Plicul lui Pașadia

Liedul de Ștef

„Fericirea este starea aceea care, în chiar clipa în care se săvîrșește, parcă devine amintire.” Dictonul lui Sándor Márai se potrivește mănușă volumului lui Traian Ștef. În Poemul de dragoste se poate detecta fericirea unui trup și a unui suflet, precum și melancolia lor. De bună seamă că de aceea sună atît de frumos și fraza lui Al. Cistelecan de pe coperta a treia: „Aceste poeme se degustă, nu se citesc”. Așa cum știm de la mulți, vinul este băutura fericirii melancolicilor.

„Inima mea ar vrea să încetinească/ Precum corabia aproape de mal/ Ar vrea să mulțumească/ Pentru toate darurile/ Pe care nu le-a așteptat” – citim în Inima nouă (p. 34) și versurile sunt foare apropiate de poemul de pe coperta a patra: „Nu știu cum aș putea întîrzia/ Crăpatul de ziuă/ Cînd ți se deschid forțat ochii/ Cu niște cîrlige înnegrite” (Sărutul de dimineață, p. 86) Ar trebui să întîrziem clipa pentru a păstra frumusețea ei, dar clipa e frumoasă exact pentru că trecerea ei nu poate fi întîrziată.

De aici și artisticul unor momente. „Îmi place să dansăm/ Ca doi artiști/ Acoperiți doar de un voal solemn/ Prin care trec toate formele/ Trec toate simțurile.” (Ca doi artiști, p. 54) Arta nu poate fi altceva decît încercarea disperată de-a ține timpul în loc. De aici și aluziile la vis și la Euridice: fericirea nu e o stare „reală”, ea se instalează între straturile, locurile bine știute sau doar bănuite ale universului.

„Corabia aproape de mal” este, de bună seamă, omul care se apropie de sfîrșitul călătoriei. Tinerețea a trecut și iată, totuși, o tinerețe în amurg. Un cadou, un dar, ceva neașteptat la care aproape că nici acela care-l trăiește nu se aşteaptă. Un prezent care se scurge și se scrie chiar în scopul de a nu-l pierde.

Poemul de dragoste este un volum frumos, atît în plan poetic, cît și ca obiect. Desenele „neterminate”, fragmentate, ale lui Viorel Simulov merg foarte bine cu atmosfera poemelor ce amintesc de liedurile lui Schubert. Ca un lied de Schubert nesfîrşit, ce se scrie în speranța că nu se va termina niciodată.

Traian Ştef, Poemul de dragoste, Editura Şcoala Ardeleană, Cluj-Napoca, 2016, 112 p.

Despre autor

Péter Demény

Péter Demény

Péter Demény (n. Cluj, 1972): scriitor, publicist, traducător, profesor la Facultatea de Litere a UBB Cluj. A tradus „Cartea de la Metopolis” a lui Ștefan Bănulescu și „Povestirea Țiganiadei” de Traian Ștef. De asemenea, a mai tradus și două romane de Daniel Bănulescu: „Te pup în fund, conducător iubit!” și „Diavolul vînează inima ta”. E redactorul revistei literare „Látó”. Volume: „Ikarosz imája” („Rugăciunea lui Icar”) – versuri, 1994; „Bolyongás” („Rătăcire”) – versuri, 1997; „A menyét lábnyoma” („Pe urmele nevăstuicii”) – studii, eseuri, recenzii, 2003; „Meghívó minden keddre” („Invitaţie pe fiecare marţi”) – publicistică literară, 2004; „Visszaforgatás” („Reluare”) – roman, 2006; „A fél flakon” („Flaconul golit pe jumătate”) – versuri, 2007; „Ágóbágó naplója” („Jurnalul fetiţei mele”) – versuri pentru copii, 2009, „Ghidul ipocriților” - eseuri (Polirom, 2013), „Kolindárium” (2015), „Lélekkabát” („Paltonul sufletului”- idem), „Apamozsár” („Măcinatul tatălui” - eseu, 2016), „Portrévázlatok” (schițe și portrete - idem), „Sünödi és a trallalla” („Ariciul lunatic” - povestioare, idem). Eseuri, articole şi versuri în româneşte în „Observator cultural”, „22”, „Bucureştiul cultural”, „Ziarul de duminică”, „Liternet”, „Apostrof”, „Teatrul azi”, „Corso”.

Scrie un comentariu