Floribunda

Cum am locuit în „Scrisori către Vera”

Pisicuța mea
Cuțulache
Soarele meu
Viața mea
Cântecul meu
Pisu, pisucul meu
Bătrânelule
Șoarece, Șoareșce
Gâscușoară
Maimuțica mea
Bucuria mea
Smoculeț
Zgrunțurel
Bună-și-caldă
Iubire
Vrăbiuțo
Dulcea mea
Țânțărelule
Pisoiașule
Copilașule
Sconculețule
Pițelușule
Lungă pasăre a paradisului cu coada scumpă

În noaptea dinaintea lansării volumului Scrisori către Vera de la târgul de carte Gaudeamus, când am văzut că nu pot dormi orice-aș face, am aprins veioza și-am scris pe-un bilet acest șir al răsfățurilor, tot răsfoind cartea care abia ce-mi intrase în casă. Cu două toamne în urmă, în octombrie 2014, veneam de la Editura Polirom cu cartea în original, uluită, fericită și suficient de intimidată de ce avea să urmeze: traducerea acestei comori de aproape o mie de pagini, cu corespondența scriitorului la care țin cel mai mult.

La început de tot, în primele zile de tradus, mă simțeam de parcă aş fi păşit într-un lăcaş sfânt. Doar că aici în loc de lespezi de piatră era o peluză de text, „cu-al zorilor topaz pe buză”, în loc de icoane pe ziduri erau desenaţi în tuş, cu mâna lui Nabokov, câini care amuşină fluturi, maşini, labirinturi şi trenuri. Sute de pagini cu scrisorile lui Vladimir Nabokov pentru Vera, de la prima la ultima, din 1923 în 1976, cincizeci şi trei de ani de iubire. Iar singura murdărie din carte mi se părea că sunt mintea mea, ochii şi mâinile mele de cititor, de credincios, de intrus. M-am debarasat destul de repede de vinovăție.

Aveam în față a doua carte postumă a lui Nabokov, după Originalul Laurei. Cronicile deja apărute în presa de limbă engleză (cartea a apărut la finalul lunii septembrie) vorbeau despre cele mai frumoase scrisori de iubire lăsate vreodată de un scriitor. Și nimeni altul decât Dmitri Nabokov, fiul scriitorului, a colaborat la realizarea volumului. S-a stins însă în 2012, fără să mai apuce să vadă rezultatul final. Cinci sute de pagini de scrisori (înţesate de poezii, însoţite de desene, scheme, rebusuri), alte patru sute de pagini cu note minuţioase la fiecare scrisoare, prefeţe, anexe. „Încă o carte în care Vera străluceşte prin absenţă”, spunea un cronicar. Mie, însă, mi se pare aici mai prezentă ca oricând. Totul e pentru ea şi ea este în toate. Mâna ei delicată şi hotărâtă pare să fi brodat cu grijă la modelul celor două vieţi îngemănate ca una, îndrumând uneori până și mâna nevăzută a destinului, subliniind colo şi punând un accent dincolo, de la prima întâlnire a celor doi, la un bal de caritate al emigranţilor ruşi din Berlin, unde ea nu şi-a dat masca jos nici o clipă şi l-a cucerit pe VN numai prin ceea ce au vorbit, până la cel din urmă bileţel tezaurizat de Dmitri Nabokov, lăsat de VN pentru Vera şi în care i se adresează, la fel ca în primul lor an, cu „bucuria mea”.

O carte impresionant alcătuită de Brian Boyd, care stă în picioare lângă biografia în două volume a lui Nabokov. Numele acesta, o garanție. Volumul cu scrisori nu ar fi existat, nu în forma aceasta, fără mintea sclipitoare și dedicarea totală a lui Brian Boyd. Cine a citit cele două volume colosale ale sale, Vladimir Nabokov: Anii rusești și Vladimir Nabokov: Anii americani, știe în ce fel i-a fost dedicat lui Nabokov – operei, vieții. Scrisori către Vera este, în mod limpede, un volum marca Boyd. Avem aici mult mai mult decât scrisori lângă scrisori, este o imensă muncă de cercetare, de pus laolaltă, de scos din Arhiva „Vladimir Nabokov” de la Biblioteca Publică din New York, din arhiva Bibliotecii Congresului din Washington sau din colecții private, precum și din înregistrările audio ale lui Boyd cu Vera citind din anumite scrisori devenite între timp de negăsit, înregistrări realizate pe când el lucra la biografii. O echipă impresionantă a lucrat la realizarea cărții (o carte fără seamăn, în care rusa și engleza conviețuiesc, nu ca nicăieri, ci întocmai ca în viața lui Nabokov), iar lista de mulțumiri de la final îi include pe Dmitri Nabokov – care a susținut apariția cărții până la moartea sa – și pe o serie de asistenți ai acestuia, puși cu generozitate la dispoziție. Prefețele, anexele, notele, capitolele despre rebusurile și ghicitorile incluse în scrisori ocupă un spațiu amplu, aproape egal cu al scrisorilor.

