„E un actor foarte bun!” – a exclamat una dintre prietenele mele mai în vîrstă cînd am îndrăznit odată să-i zic că David Suchet nu e bun în rolul detectivului Poirot. Cu timpul, mi-am dat seama ce mare greșeală aș fi făcut dacă aș fi insistat în părerea mea.
Într-adevăr, David Suchet nu e bun: el este extraordinar. Se vede că a exersat mult și cu o migală de profesionist toate gesturile, toate ticurile micului belgian pînă cînd a ajuns la o performanță uluitoare. Cine nu-și amintește de bărbatul mărunt cu pași grăbiți care își stimează mustața aproape la fel de mult ca pe celulele cenușii care rezolvă o crimă după alta?!
Citesc cartea „Poirot și cu mine” scrisă de actor împreună cu Geoffrey Wansell despre experiența care a durat aproape 25 de ani. Aflăm de aici cum a reușit David Suchet să imite sau mai bine zis să creeze mersul detectivului: ținînd o monedă între fese, așa cum a învățat de la „Larry”, adică Laurence Olivier, aflăm despre cele 98 de notițe pe care le-a scris cînd a spus „da” ofertei lui Brian Eastman de a-l juca pe mititelul orgolios. Avem în față un actor bun și sîrguincios care nu se lasă doar în seama talentului său indubitabil, care vrea să se ridice la standardele „Damei Agatha”, adică ale Agathei Christie, care l-a zămislit pe Poirot.
25 de ani înseamnă „a lifetime”. Nu-i de mirare că volumul începe cu turnarea ultimului episod, intitulată „Cortina”, și cu tristețea iremediabilă a lui Suchet și a echipei: ce o să facă după asta? „Spus cît se poate de simplu, este unul dintre cele mai dificile lucruri pe care le-am făcut vreodată, deși, în fond, nu sunt decît un actor care își joacă rolul.” (pag. 11. – trad. Adriana Ioana Folea). Acest „decît” însă înseamnă totul: gesturi, ticuri, prietenii, creșterea copiilor, o viață de om întreagă. Chiar după un film „oarecare” nu se poate să nu rămîi cu sechele de la întruchiparea unui personaj sau altuia – darămite după o serie de asemenea anvergură datorită căreia te cunoaște lumea întreagă și cu care te scoli și te culci zi de zi?!
David Suchet este un om și un actor extraordinar pentru că nu și-a bătut joc de experiența asta, nu și-a lăsat orgoliul mărunt, la îndemîna oricui, să aibă succes nemuncit. El a muncit cu vîrf și îndesat de-a lungul a două decenii și mai bine – merită totul.
Sumar Literomania nr. 194
Călin-Andrei Mihăilescu: „Am dăruit adesea «Fuga în sud» de Sławomir Mrożek și «Infinite Jest» de David Foster Wallace”
Raul Popescu: „În fiecare an, recitesc maniacal «Ghepardul» de Lampedusa”
„Insula de apoi” (fragment) de Vlad Zografi
„Vizite neanunțate” (fragment) de Iulian Popa
„Nostalgia. Povestea unei emoții periculoase” (fragment) de Agnes Arnold-Forster
„Îndoiala. O explorare în psihologie” (fragment) de Geoffrey Beatie
O lume în schimbare…
„Panta animală” de Jean-Christophe Bailly
„A te cufunda în caleidoscoape” de Philippe Delerm
When the Crawdads Start Singing…
Alina Gherasim: „Amos Oz și Haruki Murakami sunt doi autori pe care-i citesc cu mare atenție”
Bogdan Perțache: „Piesele lui Shakespeare mi-au deschis ochii către lumea renascentistă și sufletul către teatru”
„Cânturile lui Maldoror” (fragment) de Lautréamont
Călătorind prin literatură
Ioana Văcărescu: „Am avut o mare pasiune pentru «David Copperfield» în copilărie”
Adrian Lesenciuc: „Cel mai mult m-a influențat «Cartea de nisip» a lui Borges, în care am găsit infinitul”
Scrie un comentariu