Literomania vă propune o rubrică permanentă numită Flash fiction stories, în care vom publica microficțiunile primite pe adresa de mail a redacției (literomania2017@gmail.com). Prin urmare, așteptăm prozele celor care scriu microficțiuni, cu mențiunea că redacția își rezervă dreptul de a alege textele pe care le va publica pe site-ul Literomania. Îi rugăm pe cei care ne trimit materiale pentru Flash fiction stories să respecte câteva reguli:
- prozele să nu depășească 1.000 de cuvinte;
- numele autorului să fie indicat la începutul textului;
- documentele să fie în format Word, cu caractere Times New Roman;
- nu acceptăm texte scrise direct în căsuța de mail;
- autorul, prin trimiterea materialului, își dă acordul tacit pentru publicarea pe Literomania.
Spor la scris!
Războiul merelor
Emilia Crosman
Cândva, într-o livadă, se certau două mere care fuseseră suficient de ghinioniste încât să împartă aceeași creangă, deși erau în mod vizibil diferite. Păi, cum așa? (Poate vă întrebați, mirați: două mere de pe aceeași creangă să fie atât de diferite încât să se certe?) Trebuie să fie o glumă. Sau poate o greșeală. Dar nu, această problemă era reală și nu era nici pe departe o glumă crudă a destinului. Merele noastre nu suportau să se vadă. Considerau că nu are rost să locuiască unul lângă altul, fiind de culori diferite și având o asemenea nepotrivire de caracter. Era o mare eroare a Universului să unească mărul roșu și mărul verde. Unde se mai pomenise așa ceva? Strigător la cer!
Văzând că nimeni nu le face dreptate, nici chiar bunul Dumnezeu, merele au început să se bată, să se scuipe și să-și adreseze injurii toată ziulica: Ești verde ca o gogonea. Nu ți-e rușine să stai în prezența mea? spunea Sa, mărul roșu, vizibil nemulțumit. Mie mi-ar crăpa obrazul de rușine dacă aș fi în locul tău. Însă nici mărul verde, Gwa, nu se lăsa mai prejos: Ce țipi așa la mine, cumetre? Ești roșu ca o sfeclă. Ha, ha, ha! Încă puțin și ajungi în compot.
Tot așa, merele noastre se certau necontenit și nu ratau nicio rafală de vânt ca să se îmbrâncească, în speranța că mărul care se va dovedi a fi cel mai puțin rezistent (Sa era convins că Gwa este cel care va ceda și invers) se va prăbuși în gol și cel victorios va scăpa, astfel, de vecinul nedorit.
În cele din urmă, au reușit. Ambele mere s-au prăbușit. Săracele mere, pline de vânătăi, zdrobite și zdrelite, murdare și la infinit rostogolite, au apucat să vadă, cu oarece mirare, că mărul roșu-i verde în a sa spinare și că mărul verde la față-i roșu de dogoare de-atâta indignare. Doar Iartă-mă! au mai apucat să zică, înainte să-și dea duhul, țărâna să le înghită…
Planeta roboților
Grig Salvan
Stau înspăimântat, cu ochii ațintiți pe geamul de la baie. Văd un robot uriaș din genul insectă cum culege câțiva oameni care fugeau rătăciți pe stradă și-i aruncă într-un container ținut la piept. Un altul și mai mare, din genul păianjen, se cațără pe blocurile din cartier și scoate pe geamuri pe cei ce au mai rămas prin apartamente și n-au fugit din calea invadatorilor. Probabil cei prinși vor fi incinerați. Roboții caută să decimeze specia umană, vânează orice om cu asiduitate, pe mulți îi incinerează în mari crematorii, dar pe unii îi concentrează în lagăre, într-un scop încă nelămurit.
Eu am rămas în apartamentul meu, mi-am baricadat ușile și geamurile cu bare groase de oțel și mai privesc lumea doar prin gemulețul de la baie, unde stau rezemat de cadă și scriu, atât cât voi mai apuca să scriu, despre grozăviile pe care le trăiesc, poate cumva textul meu se va păstra și vor afla cei ce vor supraviețui, dacă vor mai supraviețui, într-un viitor neștiut, despre ceea ce am ajuns să trăim noi acum, după jumătatea secolului XXI.
Câtă dreptate avea filosoful Paul Masserby când, prin 2050, avertiza în scrierile lui: „Nu dați putere independentă roboților, nu le fabricați conștiință, voință, putere de alegere și de decizie! Nu le dați puterea de a învăța de capul lor! Învățătura independentă poate fi cu două tăișuri! Știm cât de importanți sunt roboții care ne prelungesc nouă puterea de gândire și puterea fizică, dar nu-i faceți independenți de noi, nu depășiți această limită!”.
Cu ochii la mișcările robotului-păianjen care încă nu m-a văzut, dar care scoate în continuare oameni din blocul meu și-i aruncă în tomberonul ce-l poartă în spate, îmi trece prin minte o stranie comparație: prin 1968, exact acum o sută de ani, făcea mare vâlvă filmul „Planeta maimuțelor”, ca o previziune sumbră despre soarta planetei în viitor, dar iată că acum viitorul planetei nu mai aparține maimuțelor, ci roboților.
Un ochi imens, violaceu apare la gemulețul meu. E clar, m-a văzut! Prin ușa deschisă de la baie văd cum un braț metalic, articulat sparge geamul de la sufragerie și barele groase de oțel montate de mine sar ca niște chibrituri în toate părțile, cu sunete stridente ca niște corzi rupte de chitară. Mă grăbesc să salvez textul meu în mai multe Cloud-uri, dar, sincer, nu știu ce șanse de supraviețuire vom mai avea, eu și textul meu…
Geo Dumitrescu – 105 ani de la naștere
Ana Barton: „Mi-aș fi dorit să fi scris «Gnozele dualiste ale Occidentului» de Ioan Petru Culianu”
Michael Haulică: „Povestirile lui William Gibson m-au dus spre și m-au făcut să rămîn în SF”
Studies and Essays on Romance Literatures: A Labyrinth of Interpretations (fragment)
In the Maze of Fiction
Irina Georgescu Groza: „Primul roman pe care l-am citit, într-o vacanță de vară, a fost „La Medeleni” de Ionel Teodoreanu”
Petre Barbu: „Să nu-mi treacă anul fără Cehov!”
„Camping” de Lavinia Braniște – un roman al migrației românești în postcomunism
„James. Doar James”
„Abisul” de Marguerite Yourcenar
The Game of Identities
„Aluna găunoasă” de Colette
Poeme de Paul Verlaine (pentru Lucien Létinois) (VII)
Aparența vieții și iluzia teatrală
„Lanuri de flori zburătoare” de Gerald Durrell
Drumuri printre amintiri
Scrie un comentariu