Alături de Scrisori către Vera am petrecut, probabil, cele mai frumoase și intense opt luni dedicate traducerii unei cărți. Alte câteva luni, în această vară și toamnă, le-am petrecut alături de Ada Tanasă, migălos redactor al cărții publicate la Editura Polirom, în colecția Biblioteca Polirom, coordonată de Bogdan-Alexandru Stănescu.

Întâlnirea cu Nabokov în scrisori, de când avea 24 de ani până în penultimul său an de viață, este emoționantă și confirmă fiecare fațetă umană pe care i-o puteam intui prin lectura cărților. Scrisorile alcătuiesc o istorie care dă pe dinafară de iubire – pentru Vera, pentru micul Dmitri, pentru copii, animale și plante, păsări și fluturi, litere și cuvinte, jocuri și joacă, apusuri, nori, stropi de ploaie, lumini, culori și nuanțe.

O dublă poveste de dragoste se cuibărește în volumul acesta mai gros ca orice roman al lui Nabokov. Povestea de dragoste a lui Vladimir Nabokov pentru Vera, dar și povestea de dragoste pentru literatură. În traducerea în limba română, cuvântul „scriu” apare de 262 de ori. În diferite combinații: „să scriu”, „vreau să scriu”, „rescriu”, „nu scriu”. În toate scrisorile, trimise din alte țări sau din alte orașe, plutește disperarea lui „vreau”, se simte setea și promisiunea din „să”. Vreau să fiu cu tine ca să pot să scriu – acesta ar fi refrenul care se aude în mod repetat de-a lungul sutelor de pagini, din rânduri, dintre rânduri. Bucuria scrisului, însă, este de obicei ascunsă în tăceri. N-o aflăm decât rar, căci „scriu” înseamnă de regulă acasă, liniște, familie, Vera – și, prin urmare, lipsa scrisorilor.

***

Povestea traducerii, în cifre – detalii personale:

Opt luni de tradus. Un milion patru sute de mii de semne.
Al optulea volum de Nabokov pe care îl traduc.
Totalul traducerilor mele din Nabokov:
2.630 pagini de carte; 4 milioane de semne și un strop.
Dragostea, de nemăsurat. Tristețea, așijderea.

***

„Ai intrat în viaţa mea – nu cum se vine în vizită (ştii, „fără să-ţi scoţi pălăria”), ci cum vii într-o împărăţie unde toate râurile au aşteptat reflexia ta, toate drumurile, paşii tăi. Soarta a vrut să-şi îndrepte greşeala – de parcă mi-ar fi cerut iertare pentru toate greşelile sale din urmă. Astfel încât, cum te-aş putea eu lăsa, basmul meu, soarele meu?”

„Cum să îţi pot explica ţie, fericirea mea, fericirea mea aurie, minunată, că sunt întru totul al tău – cu toate amintirile mele, cu poemele, cu izbucnirile, cu tot tumultul meu interior? Sau să explic că nu pot scrie un singur cuvânt fără să aud cum îl vei pronunţa tu – şi nu-mi pot aminti nici măcar un singur fleac pe care să-l fi trăit fără să regret – atât de acut! – că nu l-am trăit împreună – fie că este ceva extrem, extrem de personal, intransmisibil – fie că e numai un apus sau altul în curba unei şosele – înţelegi ce spun, fericirea mea?”

Scrisori către Vera, Vladimir Nabokov, Editura Polirom, Colecția „Biblioteca Polirom”, seria de autor Vladimir Nabokov, 2016, traducere de Veronica D. Niculescu, redactor Ada Tanasă

Despre autor

Veronica D. Niculescu

Veronica D. Niculescu

Este scriitor și traducător. A publicat trei volume de proză scurtă: „Adeb”, „Orchestra portocalie” şi „Roşu, roşu, catifea”; cărțile-pereche „Simfonia animalieră” și „Hibernalia”; „Basmul Prințesei Repede-Repede” și „Cad castane din castani” (în colaborare cu Emil Brumaru); și romanul„ Spre văi de jad și sălbăție”. A tradus peste douăzeci și cinci de volume din limba engleză, din opera lui Vladimir Nabokov, Samuel Beckett, Don DeLillo, Siri Hustvedt, Eowyn Ivey, Lydia Davis, Tracy Chevalier. Locuiește în București împreună cu soțul ei, o mulțime de flori adevărate și câteva animale imaginare.

Scrie un comentariu