Piața poetului - Săptămîna cărţii la Budapesta

Între 7 și 14 iunie am participat la tradiționala Könyvhét – săptămîna cărții – din Ungaria. Personal, am fost la Budapesta, dar evenimentul se organizează și în privincie, în orașe precum Szeged, Debrecen, Nyíregyháza etc.

Întregul nume este, de fapt, Ünnepi Könyvhét – săptămîna festivă a cărții –, dar toată suflarea maghiară o cunoaște și o numește numai cu un nume. Termenul romantic („suflarea”) nu e, nici el, întîmplător: Könyvhét a fost „inventat” de arheologul, istoricul artei, scriitorul și jurnalistul Géza Supka la începutul secolului al XX-lea. O invenție culturală extraordinară.

De fapt, evenimentul a ținut între 7 și 10, dar eu am mai rămas pentru că am avut o întîlnire și o lectură pe 12, și avionul s-a întors numai două zile mai tîrziu. Timp de patru zile, am umblat prin tîrg, am cumpărat și am primit cărți, m-am întîlnit cu prietenii scriitori, cu colegii de clasă stabiliți la Budapesta, cu colegii de la facultate stabiliți acolo, am cutreierat frumoasa capitală a Ungariei care este un pic și a mea – pe scurt, am fost într-o vacanță culturală obositoare și totuși tonifiantă.

Könyvhét este organizat pe Vörösmarty tér, o piață numită așa după marele poet romantic Mihály Vörösmarty. O piață mare, construită în stil clasicist, unde au loc multe tîrguri budapestane, printre care, iată, și cel despre care vorbesc acum.

Tradițiile obligă și aici: într-un an, tîrgul a fost mutat în fața catedralei catolice (la „bazilika”), dar nu i-a plăcut nimănui acolo, și desigur, au fost aduse argumente împotriva acestei decizii.

Eu însumi sînt vizitator al evenimentului începînd din 1996 – terminînd facultatea, anul următor am ajuns redactor la Editura Kriterion, și era normal ca directorul să mă trimită în misiune la Budapesta.

Bineînțeles, așa un tîrg este un surogat a ceea ce se întîmplă pe piața cărții. În 1999, am vîndut foarte bine poeziile alese ale lui Gizella Hervay, o carte de 522 de pagini. Mai tîrziu, ne-am cam tocmit marfa, așa cum și editurile de astăzi, mai ales cele din Transilvania, se lamentează că fac, evocînd amintirile din „epoca de aur”.

Editurile din Ungaria au mereu cîte-un autor care „prinde”. Ele s-au dezvoltat, totuși, în alte condiții, prin urmare, pot publica și o Atwood, un Bolaño, un Pamuk, nume care au răsunet mondial. Cele mai mari cozi, cea mai multă lume am văzut-o, însă, la autografele date de vreun „celeb” (așa se zice în maghiară la vip) și la întîlnirea cu scriitorul pentru copii Gyula Böszörményi. În locurile astea, m-am simțit ca și cînd am stat la coadă la carne sau la pîine înainte de 1989, deși la ultimul autor m-am simţit din cale-afară de fericit.

Întîlnirile sînt mereu foarte „rapsodice”. Vreau să spun că nu poți ghici cîți vor veni. Nu ești un Péter Esterházy, deci nici nu te îmbeți cu apă rece, dar speri că măcar prietenii vor veni. Și sînt oameni care vin, într-adevăr, ai chiar și surprize plăcute. Pe de altă parte, Budapesta e un oraș prea mare, cu un program prea încărcat ca să ajungă toți.

Chiar din cauza asta am și pus lectura mea pe 12 iunie, după tîrg. N-am avut parte de sală plină, dar sînt convins că ar fi venit mult mai puțini dacă organizam întîlnirea în timpul tîrgului, cînd a avut loc și Festivalul Margó, la care se organizează o serie de discuții literare. Așa, pot spune că a fost totul decent, și am putut să mă întorc fericit la Tîrgu Mureș. La ce se mai poate spera?

În foto: Péter Demény, alături de istoricul literar László Boka, la lectura publică de la Petőfi Irodalmi Múzeum (Muzeul Literar Petőfi)