Începând cu numărul 320-321 al Literomaniei, vă propunem o rubrică nouă și un concurs de cronică literară pentru tinere/tineri!
Considerăm că – așa cum e cazul prozei sau poeziei – și cronica literară presupune experiență pentru a fi cu adevărat profesionistă. Cu cât viitorul critic/cronicar literar (nu avem încă un feminin pentru meserie) începe mai devreme exercițiul în acest domeniu, cu atât șansele să devină mai târziu profesionist(ă) sunt mai mari. Așadar, ne-am gândit să le/să-i încurajăm, printr-un concurs, pe acele tinere/acei tineri dornice/dornici să-și exprime în scris, cu argumente și într-un mod nuanțat, opiniile despre cărțile citite din literatura română sau străină contemporană.
Condiții de participare:
- Vârsta între 15-30 de ani
- Textele trebuie să aibă între 5.000-8.000 de semne
- Cărțile cronicate pot fi cărți de literatură română sau străină (eseu, proză, poezie), apărute în ultimii cinci ani
Cronicile primite la redacție (pe adresa de mail literomania2017@gmail.com) vor fi publicate în cadrul noii rubrici și, la finalul fiecărei luni, redacția va desemna o câștigătoare/un câștigător; premiul va fi în cărți din colecția 821.135.1 – Scriitori români contemporani a Editurii Humanitas.
Vă așteptăm!
„Privește ultima dată lumea asta plină de minciuni” de Cosmin Leucuța
Theodora Sterpu
„Minciuna face planeta să se învârtă, man. Toată lumea are secrete și, ca să le țină secret, toată lumea minte.”
Prin cartea sa, prin cele opt povestiri, Cosmin Leucuța ne propune o lume cinematografică, în care întâlnești situații diverse de la știri de senzație la dialoguri banale, sau situații absurde parcă desprinse din filme thriller/ horror. Stilul său reușește să te țină captiv, să continui să citești și să constați că lumea asta, într-adevăr, e plină de minciuni și de întâmplări stranii.
Lumea lui Leucuța e alcătuită din evenimente, situații și personaje care depășesc obișnuitul. Parcă ne amintește în permanență că viața este un șir de evenimente, unele fericite, altele mai puțin fericite, care anunță, inevitabil, sfârșitul sau agonia acestei lumi. Povestirea care dă numele romanului deși pornește de la un eveniment banal, participarea la o „nuntă de aur”, într-un sat din Banat „în care toți se cunosc și absolut nimic nu scapă neobservat”, se transformă într-o înșiruire de întâmplări în care se intersectează amintirile din copilărie cu realitatea, de multe ori cruntă pentru personaje. În scurta vizită prin satul copilăriei, printre casele care au atâtea amintiri, autorul deapănă povești despre Melinda și frații ei, care locuiau în cea mai dărăpănată casă, despre Șoani/ Șandor, băiatul ai cărui bunici erau cei mai înstăriți, dar care la 12 ani decide să își ia viața, despre case abandonate, pe care nu moartea le-a lăsat fără locatari, ci aceștia „n-au mai vrut să dețină, iar alții n-au vrut să cumpere”.
„Atunci, pentru o singură clipă, am simțit atingerea morții și (…) cât de inutilă era lupta, cât de mare era minunea vieții și cât de fragilă era carnea în care locuiam.”
În cartea lui Cosmin Leucuța, atunci când crezi că asiști la întâmplări vesele din copilărie, totul se încheie brusc printr-un eveniment tragic. La 12 ani, toți copiii sunt niște exploratori, mai ales dacă trăiești într-un bloc comunist. Scotocești printre „gunoaie și ruine” sau prin boxele de la subsolul blocurilor, unde găsești adevărate comori. Ești un fel de Indiana Jones al boxelor! Aceste spații erau păstrătoare atât de haine și pantofi vechi, schiuri, ornamente de Crăciun, veselă, cât și de radiouri, televizoare cu lămpi, mașini de spălat Albalux, sau teancuri de scrisori, fotografii și cărți. Câteodată, la 12 ani, trăiești intens/ periculos, intrând prin efracție într-o „casă părăsită”, care se dovedește a fi locuită! Alături de autor, cititorul intră în atmosfera copilăriei imediat postcomuniste, unde „în cartierul vechi nu prea existau zone gri, totul era alb sau negru” și unde simți cât de inutilă este lupta, cât de mare este minunea vieții și cât de fragilă este carnea în care locuim. Așa cum s-a întâmplat cu Adela, fata de treisprezece ani, a cărei copilărie este frântă brusc sub greutatea unui beton armat de la blocul vecin.
Dialogul între două personaje, ca în „De vorbă cu Petronela – partea a treia”, reușește să scoată la suprafață toată nebunia acestei lumi și problemele pe care le traversează generația de 40 de ani: discuții despre căsătorie, copii, gestionarea banilor, o rată la casă, carieră, studii, mindfulness, anxietate. Și ajungi la concluzia că nu rămâne nimic după noi, că viața este plină de nimicuri, că aproape nimeni nu mai știe să bată un cui, să planteze un copac, să construiască o casă. Totul stă pe loc și la final rămâi doar cu un sentiment de tristețe, singurătate și dezorientare.
