Cartea săptămânii Nr. 194

Trei scriitoare și o poveste despre prietenie

poveste despre prietenie_literomania

În 2020, anul pandemiei Covid 19, a apărut o carte frumoasă, aparte, pe care am citit-o – trebuie să recunosc – afectiv și nu critic: „Poveste despre prietenie” (Editura Școala Ardeleană), semnată de trei autoare, foarte cunoscute, de altfel, în spațiul nostru literar: Ruxandra Cesereanu, Sanda Cordoș și Simona Popescu. E o carte-mozaic, „orchestrată” de Ruxandra Cesereanu, care pune cap la cap diverse emailuri și texte confesive pe care le-a schimbat, în anii din urmă (începând cu 2017), cu prietenele sale Sanda Cordoș (critic literar, eseistă, profesoară universitară la Filologia clujeană) și Simona Popescu (scriitoare, eseistă, profesoară universitară la Filologia bucureșteană, membră a așa-numitului Grup de la Brașov). Inițial, aceste texte ar fi trebuit să reprezinte „Addenda” unui amplu volum de dialoguri cu scriitori, realizate de Ruxandra Cesereanu pe parcursul a douăzeci de ani (și publicate în revista „Steaua”), dar se pare că ele și-au cerut dreptul de a alcătui singure o carte, prin tonalitatea lor intimă și existențială.

Cartea mi se pare interesantă din mai multe puncte de vedere: întâi de toate fiindcă aduce în pagina de hârtie textele electronice, fiind un exemplu cât se poate de reușit al unei cărți în era digitală – cartea alcătuită din texte de email, de blog ș.a.m.d. Și apoi pentru că reconvoacă chestiunea intimității în chiar această eră a virtualului și a digitalului, care exhibă, transformă aproape totul în chestiune publică. Și mai există un al treilea punct de interes, la fel de important: lectura acestei cărți depășește literarul și se apropie de autenticitatea vieții (atât cât se poate atunci când lucrezi cu limbajul, cu „multe cuvinte”, cum scrie Sanda Cordoș). Aș vrea să citez acest pasaj plin de emoție al Sandei Cordoș, care vorbește despre prietenie ca despre o legătură vitală (de viață) și nu strict literară – tipul de legătură care asigură, în fond, intimitatea țesută în jurul acestor texte: „N-aș vrea să se înțeleagă că prieteniile noastre sunt doar literare. Sigur, în miezul apropierilor noastre se află literatura, dar este și interesul (grija nu este exclusă) pentru viețile celorlalte. Între noi sunt multe cuvinte, dar și câteva, esențiale, straturi și ochiuri de viață. Există, clar, o complicitate ce vine din tinerețea noastră; e de ajuns să le văd sau să mă gândesc la ele pentru ca toată viața străbătută (și) împreună să se lumineze, ca și cum aș pune reflectorul pe o scenă întunecată”.

Scrise înainte de pandemia Covid 19, emailurile și textele biografice adunate în acest volum surprind, aș spune, tot un fel de praguri de viață, care pun la încercare limbajul: boala, în cazul Sandei Cordoș, retragerea în solitudine (mai mult sau mai puțin voită: provocată de boală la Sanda Cordoș, dar poate și o solitudine voită, în cazul Simonei Popescu – retractilă și retrasă în universul ei privat – și care vorbește de o „perioadă grea” din viața ei). Aceste recluziuni în intimitatea unei corespondențe – electronice, prin forța lucrurilor (și a epocii) – preced, iată, marea și colectiva izolare pandemică pe care o traversăm acum.

Și totuși, am perceput această carte ca pe un soi de refugiu (plăcut) – în această perioadă. Trei voci intime, trei femei prietene, scriitoare cunoscute, care-și exorcizează temerile, anxietățile comunicând, punându-le în cuvinte, deschizându-se una către cealaltă. Îndemnate de Ruxandra Cesereanu (Rux), Sanda Cordoș (Săndel) își rememorează – proustian – secvențe din copilărie și tinerețea studențească (de la Cluj, perioada în care s-a și împrietenit cu Ruxandra), dar și de mai târziu, legate de viața personală (în centrul căreia se află Rada, fiica ei, o talentată artistă plastică, specializată în gravură), iar Simona Popescu (Sim) se lansează într-un schimb epistolar pe… email cu Ruxandra, în care cele două vorbesc despre muzici, filme, literatură sau… postuman (Ruxandra ne și avertizează, de altfel, că cele două prietene vor fi și „personaje ficționalizate” într-o viitoare carte de poezie a sa, „pe tema postumanului”). Dintre toate trei, cea mai ludică, mai „jucăușă” este – ați ghicit – Ruxandra Cesereanu, liantul acestui volum, care notează în textul introductiv („Noi trei”): „(…) maturitatea noastră nu voia să fie doar ceea ce era, ci să cuprindă toate vârstele. Iar joaca ne-a fost mereu cel mai bun companion și cea mai potrivită platformă de lucru pentru prietenie”.


Cred că madlena (și substitutul nostru, draga noastră savarină) îți aduce doar nostalgia, deschizându-te un pic (destul de înșelător), ferecându-te, în schimb, definitiv (și, categoric, dramatic) în prizonieratul timpului tău, al vârstei tale. După mine, în trecutul propriu nu mai poți ajunge, dar poți, cu inima arsă, să-ți străbați amintirile, care sunt, mereu, altceva; nu mai au aceeași consistență și nici «însiroparea» de odinioară.

