Nr. 176 Plicul lui Pașadia

„Filantropica” rusească

Cred că „Zâtul” Tatianei Tolstaia este o distopie plină de farmec. Nu trebuie să fii mare cititor ca să înțelegi diferența dintre „1984” și acest roman. De fapt, cartea scriitoarei ruse pare a fi un amalgam între „Ferma animalelor” și capodopera din 1948.

Aceasta din urmă, ternă și punctuală, o poveste în care pînă și dragostea este apăsătoare, ca o exasperare în fața unui regim necruțător. Aici, oamenii inteligenți sunt slugile Marelui Frate, nici măcar cu cei simpatici-pentru că-inteligenți nu poți sta de vorbă, îmbîrligarea ideologică și-a dat roadele și în cazul lor. Totul este mașinal, rapace și uniform.

„Zâtul” este altfel. „Viaţa guguştiucilor e altfel. Ei trebuie să se sprijine pe şoareci. Fără şoareci nu se poate. Au nevoie de ei pentru supă, fireşte, sau pentru friptură, să-şi facă pufoiace din ei, să-i dea la schimb la târg, să plătească impozit, adică dijmă – pe casă, perne, pe cuptor – pentru toate aveau nevoie de şoareci. Aşadar, în nici un caz nu trebuia să ţină cărţi în casă! Ori una, ori alta.” Poate înțelegeți ce vreau să spun. Regimul teribil este prezentat cu un vocabular plin de umor, de basm. Are „Filantropica” o poveste hazlie? Mai mult tragică, aș zice. Dar umorul scenariului și al situațiilor te salvează de la sinucidere.

Exact asta se întîmplă și în „Zâtul”. Tolstaia a făcut un fel de ghiveci: o lume gri, o poveste colorată. Oare au uitat filmele lui Menzel, cărțile lui Hrabal? – se întreabă Kundera cînd îi aude pe cehi lamentîndu-se din cauza comunismului. Bucuria face parte din anii terorii, omul are nevoie de ea ca să rămînă în viață. În asta constă atît frumosul, cît și pericolul unei astfel de ordini sociale și politice.

„Zâtul” e plin de tragedie. Și aici, intelectualul devine unealta perfectă a puterii: nu crede, dar e comod. Tragedia supremă a tuturor intelectualilor din lume care trebuie să aleagă între fotoliul atoateștiutor și lagărul de concentrare. Povestea Tatianei Tolstaia ne spune multe și despre faptul că poți să te așezi comod în compromisurile tale.

O carte mare, frumoasă, plină de poezie, de basm și de teroare. N-am citit-o în 2006, cînd Editura Curtea Veche a tipărit traducerea românească, ci doar acum, în ediția a doua, dar nu cred că e tîrziu. În ultimul timp este trist în lume.

Sumar Literomania nr. 176

Susține Literomania

Despre autor

Péter Demény

Péter Demény

Péter Demény (n. Cluj, 1972): scriitor, publicist, traducător, profesor la Facultatea de Litere a UBB Cluj. A tradus „Cartea de la Metopolis” a lui Ștefan Bănulescu și „Povestirea Țiganiadei” de Traian Ștef. De asemenea, a mai tradus și două romane de Daniel Bănulescu: „Te pup în fund, conducător iubit!” și „Diavolul vînează inima ta”. E redactorul revistei literare „Látó”. Volume: „Ikarosz imája” („Rugăciunea lui Icar”) – versuri, 1994; „Bolyongás” („Rătăcire”) – versuri, 1997; „A menyét lábnyoma” („Pe urmele nevăstuicii”) – studii, eseuri, recenzii, 2003; „Meghívó minden keddre” („Invitaţie pe fiecare marţi”) – publicistică literară, 2004; „Visszaforgatás” („Reluare”) – roman, 2006; „A fél flakon” („Flaconul golit pe jumătate”) – versuri, 2007; „Ágóbágó naplója” („Jurnalul fetiţei mele”) – versuri pentru copii, 2009, „Ghidul ipocriților” - eseuri (Polirom, 2013), „Kolindárium” (2015), „Lélekkabát” („Paltonul sufletului”- idem), „Apamozsár” („Măcinatul tatălui” - eseu, 2016), „Portrévázlatok” (schițe și portrete - idem), „Sünödi és a trallalla” („Ariciul lunatic” - povestioare, idem). Eseuri, articole şi versuri în româneşte în „Observator cultural”, „22”, „Bucureştiul cultural”, „Ziarul de duminică”, „Liternet”, „Apostrof”, „Teatrul azi”, „Corso”.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: