În 2015, Radu Țuculescu a publicat, la Editura Biblioteca Revistei Familia, două antologii de literatură elvețiană de expresie germană. Prima este o antologie de proză, „America nu există (antologie de proză elveţiană contemporană de expresie germană)”, iar a doua este o antologie de poezie, „De-a lungul străzii fluieră o mierlă (poezie elvețiană de expresie germană)”. Atât traducerea, cât și alegerea autorilor și a textelor apărute în cele două antologii îi aparțin lui Radu Țuculescu. În acest număr al Literomaniei, vă propunem proza scurtă (de tip flash fiction) „Prietenul animalelor” de Peter Bichsel, proză apărută în antologia „America nu există (antologie de proză elveţiană contemporană de expresie germană)”.
Peter Bichsel
Prietenul animalelor
Acum ar fi iarăși o ocazie de a scrie povestea prietenului animalelor, povestea despre bărbatul cu cei doi câini, bărbatul care se plimbă cu câinii.
Totuși lăsăm ocazia să treacă pe lângă noi, povestea are timp iar mai târziu vor exista poate și mai mulți prieteni ai animalelor, povestea va apărea mai târziu, când nu vor exista decât prieteni ai animalelor, mult mai de neînțeles și nu va deruta pe nimeni.
Nu pot scrie cu conștiința curată față de prietenul animalelor, față de prietenul nostru al animalelor cu cei doi câini, iar dacă scrii împotriva prietenului animalelor, atunci devii suspect.
Prietenul nostru al animalelor trebuie să fie un bărbat a cărui vârstă nu se cunoaște, un bărbat de vârstă mijlocie. Și prietenul nostru al animalelor trebuie să fie convins că face bine dacă se plimbă cu câinii. Să fie corect și să nu-i răsfețe pe câini. Să fie un individ care se plimbă în liniște, un plimbăreț care are un țel. Nu va trebui să le dea nimic fierbinte de mâncare câinilor și să fie atent la vitamine și calorii. Aceasta ar fi presupunerea acestei povestiri.
Aproape ca și cum ar fi prietenul animalelor căsătorit și n-ar fi un bărbat care vorbește cu câinii și cu oamenii rar. Ar fi un prieten al Angliei și un dușman al cărnii de vită, al țânțarilor, al puricilor și al celorlalți câini.
Dacă nu-mi aduce inspirația nicio povestire, o caut pe aceea despre prietenul animalelor. Are să-mi pară că ea devine povestirea mea, că nu se lasă evitată, deoarece pe mine mă iubesc câinii. Deseori îmi fac pe plac. Totuși mi-e teamă de ei. Poate de aceea torturez pisici, de pisici nu-mi este teamă.
Prietenul animalelor s-ar supăra pe mine și eu scriu povestirea despre el fără plăcere. Îmi este incomod să scriu o poveste și în mod calculat să o scriu chiar pe asta, ca și cum aș fi constrâns. De aceea las încă o dată ocazia să treacă pe lângă mine, și mă gândesc deseori să cumpăr un câine; în felul acesta mi-aș face datoria.
Peter Bichsel s-a născut în 1935 la Luzerna. A crescut în Olten, a studiat la Solothurn și a lucrat, ca profesor, între anii 1955-1968. Acum trăiește ca scriitor și foiletonist profesionist. Este considerat maestru al genului scurt, miniatural. Volumul de debut „De fapt, doamna Blum dorește să-l cunoască pe lăptar” (1964) i-a adus consacrarea rapidă, punând pecetea originalității pe ceea ce înseamnă o povestire „bichseliană” în formă scurtă. Au urmat alte volume de povestiri (puține la număr, Bichsel fiind acuzat că-i cam „zgârcit” cu cititorii) și numeroasele premii literare printre care cel al Grupului 47 și premiul Johann-Peter-Hebel. „Eu cred – mărturisește Bichsel – că sensul literaturii nu constă în mijlocirea de subiecte ci în aceea ca povestitorul să aibă suport. Oamenii au nevoie de povestiri pentru a supraviețui. Ei au nevoie de modele cu care să-și povestească propria viață. Numai viața care se poate, ea însăși, povesti este o viața plină de sens.” Și mai departe: „Eu doresc povestirii să-i opun povestirile.” (Radu Țuculescu)
Lasă un răspuns