoiu: De fapt, Tom fusese îndrăgostit de o biată elevuţă şi urma să fie eliminat pentru lipsă de moravuri. Faţa-i era plină de coşuri, adevărate buboaie cât pumnul de mari. Tom avea o faţă hidoasă şi a fost primit, în autobuzul ce pornise la drum, ca simplu servitor şi hamal. Prin faţa autobuzului a trecut un iepure. Domnul Huckle a pus frână. Era o cină bună pentru patru oameni obosiţi. Iepurele înmărmurise în lumina farurilor. Domnule Strow, coboară şi taie-i beregata.

Strâmbătură: Eu nu pot, domnule Huckle. Şi acasă, când au omorât-o pe biata Galina, am închis ochii.

Cătană: O să cobor eu, domnule Huckel, dacă-mi permiteţi.

Năduşitu: E chiar plăcut să coborâţi domnia-voastră, dom’ marinar Claud, poate ştiţi înota şi să nu vă înecaţi.

Cătană: De ce, Tom? Apa inundă şoseaua?

Năduşitu: Apa inundă scara autobuzului şi bietul iepure o să se-nece la lumina farurilor dacă nu vă repeziţi.

Cătană (sfios): O să mă reped, Tom… După absolvirea cursului de înot.

Margasoiu: Domnul Claud l-a apucat de urechi şi cu briciul i-a retezat într-un unic gest beregheta. Iepurele a scos un strigăt sfâşietor, sângele a ţâşnit. Eşti plin de sânge, domnule Claud. Apa rece e cea mai bună, domnule Huckle. Îl voi ruga pe Tom să-mi toarne din găleată.

Năduşitu: E suficient să ieşi în aerul proaspăt al pădurii. Nu vezi că toarnă din cer mai abitir ca din găleată?

Strâmbătură: Tommy, eşti cam idiot. Afară e timp frumos, dacă te uiţi atent se văd şi stelele.

Năduşitu: Ba plouă de curge. Să-ţi iei pelerina când ieşi.

Strâmbătură (uimit): Care pelerină?

Năduşitu: Aia cu blană de urs polar, căptuşită, pe care ai primit-o alaltăseară în dar, când ai fugit cu dresoarea de circ.

Strâmbătură: A, da! Uitasem. Domnule Huckle, când ies în aerul de afară aş putea să-mi pun pelerina primită de la Caterina-dresoarea?

Margasoiu: O să poţi când va ploua.

Strâmbătură: Dar plouă, Margasoiule…

Margasoiu: Până la proprietăţile din oraşul domnului Huckle mai erau de mers sute de kilometri. O să fiţi bine primiţi de către sluga mea şi veţi dormi în paturi comode, cu plapumi călduroase şi uşoare, cu sticluţe cu apă fierbinte la picioare şi cu lighenaşul de porţelan alături şi plin cu lichide aromate.

Tu, Tom, vei sta într-o încăpere din casa grădinarului care se află chiar la marea poartă de intrare în parc. De acolo vei ajunge la noi pe aleea pietruită şi străjuită de brazii înalţi.

Năduşitu (lovind cu picioarele pietricelele albe): Mulţumit, alteţă?

Margasoiu: prin parcul secular, ne vom plimba la braţ cu domnişoarele binefăcătoare din ţinutul cel mai apropiat. Şi tu, Tom, vei găsi o servitorică pe placul, gustul şi putinţele dumitale. Până te va găsi poliţia ca să te aresteze şi să te ducă la ocnă cu mâinile băgate în cătuşe, te vom tolera prin apropierea noastră.

Cum în autobuz începe să plouă, domnul Strow s-a trezit datorită stropilor ce-i coborau pe gât, înfiorându-i spinarea. Glasul domnului Strow s-a auzit în tăcerea ce se lăsase de câteva minute bune: „Cred că plouă în autobuz, domnule Huckle”, a spus domnul Strow.

„A ruginit tabla, domnule Strow”, s-a auzit răspunsul domnului Huckle.

Să oprim maşinăria şi să ne adăpostim. Ba să conducem până la conac unde ne aşteaptă o cină bună şi un foc în şemineu.

Domnule Huckle, dumneata eşti foarte bogat, ai proprietăţi nenumărate.

Adevărat, domnule Claud, şi zeci de animale şi păduri şi păşuni şi case şi servitori.

Şi o să fim oaspeţii domniei-tale?

Pe timp nelimitat, domnilor, şi-atât cât îi cade fiecăruia bine.

Şi ne vom construi case şi noi, şi ne vei da pământ şi vite şi păduri şi câte o nevastă, domnule Huckle?

La început, puţin din fiecare şi, dacă veţi dori să rămâneţi, mai mult din fiecare. Neveste, domnule Strow, o să vă alegeţi singuri.

Eu, domnule Huckle, am o mică infirmitate…

Năduşitu: Un mic Cioth Strâmbh…

Margasoiu (împăciuitor): Domnule Strow, o uşoară îndoitură a coloanei vertebrale nu te face decât mai atrăgător în ochii domnişoarelor ţinutului, şi-apoi dumneata vei fi aureolat de faima seducerii Caterinei – celebra dresoare a circului MAGATH.

Aşa! De-acuma, domnilor, ca o nălucă autobuzul aşteaptă trecerea trenului. Ca o văpaie luminoasă, aşa trec vagoanele Expresului şi, cu ochiul lui experimentat, domnul Huckle zăreşte la una din ferestre o faţă schimonosită de femeie fardată şi nişte degete butucănoase ce-i cuprind gâtul.

Fiori reci trec prin craniul domnului Huckle. Îi îngheaţă mustaţa pe care şi-o simte ca pe o tablă ce-i apasă buza de sus.

Prin uşa deschisă a autobuzului, simte bătaia vântului. Acelaşi vânt care s-a strecurat în patul lui, când şi-a făcut de lucru cu călugăriţa de la Mănăstire.

Domnul Huckle vede privirea îngrozită a femeii fardate. Porneşte, domnule Huckle, strigă Claud de pe o banchetă din spate.

Domnul Huckle se ridică. Umbra lui cucereşte autobuzul. Se face linişte. În aer se simte primejdia.

Domnilor, în Expresul ce-a trecut acum câteva secunde, s-a produs o crimă. O tăcere grea ca brocartul se lasă peste vorbele domnului Huckle.

V-o jur, domnilor, o biată femeie a fost strangulată mişeleşte de câteva degete butucănoase. Le-am văzut, domnule Claud. Domnilor, dacă avem sânge bărbătesc în vinele noastre, vom porni în urmărirea Expresului, îl vom prinde pe criminal şi vom reda familiei trupul bietei femei asasinate. Sunteţi de-acord, domnilor, cu această propunere?

Năduşitu (care a scăpat din mână pietricelele care s-au rostogolit printre lemnele aşezate în stivă): De-acord, domnule Huckle. Să pornim odată. Benzină avem. Motorul e cald. Accelerează.

Margasoiu (nemilos): Tom, dumneata din păcate eşti aicea doar tolerat, aşa că n-ai drept de vot. Aşează-te.

Năduşitu (umil): Am vrut să ajut, domnule Huckle.

Strâmbătură (cu glas piţigăiat): Linişte, Tom! Domnule Huckle, cred că sunt în asentimentul domnului Claud când spun: Să pornim, domnule Huckle. Să pornim de urgenţă.

Margasoiu: Domnul Huckle se bucura de şansa tovărăşiei unor oameni de inimă. Pornise motorul. Drumul se întindea înaintea-i. Zeci de kilometri într-o întrecere disperată cu expresul de noapte.

Tatăl Margasoiului (glas ce vine de la ultimul etaj al blocului şi sună neplăcut printre şoaptele celor ce stau pe stiva de lemne a lui nea Vicente): MARGASOIULEEE!

Margasoiu: Gările rămâneau în urmă…

Cătană (speriat de strigătul ce nu cu mult înainte străpunsese noaptea): Domnule Huckle, cred că sunteţi strigat.

Margasoiu (supărat de întrerupere): Poftim? V-am auzit vorbind, domnule Claud? Cine mă strigă? O fi vreunul din servitori?

