Cartea săptămânii Nr. 216

O lume de departe

Reach content for Google search „catalin pavel”, „carnetul lui villard”



„lumea de lângă noi
vine de foarte departe.”

Cătălin Pavel, „carnetul lui villard”

 

În 2021, a apărut volumul de poezie „carnetul lui villard” de Cătălin Pavel (Editura Vinea, cu o postfață de Ioana Pârvulescu), volum format din șaizeci și patru de poeme – interfețe ale schițelor unui arhitect itinerant din Evul Mediu francez, Villard de Honnecourt, despre care nu se cunosc prea multe, dar care a lăsat în urma sa un fabulos carnet de schițe, aflat în prezent la Biblioteca Națională a Franței.

Iată, așadar, un nou personaj extras din negurile istoriei, arhitectul vagabond Villard de Honnecourt, pe care Cătălin Pavel, după ce l-a reînviat, în romanul „Chihlimbar” (2017), pe muzicianul renascentist Josquin des Prez, îl reinventează, dându-i șansa la o nouă viață, ce-i drept, una de un burlesc straniu. Arhitectul și desenatorul Villard de Honnecourt are parte, astfel, de un nou destin, surprins în poemele însoțite de reproduceri din carnetul său – volumul lui Cătălin Pavel este, trebuie spus, o carte-obiect –, poeme de o sonoritate modernă, cu influențe din poeți specializați, ca să spun așa, în biografii imaginare – ca Virgil Mazilescu (cu al său apollinaire), Mircea Ivănescu (creatorul lui mopete) sau Leonid Dimov –, dar și din poeții optzeciști, ca Nichita Danilov sau Alexandru Mușina.


Citește și (te uiți la viața ta)

 

Reach content for Google search „Catalin Pavel”


Poemele lui Cătălin Pavel se derulează molcom, liniștit, straniul inserându-se cu naturalețe, deloc agresiv, atenuat de ironie și umor, prezente și ele din plin. Viața lui villard este redată sub aspectul unei cronici, în care vocea cronicarului, vocea off-screen, comentează totul, pătrunzând până în cele mai ascunse cotloane ale minții protagonistului, iscodind gânduri și dorințe, pe care ni le livrează apoi nouă, cititorilor, martorilor de pe margine, cu o nedisimulată plăcere a bârfei, dar nu în sensul unei defăimări iremediabile, ci al unei relatări empatice, nescutite, totuși, de ironie. În cele din urmă, poetul este, după cum mărturisește însuși cronicarul-poet, „omul care se documentează pentru emoții”.

Mai mult, scriitorul Cătălin Pavel devine, în paginile cărții sale, un personaj, care interacționează cu protagonistul, dar care, în același timp, într-un joc metatextual, îi face complice cu ochiul cititorului, atrăgându-i atenția că totul nu este decât o poveste cu un personaj inventat: „așa să fie. ai fost acolo./ acum eu sunt agenția ta de turism./ eu sunt responsabil pentru călătoriile tale/ (ce dracu, am experiență, că eu l-am plimbat și pe josquin!)// eu hotărăsc unde se duce villard,/ eu îi spun, nu e nevoie să te întorci acasă,/ îți mai dau eu o săptămână liber de la muncă./ fă un ocol să vezi tot ce-ți poftește inima,/ uite, poți să te duci chiar și la pilis, tu n-ai de unde să știi acum, dar ascultă-mă pe mine,/ se va șterge urma a tot ce ai făcut,/ nu va mai rămâne decât carnetul ăsta de schițe,/ e ocazia ta/ să trăiești zilele pe care nu le-ai trăit.// e ceva ce și eu sper să pot face/ peste vreo opt sute de ani”.