Intensitatea secvențelor vizuale ale scriitorului o regăsim de-a lungul întregii cărți, dar cu precădere în „A fost a mamei mele”. Când crezi că vei asista la o călătorie liniștită prin deșert, locul nemărginit unde nu se întâmplă nimic, însoțindu-i pe doi tineri, doi soți, în mașina lor, situația se schimbă. Nu mai ești sigur dacă e realitate, sau vis, sau relatarea unui film horror. Stai cu sufletul la gură pe tot parcursul drumului. Deșertul se deschide imens, plat și galben, plin de tufe uscate și indicatoare decolorate, însă pentru Vera și Paul începe aventura lor. Ideea inițială de la care au pornit cei doi, că orice om trebuie să vadă în viață măcar o dată deșertul, a devenit o experiență plină cu întâmplări stranii, de la întâlnirea cu o mașină identică cu a lor, la telefoane fără semnal, la rezervoare fără benzină, la urmăriri cu mașini Cadillac, la restaurante pline de morți, la crime, încât îți pui întrebarea dacă nu ești în fața televizorului! În această povestire iese la iveală calitatea de regizor a scriitorului Cosmin Leucuța.
Din regizor, Leucuța se transformă în psiholog când analizează, prin dialogul dintre „omul roș” și cel blond, viața amoroasă complicată a Marcelei, viață pe care personajul și-o voia „ca la carte”, perfectă, nemurdărită de povești și rateuri din trecut. Cei doi bărbați, care făcuseră parte din viața Marcelei în trecut, își dau seama că acesteia îi era greu să aibă o relație necomplicată, deoarece avea atâtea probleme sufletești, probleme accentuate de presiunea pe care o exercita mama ei și de absența tatălui. Acestea au determinat-o să caute în permanență să fie lângă alți oameni, să fie fericită, să se simtă protejată. Îi era frică să stea singură, „cu toate chestiile astea în cap și în suflet” și de aceea are relații și cu câte doi bărbați în același timp, trăind vieți paralele. Atingerea perfecțiunii în viața de cuplu rămâne o dorință intangibilă, deoarece Marcela este incapabilă să păstreze o relație.
„Mă lovește o melancolie aparte, o tristețe de vară, și simt ca și cum inima mi s-ar scufunda în adâncuri, trasă de o greutate care nu știu de unde vine și ce înseamnă.”
Cea mai terifiantă povestire din romanul lui Leucuța este cea despre tragedia din familia Bulgăre. Și cum să nu te înspăimânte crima petrecută cu douăzeci de ani în urmă, victima fiind un copil de câțiva ani? Și cum să nu te înspăimânte faptul că ucigașii sunt și ei copii? De această dată, Leucuța ne introduce într-o sală de judecată, unde ascultăm, câteodată cu uimire, câteodată cu indignare și consternare, mărturiile tuturor celor implicați în acest caz: părinții victimei, părinții criminalilor, avocatul, procurorul, judecătorul, sociologul, psihologul, patologul, vecinii copiilor și familiilor lor, polițiștii. Evenimentul a zguduit o întreagă comunitate și a frânt destine, nu numai pe cel al victimei. Cu toate acestea, timpul trece peste toate faptele și le schimbă. Chiar dacă cicatricile rămân, mai devreme sau mai târziu „rănile se vindecă”.
În volumul „Privește ultima dată lumea asta plină de minciuni”, Cosmin Leucuța scrie despre violența și răul din jurul nostru, acestea îmbrăcând forme neașteptate. El reușește să creeze imagini artistice, împletind narativul cu sugestia cinematografică și cu experimentul dramatic.
Theodora Sterpu este născută în Iași pe 5 iunie 2006 și este elevă în clasa a XII-a la Liceul teoretic „Varlaam Mitropolitul”. Publică cronică literară încă din clasa a IX-a în revista de atitudine culturală „Alecart”. În 2024 a fost invitată specială la Festivalul Internațional de Literatură și Traducere Iași (FILIT), în calitate de poetă.
Geo Dumitrescu – 105 ani de la naștere
Ana Barton: „Mi-aș fi dorit să fi scris «Gnozele dualiste ale Occidentului» de Ioan Petru Culianu”
Michael Haulică: „Povestirile lui William Gibson m-au dus spre și m-au făcut să rămîn în SF”
Studies and Essays on Romance Literatures: A Labyrinth of Interpretations (fragment)
In the Maze of Fiction
Irina Georgescu Groza: „Primul roman pe care l-am citit, într-o vacanță de vară, a fost „La Medeleni” de Ionel Teodoreanu”
Petre Barbu: „Să nu-mi treacă anul fără Cehov!”
„Camping” de Lavinia Braniște – un roman al migrației românești în postcomunism
„James. Doar James”
„Abisul” de Marguerite Yourcenar
The Game of Identities
„Aluna găunoasă” de Colette
Poeme de Paul Verlaine (pentru Lucien Létinois) (VII)
Aparența vieții și iluzia teatrală
„Lanuri de flori zburătoare” de Gerald Durrell
Drumuri printre amintiri
Felicitări pentru material!