Cartea săptămânii

„În umbra provinciei”

Pavel Dan a avut, asemenea lui M. Blecher, un destin tragic, fiind răpus de boală la numai treizeci de ani. În 1937, internat într-un spital din Viena, Pavel Dan scria: „Caut în lumea întreagă o sănătate care fuge mereu de mine”. În timp, s-a conturat un portret cu accente romantice – iată cum îl evocă, de exemplu, Ovidiu Papadima: „Galben, scobit la faţă, cu ochii înfundaţi, dar licărind până la ardere… cu dinţii strânşi, cu buzele lui subţiri şi voluntare, animate de o fluturare imperceptibilă de oboseală…”. Un autor care poate fi considerat clasic, cu nuvele bine conturate, de un fantastic aparte, cu rădăcini adânci în folclorul românesc, Pavel Dan pare a fi, deocamdată, un scriitor aproape uitat. Titluri ca „Urcan Bătrânul”, „Priveghiul” sau „Copil schimbat”, trei dintre cele mai bune proze ale literaturii române, sunt niște necunoscute pentru foarte mulți cititori tineri. Totuși, Eugen Ionescu i-a tradus povestirile în franceză, povestiri care au apărut, în 1945, în volumul „Le Père Urcan”. Prefața volumului e semnată, trebuie spus, de același Eugen Ionescu. Mai mult, prozele lui Pavel Dan au fost traduse până în prezent în opt limbi.

S-a scris, ce-i drept, despre opera acestui prozator (printre cei care au scris îi putem enumera pe Mihail Sebastian, I. Negoițescu, Cornel Regman, Nicolae Manolescu), dar parcă nu îndeajuns. Eforturi de recuperare au existat. Edituri ca Eikon, Școala Ardeleană sau Limes au publicat, în ultimii ani, volume de și despre Pavel Dan (de remarcat cele îngrijite de Aurel Podaru). Mai aproape de noi, adică în 2007, Constantin Cubleșan a publicat monografia „Pavel Dan. Prozatorul Câmpiei Transilvane” (Editura Limes, Cluj-Napoca), un volum-portret al celui care a scris „Urcan Bătrânul”. Constantin Cubleşan nu desparte nici el viaţa lui Pavel Dan de opera acestuia, o tehnică întâlnită la toţi exegeţii scriitorului din Tritiul de Sus (acum Tritenii de Sus), dar concluzia este una interesantă: dacă toate nuvelele, povestirile, schiţele ar fi fost retopite într-o nouă naraţiune în care am fi regăsit aceleaşi personaje, aceleaşi stări conflictuale, însă într-o altă aşezare în pagină şi sub un alt titlu (ceea ce a şi intenţionat acest prozator al Câmpiei Transilvane), atunci, privită din acest punct de vedere, opera lui Pavel Dan ar putea fi considerată una încheiată. Ion Vlad considera însă, în „Pavel Dan, zborul frânt al unui destin literar” (Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1986), că dispariţia mult prea timpurie a acestui prozator a lăsat senzaţia unui zbor frânt, a unui lucru nefinalizat, neîmplinit.

Pavel Dan a fost neiertător în sarcasmul și ironia lui, fie că a scris despre lumea satului ori despre cea urbană. Nuvele care au în centru satul transilvănean („Urcan Bătrânul”, „Înmormântarea lui Urcan Bătrânul”, „Priveghiul”) descriu o lume coruptă, viciată de dorinţa de înavuţire. Avem imaginea unui „sat deteriorat moral, în care nu mai există nimic sfânt”, un loc propice pentru un „ospăţ al dracului” (aşa şi-ar fi numit scriitorul transilvan un proiectat „mare cântec al satului”).

Pagina de titlu a ediției din 1938 a volumului „Urcan Bătrânul”.

Mediul citadin este, la rândul său, un mediu corupt/coruptor, aducător de moarte, o lume a înfrânţilor şi a rataţilor („Corigenţe”, „Note din Blaj”). Oraşul este redat ca o masă amorfă de oameni, care se îndreaptă spre un ţel nedefinit, unde individualul este anulat („Tuia”). Să nu uităm că perspectiva este a celui venit de la sat, de aici sentimentul inadaptării, al însingurării. Pavel Dan s-a simţit un străin atât în Turda, cât şi în Cluj (unde a urmat cursurile Facultăţii de Litere). A fost un dezrădăcinat, asemenea personajului său din „Zbor de la cuib” („Îşi dă seama că este o creangă ruptă din trunchiul puternic al satului, aruncată undeva în lume”).

Fantasticul, în proza lui Pavel Dan, apare ca o a doua dimensiune a realităţii, un element de echilibrare a realului, o lume compensatorie, după cum ar fi spus Ioana Em. Petrescu. Fanatsticul (şi aici îl citez pe Constantin Cubleşan) „vine dintr-o ceremonie a eresurilor populare proiectate pe un fundal al conştiinţei morale a oamenilor” (v. „Copil schimbat”). Pavel Dan descrie o lume, dar în același timp, şi creează o lume.

Deocamdată cam atât despre proza lui Pavel Dan, un autor care, spun eu, trebuie redescoperit și recontextualizat. Voi încheia această scurtă expunere cu un citat dintr-un articol de Mihail Sebastian din „Revista Fundaţiilor Regale”, despre volumul „Urcan Bătrânul” (volum apărut postum, în 1938): „Volumul postum de nuvele al scriitorului ardelean Pavel Dan, mort anul trecut în plină tinereţe şi într-o aproape totală lipsă de notorietate (…) e de natură să provoace criticei noastre literare şi mai ales criticilor tineri o oarecare nelinişte. Dacă un scriitor excepţional, ca acest Pavel Dan, poate să lucreze ani de-a rândul în umbra provinciei, publicând o întreagă serie de nuvele, de o rară putere epică, fără ca totuşi prezenţa lui să fie observată şi fără ca numele său să poată străbate până în primele rânduri înseamnă că raza de vedere a criticei nu este suficientă ca să acopere pe toată întinderea ei mişcarea noastră literară”.

Pavel Dan, „Opere” (vol. I), ediţie îngrijită de Aurel Podaru, studiu introductiv de Andrei Moldovan, Editura Eikon, 2013

Parteneriat media


Despre autor

Raul Popescu

Raul Popescu

Absolvent al Facultății de Litere din Brașov. Și-a continuat studiile în cadrul Universității Transilvania din Brașov cu un masterat de Scriere Creatoare și cu un doctorat despre viața și opera lui Ioan Petru Culianu. Colaborează la „Observator cultural”, „Steaua”, „Astra (Supliment. Literatură, artă și idei)”.
În 2017, a publicat „Ioan Petru Culianu. Ipostazele unui eretic” (Editura Eikon, București), volum nominalizat la Premiile Observator cultural 2018, la secțiunea „Debut”. Textele sale pot fi găsite și pe blogul personal erasmen (https://erasmen-erasmen.blogspot.ro).

Scrie un comentariu