Plicul lui Pașadia

Clubul grafomanilor

Cred că sunt cazuri și cazuri, mai precis, structuri spirituale diferite.

Din partea unor (destui) prieteni aflu, din cînd în cînd, că scriu prea mult, că ar fi bine să mai fac o pauză, că n-ar strica să mai fiu atent la ce fac etc. Și-atunci îmi construiesc apărarea și încep să mă gîndesc la marii grafomani ai literaturii.

Recent, l-am văzut pe Radu Vancu glumind cu asta cînd și-a postat Jurnalul (adică coperta lui) pe Facebook. A făcut-o autoironic, bineînțeles, dar de bună seamă că autoironia înseamnă să înțelegi ceea ce ești. Dar mă „îngrozesc” cînd îi citesc pe Bianca și Paul Cernat, pe Adina Dinițoiu, pe Doru Pop: și ei sunt tot grafomani, și exemplele pot continua.

Ele pot continua, însă, și în timp. Ce altceva ar fi fost marea generație de la începutul secolului XX din literatura maghiară, scriitori care și-au scris operele „mari” și „mici” nu numai cu același condei, ci parcă și în același timp? Gyula Krúdy, Dezső Kosztolányi, Endre Ady și ceilalți au fost grafomani, fără doar și poate. Sau marii critici ai literaturii române: oare cine mai scrie atîta cît un Lovinescu sau un Călinescu?

Sau să ne dăm și mai la fund: Petőfi ce a fost oare? Cîteodată, a scris mai multe poezii într-o zi (avea obiceiul să le dateze), a tradus Coriolanus, a mai scris și proză – toate astea în 26 de ani. Ce au fost Dickens, Balzac, Thomas Mann și mulți, mulți alții, dacă nu tot grafomani?

Au fost oameni care au avut o reacție de viteză mare. Au fost oameni care s-au adaptat repede, oameni cărora multe li s-au părut importante și au fost convinși că lumea ar fi altfel fără scrierile lor. Sunt și eu unul dintre ei.

Despre autor

Péter Demény

Péter Demény

Péter Demény (n. Cluj, 1972): scriitor, publicist, traducător, profesor la Facultatea de Litere a UBB Cluj. A tradus „Cartea de la Metopolis” a lui Ștefan Bănulescu și „Povestirea Țiganiadei” de Traian Ștef. De asemenea, a mai tradus și două romane de Daniel Bănulescu: „Te pup în fund, conducător iubit!” și „Diavolul vînează inima ta”. E redactorul revistei literare „Látó”. Volume: „Ikarosz imája” („Rugăciunea lui Icar”) – versuri, 1994; „Bolyongás” („Rătăcire”) – versuri, 1997; „A menyét lábnyoma” („Pe urmele nevăstuicii”) – studii, eseuri, recenzii, 2003; „Meghívó minden keddre” („Invitaţie pe fiecare marţi”) – publicistică literară, 2004; „Visszaforgatás” („Reluare”) – roman, 2006; „A fél flakon” („Flaconul golit pe jumătate”) – versuri, 2007; „Ágóbágó naplója” („Jurnalul fetiţei mele”) – versuri pentru copii, 2009, „Ghidul ipocriților” - eseuri (Polirom, 2013), „Kolindárium” (2015), „Lélekkabát” („Paltonul sufletului”- idem), „Apamozsár” („Măcinatul tatălui” - eseu, 2016), „Portrévázlatok” (schițe și portrete - idem), „Sünödi és a trallalla” („Ariciul lunatic” - povestioare, idem). Eseuri, articole şi versuri în româneşte în „Observator cultural”, „22”, „Bucureştiul cultural”, „Ziarul de duminică”, „Liternet”, „Apostrof”, „Teatrul azi”, „Corso”.

Scrie un comentariu