Năduşitu (cu ironie): Ascultaţi cu atenţie, domnule Huckle, se pare că e chiar bătrânul vostru tată.

Tatăl Margasoiului (acelaşi glas de mai înainte, dar cu mai multă intensitate şi mai ameninţător): MARGASOIULEEEE…!

Năduşitu: De-acuma o fi târziu, domnule Huckle, aşa că strigaţi cu spaimă: Da, tată. Şi luaţi-o la goană prin casa scărilor.

Strâmbătură: Domnule Huckle, să nu uitaţi: Zeci de kilometri se întindeau sub roţile maşinii, într-o întrecere disperată cu expresul de noapte.

Năduşitu: Acuma se va auzi strigătul scos de tatăl domnului marinar Claud. Un strigăt disperat căruia nu i te poţi împotrivi.

Tatăl lui Cătană (strigăt): Cătanăăăă…!

Năduşitu: Tocmai urcă, domnule Claud.

Tatăl lui Cătană: Urcă băiete, că aştept cam de multişor.

Năduşitu (către Cătană): Domnule Claud, cred că se va întâmpla ceva cu pielea dumitale. (Către Strâmbătură care a început să tremure): Du-te şi dumneata, domnule Strow. (Rămas singur, gânditor): Al dracului de frumos. Ca din carte scoase, domnule. Și Mărgăsoiu ăsta, tocmai pe mine să mă facă Tom-slugoiul. Mâine de dimineaţă, stau de vorbă cu el şi-ajungem la-nţelegere.

Pe mine nu mă strigă nimeni.

Şi cine să fi comis crima, domnule: Ce interese o fi avut? Să strângi de gât o femeie… Autobuzul ăla mergea încet. Expresul se-ndepărta. Zeci de kilometri se-ntindeau sub cauciucurile autobuzului, într-o competiţie disperată cu Expresul de noapte…

Domnul Huckle, Domnul Strow, domnul Claud şi Tom, cu dinţii strânşi, cu feţele încruntate, pândeau noaptea tăcută din jur. Criminalul câştigase încă vreo câteva ore de libertate. Doamne, cât mai trebuie să treacă până mâine seară…

Năduşitu coboară de pe stiva de lemne, sare pe pământul curţii, îşi dezmorţeşte oasele şi intră în casa scărilor.

În vană, apa fierbinte s-a răcit şi mama Năduşitului a adormit cu cartea de rugăciuni pe genunchi.

Tom prinde cu braţele-i musculoase canistra plină ochi cu benzină şi aleargă la rezervor. Scoate căpăcelul. Gâlgâitul lichidului. Sunetul motorului pornit pe şoseaua ce se luminează din ce în ce mai clar.

DIMINEAŢA…

Susține Literomania

Despre autor

Marian Ilea

Marian Ilea

Marian Ilea (n. 1959, Maramureș), a debutat editorial cu volumul de povestiri „Desiștea” (Cartea Românească, 1990, premiul Salonului Național de carte Cluj). În 1993, publică „Desiștea II” (Cartea Românească). În anul 1997, volumul de teatru „Ariel” (Cartea Românească) obține premiul Uniunii Scriitorilor pentru cel mai bun volum de teatru. Mai publică volumele „Casa din Piaţa Gorky” (Editura Cornelius, 1999), „Vacek” (Editura Dacia, 2001, Premiul pentru proză al Asociatiei Scriitorilor București), „Ceasul lui Bronnikov” (Editura Dacia, 2002), „Povestiri din Medio-Monte” (Editura Dacia, 2003, Marele premiu al Saloanelor "Liviu Rebreanu"), „Povestiri cu noimă” (Editura Dacia, 2006), „Rodica e băiat bun” (Archeus, 2008), „Libertatea începe în șapte aprilie” (Editura Dacia, 2009), „Înțeleptul” (Tracus Arte, 2013), „Societatea de Socializare din Medio-Monte” (Tracus Arte, 2014), „Capra germană si gramofonul” (Tracus Arte, 2014). Piesa de teatru „Societatea de Socializare din Medio-Monte” se montează la Teatrul Municipal Baia Mare, obținând Premiul de regie la Fringe Festival București.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: