august 1916, Câmpina
Am intrat război, gata, s-a decis, suntem în luptă, nici nu mai contează dacă suntem sau nu cu adevărat pregătiți, cum spune Ștefan, care găsește toate argumentele. Au încetat părerile, e vremea faptelor, poate va fi bine pentru țara asta, în sfârșit. Am aflat la cafenea, adineauri. Este incredibil ce amestec de opinii și de stări, ce forfotă nouă în acest orășel altă dată pașnic și plictisitor. Madam Georgescu plângea, iar fiica ei, o domnișoară în toată regula, cu un profil grec, cu bărbia ridicată în semn de mândrie, a ținut un mic discurs înflăcărat, cu pumnul strâns; un domn în vârstă, chel, mâhnit, i-a spus că nu știe ce vorbește, el a avut un copil care a murit în războiul din 1913, în Bulgaria, și nu în luptă, ci de holeră. Că războiul nu e la cafenea, ci pe câmp, în mizerie. Uitasem, da, a fost tabăra aceea în care, atât de curajoasă, Regina Maria a îngrijit în corturi, cu maicile, soldații. O, ce greu trebuie că i-a fost și ce putere a avut în ea însăși! O admir de ceva timp, atât de frumoasă și cred că puțini o înțeleg cu adevărat. Femeile foarte frumoase sunt așa de strâmb înțelese în lumea noastră, toți le cred frivole!!! Eu nu am foarte mult curaj, dar în sinea mea sunt o solitară cu gustul independeței. Războiul mi se pare o oroare și fiindcă ne închide, ne amenință, ne strivește deopotrivă și pe noi pe noi, cei care rămânem în spatele frontului.
O exaltare generală, amestecată cu teamă. Războiul este printre puținele lucruri de care mă tem cu adevărat, acum că e o certitudine, sunt răvășită. Ne așteptam la acest moment, Ștefan a venit alaltăieri de la Piatra Craiului, unde este încartiruit cu regimentul, mai tensionat, mai neguros ca niciodată. Am fumat mult amândoi și am vorbit puțin. Toate sunt împotriva noastră: despărțirea, frontul, clevetirile din jur, propriile gânduri. Mai ales propriile gânduri. Ironic, singura certitudine din viața mea e acest război.
Mi se strânge inima, e cumplit, orice se poate întâmpla, e atât de fragil de fapt. Putea evita, putea evita nenorocirea asta de înrolare, dar e prea mândru pentru acest lucru. L-am înțeles, dincolo de orgoliu, a fost cu siguranță dorința de a lua parte la tot ce se întâmplă important pentru țara asta, se tot zbătea cu pregătirile de apărare, a făcut chiar și un memoriu către rege, i se părea o tragedie. Poate are dreptate, nu mai știu, eu nu mai reușesc să găsesc adevărul în toate țipetele guvernului și ale jurnaliștilor și ale oamenilor de rând. Mă strâng în mine la gândul că un om ca el, cu inteligența lui, cu sensibilitatea lui, se duce să se târască pe munți, înarmat, ucigând alți oameni. Numai să nu fie degeaba sacrificiul lui și al oamenilor acestora!! Am venit la Câmpina să fiu aproape de el, dar nimic nu se leagă ca la început, cuvinte spuse și nespuse stau între noi. E din ce în ce mai dur, mai adâncit în el și mai inflexibil. Ca să folosesc un cuvânt francez pe care l-am auzit la o colegă, este într-o „imersiune” în sine însuși, în propria minte, desprins de fapt de realitate. Poate să fie de vină viața de cazarmă și pentru duritate și pentru „imersiune”, nu știu.
Am avut o discuție simplă despre afacerile noastre de familie.Mi-a fost groază de aceste aranjamente, dar trebuia să îi spun, eu nu am nimic din moșternirea lui și războiul înseamnă multe accidente. Mă sfătuise și Anișoara să discut cu el, cele mai multe familii iau diverse măsuri. Mă doare enorm că nu a înțeles să îmi treacă o parte din lirele englezești pe numele meu, să mă protejeze cumva de ce va fi. L-am rugat, parcă simțind că va începe lupta.Oricum e din ce în ce mai greu cu aprovizionarea și depind de el cu toate, așa am zis că e mai bine. A fost un dezastru, s-a îndepărtat sufletește și mai mult, s-a răcit definitiv cred. S-o fi gândit că nu îl mai iubesc, că sunt interesată, că aștept să moară pe front ca să îmi rămână mie banii, nu știu, nu știu… Îmi vine să plâng, mă simt prost, vinovată, desconsiderată. Am greșit din nou? Era un lucru obișnuit, dar la el nimic nu e simplu și nici clar, totul este absolut. Mă bucurasem atât de mult că vine, îl rugasem, îmi era dor și aveam tot felul de stări confuze. Mă simt singură aici, cu toate că e atâta lume cunoscută. Ceva plutește în aer, un fel de amenințare care face ca viața să pară provizorie, ca depinzând de un fir de ață, cum se spune. În jurul meu sunt multe schimbări. Mătușa o duce rău, îmi scrie mai des ca altădată să îi trimit bani, deși cred că nu atât de des pe cât are nevoie. M-am întânit cu un coleg de facultate, își ascundea cu jenă mânecile ponosite și gulerul murdar. Căldura și nesiguranța politică agită în van trecătorii, clienții localurilor, plimbarea de după-amiază.
Ștefan e mereu deasupra oamenilor, îmi vorbește despre idei, principii, strategii. Eu mă uit atentă la viața din jur, mă fascinează concretul, încerc să stăpânesc lucrurile, ca să nu mă ia prea mult prin surprindere. Am și zile în care setea de a trăi și de ai iubi este foarte intensă. Așa se întâmplă poate atunci când presimți cataclismul, când răul suflă în ceafă crește patima, crește dragostea de viață, care trebuie că este irațională. De o săptămână îl voiam, îl doream, am nevoie de el în momente ca acesta, e, încă, rațiunea mea de a fi. Îl aștept înfrigurată, am stabilit în mintea mea să discut și despre bani, aș fi vrut să mă iubească, să mă simt ocrotită. După ce facem dragoste devenim însă doi străini, fiecare trăiește separat, în lumea din capul său.
Pe de altă parte, nici eu nu mai sunt aceeași, nu mai sunt cea de acum câțiva ani. Elle n΄était plus la mȇme femme. Ils étaient séparés maintenant par de choses imperceptibles et fortes comme ces influences de l΄air qui font vivre pu mourir. Exact așa simt.
A plecat, s-a întors, mi-a spus că s-a văzut cu un superior. Mă privește straniu, disperat-bănuitor, numai eu îi ghicesc această nuanță. Mă bănuiește și, ca un făcut, bănuielile lui au ecou în realitate. Adică ceva se întâmplă. Primisem un bilet de le Gregoriade, care era și el în Câmpina și voia să mă vadă. Am simțit că dacă i-l arăt înțelege că nu e nimic serios. Efectul a fost contrar, am înțeles imediat din crisparea produsă.
Am vrut să fiu ironică și să îi amintesc de prostituata pe care am găsit-o în patul meu mai demult, dar m-am abținut. Îmi dau seama că sunt două lucruri pe care nu i le pot ierta. Unul este acesta. Al doilea este ezitarea și teama pe care le-am surprins în spatele tăcerii de un minut când i-am spus de sarcină. Ceva din mine a refuzat atunci să dea naștere unui copil, chiar dacă apoi el a fost entuziast, mi-a pupat mâinile, m-a luat în brațe. Prea târziu… Emoția și dragostea arătate nu au putut șterge pauza de scepticism și surprindere. Nici eu nu eram încă pregătită să fiu mamă, poate a contat mai mult chiar, dacă este să fiu onestă cu mine însămi. Nu știu dacă am depășit acea etapă, cu toate, pentru viitor. A fost certainement ceva care a distrus: iubirea, căsnicia, încrederea. Ceva care a putut fi greu înghițit între noi, cu toată atenția și cu toată drăgălășenia. N-a înțeles nici atunci, eu însămi n-am înțeles cu totul decizia. C΄était un état de la chair et de la pensée.
Ufff, suntem prea tineri, cred. Și lumea explodează ca niște obuze germane.
Îmi e teamă, pentru prima dată. De război, de viitor, de ce se va întâmpla cu el. De ce se va întâmpla cu mine. Va trebui să răzbesc însă, cumva, indiferent de cum vor decurge lucrurile. Am senzația că totul în jur se destramă. Că odată cu iubirea noastră se sfârșește o epocă. Nimic nu va mai fi la fel și totuși societatea va găsi un drum, prietenii vor continua să petreacă, brazii aceștia pe care îi văd la fereastră vor crește și vor umbri ferestrele cu perdeluțe cochete, în două culori. Cofetăriile vor vinde mai departe cataifuri. El va lupta, va cuceri, se va întoarce din război. Presimt. Noi însă vom fi alții într-o lume schimbată.
Geo Dumitrescu – 105 ani de la naștere
Ana Barton: „Mi-aș fi dorit să fi scris «Gnozele dualiste ale Occidentului» de Ioan Petru Culianu”
Michael Haulică: „Povestirile lui William Gibson m-au dus spre și m-au făcut să rămîn în SF”
Studies and Essays on Romance Literatures: A Labyrinth of Interpretations (fragment)
In the Maze of Fiction
Irina Georgescu Groza: „Primul roman pe care l-am citit, într-o vacanță de vară, a fost „La Medeleni” de Ionel Teodoreanu”
Petre Barbu: „Să nu-mi treacă anul fără Cehov!”
„Camping” de Lavinia Braniște – un roman al migrației românești în postcomunism
„James. Doar James”
„Abisul” de Marguerite Yourcenar
The Game of Identities
„Aluna găunoasă” de Colette
Poeme de Paul Verlaine (pentru Lucien Létinois) (VII)
Aparența vieții și iluzia teatrală
„Lanuri de flori zburătoare” de Gerald Durrell
Drumuri printre amintiri
Scrie un comentariu