„Lasă să meargă întâi virtutea, ea să poarte stindardul”

Începând cu nr. 147, Literomania vă propune „Pastila de înțelepciune”, o nouă rubrică săptămânală, realizată în colaborare cu Editura Seneca – o editură care, prin titlurile sale, a reușit să readucă în atenția cititorilor filozofia stoică și principiile de bază ale acesteia. În fiecare număr al Literomaniei veți găsi, prin urmare, citate – mici „pastile” de înțelepciune – care să vă ghideze și să vă dea mai mult curaj de-a lungul unei săptămâni. În acest număr, vă propunem un fragment din dialogul „Despre viața fericită” de Seneca (dialogul face parte din volumul „Alt timp nu am”, traducere din limba latină de Ioana Costa, Vichi-Eugenia Dumitru şi Ştefania Ferchedău, Editura Seneca, 2014).

*

Hai atunci, lasă virtutea să o ia înainte şi fiecare pas pe care îl vei face va fi unul sigur! În plus, în plăcere excesul dăunează; în virtute nu trebuie să ne temem de vreun exces, pentru că virtutea în sine constă în moderaţie: nu poate fi un bine ceea ce are de suferit din cauza propriei mărimi. Apoi, pentru făpturile înzestrate cu o natură raţională, ce călăuză mai bună ar putea exista decât raţiunea? Chiar dacă această îmbinare îţi este pe plac, dacă îţi place să mergi către o viaţă fericită în această companie, lasă virtutea să o ia înainte, plăcerea să o însoţească şi să se rotească asemenea unei umbre în jurul corpului; cât despre virtute, care se află mai presus de toate, să o tratezi ca pe slujnica plăcerii: i se potriveşte omului care nu are nimic măreţ în suflet.
Lasă să meargă întâi virtutea, ea să poarte stindardul; vom păstra totuşi şi plăcerea, dar îi vom fi stăpâni şi o vom controla; ea va obţine de la noi câte ceva prin rugăminţi, dar nu ne va constrânge în nici o direcţie. În schimb, cei care acordă plăcerii rolul principal, duc lipsa amândorura; căci ei pierd virtutea, şi cu toate acestea nu posedă plăcerea, ci plăcerea îi posedă pe ei şi sunt fie torturaţi de lipsa acesteia, fie sufocaţi de preaplinul ei; nefericiţi dacă sunt părăsiţi de ea, mai nefericiţi dacă îi copleşeşte, precum cei prinşi pe mare în apropierea Sirtelor, ba sunt lăsaţi pe uscat, ba plutesc pe valurile care spumegă.
Însă acesta este efectul unei totale lipse de stăpânire de sine şi al iubirii oarbe pentru un obiect: căci pentru cel care caută în loc de bine răul,reuşita devine primejdioasă. După cum vânătoarea de animale sălbatice este plină de greutăţi şi riscuri şi, o dată capturate, chiar stăpânirea lor devine motiv de îngrijorare (căci adeseori îşi sfâşie stăpânii), la fel se întâmplă în cazul marilor plăceri, care sfârşesc prin a fi o mare nenorocire şi, o dată capturate, capturează; cu cât sunt mai multe şi mai mari, cu atât este mai mic şi sclav la mai mulţi stăpâni cel pe care lumea îl numeşte fericit.