Sînt prea pasional. Mă uit la unele emisiuni și simt cum mi se face părul măciucă. Și nu mă gîndesc la cele moderate de inepți cu acte în regulă – nu, mă gîndesc la unele care se numesc și se vor culturale.
Bunăoară, data trecută am văzut un interviu cu doi oameni extraordinari. Ambii emigranți, deveniți cunoscuți peste hotare, ambii s-au întors la București după revoluție. Oameni așezați, inteligenți, cu simțul umorului, oameni pe care viața i-a încercat.
Moderatorul s-a comportat ca un student în anul întîi. Chicotind la tot pasul, avînd un aer de parcă ar fi la un examen, vorbind mult mai mult decît cei doi. Am simțit o jenă aproape insuportabilă.
Un interviu ar trebui să fie despre invitați, nu despre moderatori. Moderatorul, mă gîndesc, ar trebui să fie o prezență elegantă, punînd întrebări care îi inspiră pe invitați să vorbească, corectînd cu delicatețe dacă e cazul, ascultînd cu interes. O persoană cultă și cultivată, un fel de amfitrion modest, o gazdă fină care are autoironie. Nu e bine să vrea să demonstreze că este la un nivel cu cei pe care îi are în studio.
Mă uit în continuare la emisiune pentru că de fiecare dată invitații sînt niște oameni deosebiți, ceea ce e un punct bun pentru moderator. Dar constat aproape întotdeauna că nu poate să-și țină în frîu personalitatea. Și e păcat.
Sumar Literomania nr. 189
Cred ca este ceva ce tinde sa devina normal ca invitatii sa fie doar un motiv pentru scoaterea in evidenta a moderatorului si de multe ori a operatorului care indoaie imaginile,filmeaza din unghiuri aiurea crezind ca astfel emisiunea devine mai intersanta sau cel putin culturala…