Ca o paranteză personală, recuperarea trecutului, oricât de exact ar încerca să fie istoricul și de oricâte date ar dispune, nu este decât una marcată de reflecții fictive, bazată pe presupuneri, speculații și mărturii de cele mai multe ori îndoielnice – ocazie, în același timp, de a reinventa istoria, de a spune povești. Și din acest punct, de multe ori intră în scenă, cu toate armele sale, literatura. Întorcându-mă la Cătălin Pavel, literatura este o ocazie de a inventa în mod asumat biografii ale unor personaje care au existat cândva – dovadă stă și romanul „Chihlimbar” –, de a glisa între real și imaginar, dar și de a povesti scene din propria sa viață, o viață în care trecerea timpului transferă (sau transformă) totul în… istorie (proces inevitabil, prezent, de altfel, în viața fiecăruia dintre noi, fie că îl conștientizăm sau nu):

„unde te întorci/ nu mai găsești decât turnuri cu ceas/ în toate locurile prin care ai trecut,/ dai de același îngrijitor bătrân într-o salopetă care-ți spune/ aici nu a fost niciodată altceva decât ce aveți acum înaintea ochilor,/ degeaba te tot minunezi tu, degeaba zici, nu se poate,/ am învățat aici douăzeci de ani,/ ăsta era liceul de informatică, azi tudor vianu,/ și tot arăți cu mâna ca un idiot,/ aici stătea nelu, uite aici stelu, acolo chelu –/ iar aici eram eu! spui la sfârșit, și arăți cu amândouă mâinile spre tine, pe gânduri./ astea sunt dovezile pe care ești în stare să le aduci/ atunci când ți se cer dovezi”.

Referințele istorice, atât de familiare istoricului și arheologului Cătălin Pavel, sunt și ele prezente – un bogat simbolism al catedralelor de Ev Mediu sau renascentiste, manuscrise vechi etc.–, dar mai mult ca decor al evoluției protagonistului. Ceea ce atrage atenția în acest volum, însă, este vocea din off, cum spuneam, care ne ghidează prin viața lui villard, dar care este, în același timp, responsabilă de pasaje reflexive și constatări ce dinamitează prin simplitate și directețe clișeul, locul comun:

„nu poți fi mai puternic/ decât slăbiciunile alor tăi./ crezi că viața ta e o cetate bine zidită, gata de asediu,/ dar toate intrările în ea/ sunt în viețile altora, în trupurile și mințile lor,/ și stau cu ușile date de perete./ ce vremuri frumoase!”;

„lumea de lângă noi/ vine de foarte departe.// e o aluzie în fiecare obiect,/ pielea fiecărui lucru e tatuată cu o proveniență/ neasemuit de ciudată,/ peste care a crescut o blană de verosimilitate.”

O apariție de o stranietate aparte, ca un animal dintr-un alt veac, „carnetul lui villard”, volumul de poezie al lui Cătălin Pavel din 2021, se impune prin frumusețea și firescul versurilor, prin naturalețea cu care ne poartă prin abisurile, de cele mai multe ori burlești, ale unei vieți, cea a lui villard de honnecourt, dar și prin dramatismul care pândește din spatele burlescului și bufoniadei, dramatismul unui carnaval niciodată terminat.

Cătălin Pavel, „carnetul lui villard”, Editura Vinea, București, 2021

 

Susține Literomania

carturesti.ro

Despre autor

Raul Popescu

Absolvent al Facultății de Litere din Brașov. Și-a continuat studiile în cadrul Universității Transilvania din Brașov cu un masterat de Scriere Creatoare și cu un doctorat despre viața și opera lui Ioan Petru Culianu. Colaborează la „Observator cultural”, „Steaua”, „Astra (Supliment. Literatură, artă și idei)”.
În 2017, a publicat „Ioan Petru Culianu. Ipostazele unui eretic” (Editura Eikon, București), volum nominalizat la Premiile Observator cultural 2018, la secțiunea „Debut”. În 2019, a coordonat, alături de Adina Dinițoiu, volumul „Nume de cod: Flash fiction. Antologie Literomania de proză scurtă” (Editura Paralela 45, 2019). Textele sale pot fi găsite și pe blogul personal erasmen (https://erasmen-erasmen.blogspot.ro).

Scrie un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.