Sanda Cordoș


Prietenia Ruxandrei cu Sanda este una de tinerețe (se cunosc din facultate, chiar puțin mai devreme), în timp ce prietenia cu Simona este una de maturitate (s-au cunoscut după ’90, la mult timp după facultate, când erau deja scriitoare formate; în schimb, Simona și Sanda s-au întâlnit în studenție, în anii ’80, la colocviile Eminescu de la Iași) – dar legăturile sunt la fel de solide, sudate nu numai de vocația literară, ci și de – aș zice eu – identitățile lor feminine, în devenire și în trecerea timpului. E, în texte, de altfel, și o nostalgie a tinereții – cu sentimente amestecate, fiindcă petrecută în anii comunismului târziu –, dar și o neliniște a curgerii timpului, a îmbătrânirii. „Ne leagă spiritul tinereții. Ne leagă atâtea! – scrie Simona Popescu în textul final („Despre niște fete fără vârstă”) Știu ce au simțit în copilărie, în adolescență, mai târziu. (…) Toate trei cunoscând naveta, izolarea ca profesoare prin vreun orășel sau sat, sărăcia ultimilor ani ai dictaturii, totala lipsă de speranță, lumea nouă în care am intrat apoi cu entuziasm, după care au venit și dezamăgirile, și împlinirile, și bucuria de a ne fi făcut din literatură destin”.

Ruxandra are în comun (printre altele) cu Sanda admirația pentru două scriitoare – altfel diferite – cum sunt poeta Mariana Marin și prozatoarea rusă Ludmila Ulițkaia (cu al său roman „Imago” sau cu volumul de proză scurtă „Minciunile femeilor”); cu Simona Popescu, Ruxandra se întâlnește – în poezie – în preferința pentru câțiva poeți, Gellu Naum, Leonid Dimov sau Mircea Ivănescu. Dar firele literare sunt, cum spuneam, numai o parte a acestei „povești” (feminine) despre prietenie – la care se adaugă biografia, sensibilitatea și empatia feminină.

Aș vrea să închei aceste rânduri tot cu textul Sandei Cordoș (așa cum am început). În amplul (și impresionantul) dialog confesiv la două voci, „Amintiri, frici și alți demoni” (scris împreună cu Ruxandra), Sanda Cordoș evocă și arta – gravura în tehnici clasice – a fiicei sale, Rada Niță, care înfățișează adesea figuri extrem de diverse de demoni și daimoni (plecând de la mitologia populară), și se identifică adesea (ca mamă, în numele unei responsabilități materne) cu acest imaginar pe jumătate folcloric, pe jumătate personal, produs de anxietate, pe care-l ilustrează fiica sa.

Cât despre timpul trecut, Sanda Cordoș nu crede – spre deosebire de Proust – că el poate fi regăsit (și tind să-i dau dreptate): „Cred că madlena (și substitutul nostru, draga noastră savarină) – scrie ea Ruxandrei – îți aduce doar nostalgia, deschizându-te un pic (destul de înșelător), ferecându-te, în schimb, definitiv (și, categoric, dramatic) în prizonieratul timpului tău, al vârstei tale. După mine, în trecutul propriu nu mai poți ajunge, dar poți, cu inima arsă, să-ți străbați amintirile, care sunt, mereu, altceva; nu mai au aceeași consistență și nici «însiroparea» de odinioară”. O carte splendidă, dincolo de literatură, pe care o recomand.

Ruxandra Cesereanu, Sanda Cordoș, Simona Popescu, „Poveste despre prietenie”, Editura Școala Ardeleană, Cluj-Napoca, 2020, 166 p.

 

Sumar Literomania nr. 194

Susține Literomania

Despre autor

Adina Dinițoiu

Adina Dinițoiu

Critic literar, jurnalist cultural și traducător din franceză, redactor la „Observator cultural”. Colaborează/a colaborat cu cronică literară la „Dilema veche”, „Dilemateca”, „România literară”, „Radio Romania Cultural”, „Bookaholic” etc. Este autoarea cărților „Proza lui Mircea Nedelciu. Puterile literaturii în fața politicului și a morții”, Editura Tracus Arte, 2011, şi „Scriitori francezi la Bucureşti (interviuri)”, Editura Vremea, 2014. În 2019, a coordonat, alături de Raul Popescu, volumul „Nume de cod: Flash fiction. Antologie Literomania de proză scurtă” (Editura Paralela 45, 2019). A tradus din franceză: „Opiul intelectualilor” de Raymond Aron (Editura Curtea Veche, 2007), „Antimodernii. De la Joseph de Maistre la Roland Barthes” de Antoine Compagnon (Editura Art, 2008, în colaborare cu Irina Mavrodin), „Sentimentul de impostură” de Belinda Cannone (Editura Art, 2009), „Patul răvăşit” de Françoise Sagan (Editura Art, 2012), „Ţara aceasta care-ţi seamănă” de Tobie Nathan (Editura Ibu Publishing, 2016, în colaborare cu Jianca Ştefan), „Un anume domn Piekielny” de François-Henri Désérable (Humanitas Fiction, 2018). Textele sale pot fi găsite și pe blogul personal: http://adinadinitoiu.blogspot.ro

Scrie un comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: