Intersecții

Elevii piscului

Am bătut, bat și voi bate încă monedă în ceea ce-l privește pe Caragiale. Dar, între timp, mi se pare că mai sînt niște autori nu atît de tăioși, de diavoli, de ascuțiți ca el, însă foarte interesanți, totuși.

Și apoi, atributele sînt mereu absolut relative. Cînd mă uit la Take, Ianke și Cadîr al lui Victor Ion Popa, văd o comedie foarte agreabilă și foarte tristă în același timp. Turcul, evreul și românul trăiesc, cum ar veni, împreună de o viață întreagă, totuși se iscă un conflict între ei cînd fiica lui Ianke și fiul lui Take se îndrăgostesc și vor să se căsătorească. Nimic mai banal, nimic mai obișnuit. „Am o noră/un ginere român(că), dar fată/băiat foaaaarte cumsecade” – de cîte ori nu auzim fraza asta mîrlană în chiar drăgăstoșenia ei! În fapt, nimeni sau aproape nimeni nu poate accepta o dragoste interetnică, de la mama colegei mele de clasă care îl apostrofează și astăzi pe ginerele ei hindus cu „țigan” și pînă la cutare nene care spune că medicul stomatolog e o româncă, dar extraordinară, „se vede că a luat-o un maghiar”.

Sau Kiriţescu cu Gaițele lui, piesa asta, nu mi-e jenă să spun așa ceva, cehoviană sau ibseniană, sigur, în mîna unui regizor care înțelege ce citește. Plictisul apăsător din tîrgul românesc, femeia mondenă care s-a întors acolo, prejudecățile care o așteaptă, tinerii care nu știu nici ei dacă se iubesc – toate astea sînt teme și motive teribil de „pescărușiene” în preajma cărora numai o Draga Olteanu-Matei nu trebuie să urle cu nici un chip.

Și Mușatescu! E etern omul ăsta, cu ale lui Titanic vals sau Sosesc diseară. Naivul șiret, demagogul reptilin, femeia insinuantă, care vrea să parvină prin soțul ei – teme majore pînă în ziua de azi. Cînd a declarat într-un interviu că, dacă cineva i-ar tăia personajele, din ele ar curge sînge, nu tărîțe, dramaturgul a știut ce vorbește.

Nici un pisc nu este singur pe lume, altfel n-ar mai fi pisc. Caragiale este extraordinar, dar se vede că a avut elevi buni.

Despre autor

Péter Demény

Péter Demény

Péter Demény (n. Cluj, 1972): scriitor, publicist, traducător, profesor la Facultatea de Litere a UBB Cluj. A tradus „Cartea de la Metopolis” a lui Ștefan Bănulescu și „Povestirea Țiganiadei” de Traian Ștef. De asemenea, a mai tradus și două romane de Daniel Bănulescu: „Te pup în fund, conducător iubit!” și „Diavolul vînează inima ta”. E redactorul revistei literare „Látó”. Volume: „Ikarosz imája” („Rugăciunea lui Icar”) – versuri, 1994; „Bolyongás” („Rătăcire”) – versuri, 1997; „A menyét lábnyoma” („Pe urmele nevăstuicii”) – studii, eseuri, recenzii, 2003; „Meghívó minden keddre” („Invitaţie pe fiecare marţi”) – publicistică literară, 2004; „Visszaforgatás” („Reluare”) – roman, 2006; „A fél flakon” („Flaconul golit pe jumătate”) – versuri, 2007; „Ágóbágó naplója” („Jurnalul fetiţei mele”) – versuri pentru copii, 2009, „Ghidul ipocriților” - eseuri (Polirom, 2013), „Kolindárium” (2015), „Lélekkabát” („Paltonul sufletului”- idem), „Apamozsár” („Măcinatul tatălui” - eseu, 2016), „Portrévázlatok” (schițe și portrete - idem), „Sünödi és a trallalla” („Ariciul lunatic” - povestioare, idem). Eseuri, articole şi versuri în româneşte în „Observator cultural”, „22”, „Bucureştiul cultural”, „Ziarul de duminică”, „Liternet”, „Apostrof”, „Teatrul azi”, „Corso”.

Scrie un comentariu