Vă propunem, începând cu numărul 365 al Literomaniei, o serie de poeme semnate de Paul Verlaine – în traducerea lui Octavian Soviany – care vorbesc despre iubirea lui Verlaine (deopotrivă iubire filială și atracție erotică) pentru tânărul Lucien Létinois (mort la 23 de ani), fost elev la colegiul iezuit din orașul de provincie Rethel unde Verlaine a predat după cei doi ani de detenție în Belgia (în urma tentativei de împușcare asupra lui Rimbaud). (Literomania)
24
Vocea-ți gravă și joasă
Era totuși și moale,
Și părea de velur
Glasul tău curgea pur,
Cum se duce la vale
Câte-o apă frumoasă.
Râsul tău sănătos
Exploda sfidător
Slobod tare și lotru,
Ca atunci când din codru
Pleac-o pasăre-n zbor
Ciripind un irmos.
Glasu-ți, râsu-ți se-ngână
În a mea amintire
Unde bine te țiu
Atât mort cât și viu
Ca un cânt de slăvire
Ce-un martir îl îngână
Iar mâhnirea ce-mi iști
E ca vorba ce vrea
Să-mi mai biruie teama
Dar furtuna dă iama,
Umple inima mea
Cu fiorii ei triști.
Ah, oprește furtună,
Ca să sfătui în tihnă
Cu amicu-mi iubit
Care pare-adormit
Dar stă doar la odihnă,
Colo-n lumea cea bună
25
O, morții mei cei mult iubiți,
Ce-un dom anume îmi zidiți
De pace, rugă, pildă vie,
Cum Domnul mai aori a vrut
Ca un copil abia născut
Sfințit în templu ca să fie.
O morți, pe inima-mi plecați.
De jalea ei îndurerați.
Voi mamă, tată, duhuri blânde,
Tu, de o soră mai presus,
Tu, tinere care te-ai dus,
Și pentru care acest cânt e.
Și-aceia toți plecați pe rând
Ce-i știu prea bine cum că sunt
A vieții mele bună parte,
Amicii secerați la greu,
O morții mei, acum și eu
Îs gata pregătit de moarte
Căci pe pământ sunt ca-n surghiun.
Și oare Domnul la ce bun
Mi-ar smulge pâinea de la gură
De nu să mă-ntâlnesc cu voi,
Acolo-n lumea de apoi
Căci cea de-aici i-amăgitură.
Să neteziți dar al meu drum
De mână luați-mă acum
Călăuziți-mă prin slavă
Sau – Domnul e răzbunător! –
Rugați-vă ca-n Purgator
Măcar să mi se dea zăbavă.
Scrie un comentariu