Atelier Literatura la feminin Nr. 182

În noapte

Reach content for Google search „Anca Goja”



Am zărit-o venind din noapte cu zgomot uşor de tocuri pe asfalt. Avea o fustă foarte scurtă şi picioare subţiri, de antilopă. Părea trecută de prima tinereţe. S-a apropiat până la limita la care începeam să mă simt inconfortabil şi m-a întrebat: „Eşti singură, păpuşă?”

Nu-mi mai spusese nimeni aşa din liceu. M-am oprit din mers o clipă. Mă uitam la ea şi în mintea mea era beznă. „O sută de lei ora. Facem ce vrei tu”, mi-a şoptit privindu-mă în ochi. Am făcut un efort colosal ca să mă pun din nou în mişcare.

Mă simţeam ca în Los Angeles sau New York, în cartierele acelea rău-famate pe care le văzusem în filme. Dar femeia aceasta nu semăna cu prostituatele pe care le văzusem acolo. Acelea aveau ciorapi-plasă, fuste de piele şi bluze mulate, mult machiaj pe faţă şi coafuri dichisite. În timp ce ea părea mai degrabă o gospodină obosită tocmai ieşită din fabrică, unde muncea pe rupte pe un salariu de nimic.

Am făcut câţiva paşi, când, peste drum, am auzit ţipete. O tânără se lupta cu un bărbat care încerca să-i smulgă geanta. Era o geantă verde-smarald, din lac, care lucea în lumina becului de pe stâlp. Dar mai lucea ceva: cuţitul din mâna bărbatului.

M-am ascuns în spatele gardului viu de la marginea pieţei şi am sunat la 112. Mi-a răspuns o femeie. Mi-a cerut o mulţime de informaţii, deşi i-am spus foarte clar că este vorba despre o urgenţă. Mi s-a părut că doamna de la capătul firului nu stă prea bine cu IQ-ul. La un moment dat chiar m-am enervat şi m-am răstit la ea, dar în şoaptă.

Peste drum, femeia agresată renunţase să mai tragă de geantă şi o luase la fugă spre centru. Bărbatul, la rândul lui, cu geanta în mână, a rupt-o la sănătoasa în direcţia opusă.

M-am ridicat de după gard şi m-am uitat în spate. Prostituata mă privea. Stătea cu picioarele încrucişate şi trăgea liniştită din ţigară. Mi se părea cumva simpatică, aşa cum simpatic e un câine lăţos şi murdar pe care îl întâlneşti pe stradă, şi care îţi linge mâna. I-am spus că am chemat poliţia. Mi-a trimis un sărut de la distanţă, a făcut stânga-mprejur şi s-a pierdut în întuneric.

Am rămas pe loc, să aştept poliţia. Maşina, cu sirenele pornite, a apărut după vreo 10 minute. Probabil venea de undeva de pe teren, pentru că sediul poliţiei municipale era foarte aproape şi în direcţia opusă. În maşină erau doi poliţişti, unul de vreo 50 de ani, gras, care stătea la volan, şi un tinerel simpatic alături. Le-am explicat ce se întâmplase.

– Cum era îmbrăcat făptaşul?, m-a întrebat poliţistul gras.

– Avea un trening bleumarin sau negru, de fâş, zic.

– Şi faţa? Aţi putea să o descrieţi? a zis acelaşi.

– Nu i-am putut vedea trăsăturile. Era cam departe, plus că lumina e slabă. Am tot vrut să-mi înlocuiesc ochelarii, deja amân de câteva luni, m-am scuzat.

– Hehe, dacă aţi fi ştiut dumneavoastră!…, a părut amuzat tinerelul.

– Păi haideţi, urcaţi, să dăm o tură. Poate îl mai prindem, m-a îndemnat grasul.

– Dacă nu aveţi altă treabă! a vrut să pară politicos poliţistul cel tânăr.

Nu aveam alte planuri decât să ajung acasă şi să mă bag în pat. Aşa că am urcat. Din maşină, oraşul nu mai semăna cu New York-ul; case întunecate, vechi, ziduri deteriorate, pe alocuri năpădite de iederă, porţi din tablă ruginită şi din loc în loc, şantiere.

– Să vă uitaţi bine, îmi zice şoferul, să nu ne scape dintr-o neglijenţă.

– Staţi liniştit, poşeta era verde-smarald, aş recunoaşte-o imediat, îi zic.

Dar niciun fugar nu se vedea nicăieri. După o jumătate de oră, am oprit în faţa sediului poliţiei municipale.

– Acolo e staţia de taxiuri, să nu faceţi vreo prostie să mergeţi pe jos acasă, m-a sfătuit poliţistul cel gras.

Am traversat strada şi am ajuns în piaţa din care plecasem. Trebuia doar să o traversez în diagonală ca să ajung la taxiuri. În acelaşi capăt al pieţei, lumina feeric fântâna arteziană. Un vals se auzea în surdină. M-am apropiat. În faţa fântânii, pe o bancă, şedea prostituata. Stătea picior peste picior şi fuma. La şold ţinea o geantă lucioasă, verde-smarald. Mi s-a părut că mi-a zâmbit.

Am intrat în taxi şi i-am cerut şoferului să mă ducă acasă.

– Frumoasă seară, nu? a încercat taximetristul să înceapă o conversaţie.

Nu i-am răspuns. În gând fredonam valsul pe care îl auzisem la fântână.

Sumar Literomania nr. 182

Susține Literomania

Despre autor

Anca Goja

Anca Goja (n. 1978, Baia Mare) a absolvit Facultatea de Științe Politice și Administrative la Universitatea Babeș Bolyai din Cluj-Napoca. A publicat volumele de proză scurtă „Zăpadă neagră și alte povestiri” (Tracus Arte, 2014), „Fabrica de fericire” (Școala Ardeleană, 2016) și „360 de grade” (Editura Paralela 45, 2018). Apare în mai multe antologii, precum „Cărți, filme, muzici și alte distracții din comunism” (Polirom, 2014) și „Cartea copilăriilor” (Polirom, 2016).

Scrie un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.