Nr. 205 Traduceri

„Moarte în inima pădurii” (IV) de Sherwood Anderson

Reach content for Google search „Sherwood anderson”, „moarte in inima padurii”, sherwood anderson carti”



Vă invităm să citiți cea de a patra parte a prozei „Moarte în inima pădurii” din volumul „Death in the Woods and other stories” (1933) de Sherwood Anderson (1876-1941). Prima parte poate fi citită aici, cea de a doua parteaici, iar cea de a treia, aici.

    IV

 

Unul din câinii lui Grimes a ţâşnit deodată afară din rândul celorlalţi şi a-nceput să tragă de bocceaua din spinarea bătrânei. Dacă într-adevăr câinii ar fi fost lupi, ăla ar fi-nsemnat că-i şeful haitei. Ce-a făcut el au făcut şi ceilalţi.

Şi-au înfipt cu toţii dinţii în sacul pentru grâne pe care bătrâna şi-l priponise în spinare cu sfoară.

Au târît trupul bătrânei până în mijlocul poienii. Rochia uzată s-a rupt repede, dezgolindu-i umerii. Când a fost găsită, după o zi-două, rochia îi fusese smulsă de pe trup până la coapse, dar câinii nu se-atinseseră de trupul ei. Trăseseră carnea afară din sac, atâta tot. Trupul era îngheţat bocnă când a fost găsit, iar umerii îi erau aşa de-nguşti şi trupul aşa de subţire încât, mort, arăta de parc-ar fi fost trupul cine ştie cărei fete încântătoare.

Asemenea lucruri se-ntâmplau prin oraşele din Middle-West, pe la fermele din apropierea oraşului, pe vremea când eram un puştan. Un vânător plecat după iepuri a dat de trupul bătrânei, şi nici nu l-a atins. Ceva anume, poteca bătătorită jur-împrejurul poieniţei acoperite de nea, liniştea de-acolo, locul unde câinii trăseseră de trup căutând să-i smulgă sacul ori să-l deschidă cu dinţii – ceva anume l-a-nfricoşat pe omu’ ăla, care a luat-o grabnic la picior spre oraş.

Mă aflam tocmai pe Strada Mare, împreună cu unul din fraţii mei, care ducea ziarele de după-amiază pe la prăvălii. Începuse să se-ntunece.

Vânătoru’ a intrat într-o băcănie şi şi-a spus povestea. După aia a mers la o tinichigerie şi la un drugstore. Bărbaţii au prins să se-adune pe trotuare. Apoi au luat-o spre marginea oraşului, pe drumul care ducea la locul din pădure.

Frate-meu s-ar fi cuvenit să-şi vadă mai departe de treaba lui, adică să-mpartă ziarele, dar n-a făcut-o. Toţi, cu mic cu mare, se-ndreptau spre inima pădurii. Mergea şi cioclu’, şi şerifu’ oraşului. Mai mulţi inşi s-au suit într-o cotigă şi-au tot mers aşa până-n punctul unde poteca se-abate de la drumul mare ca să se-afunde în pădure, însă caii nu erau prea bine potcoviţi şi lunecau pe şleaurile îngheţate oglindă. Aşa că n-au ajuns mai iute decât aceia dintre noi care mergeau pe jos.

Şerifu’ oraşului era un bărbat corpolent, care fusese betegit la picior în timpul Războiului Civil. Ţinea în mână un baston greu şi şchiopăta zorit în lungul şleaului. Frate-meu şi cu mine ne-aţineam în călcâiele lui, şi pe unde treceam alţi bărbaţi şi băieţi se alăturau cetei noastre.


Cinci minute (video) cu Ioana Bâldea Constantinescu despre „Cum să gândești ca un împărat roman”

 


Se-ntunecase de-a binelea când am ajuns în punctul unde bătrâna se-abătuse de la drumul mare, dar răsărise şi luna. Şerifu’ îşi dădea cu părerea că trebuie să fi fost un omor. Îl tot potopea pe vânător cu-ntrebări. Vânătoru’ umbla cu puşca-n bandulieră, cu un câine aţinându-i-se în călcâie. Unui vânător de iepuri nu i se iveşte în fiecare zi prilejul de-a fi astfel centrul atenţiei. Aşa că profita din plin de-mprejurare, conducând alaiul cot la cot cu şerifu’ oraşului. „N-am văzut nici o rană. Era o frumuseţe de fată. Avea faţa îngropată-n omăt. Nu, nu ştiu cine-ar putea fi.” Între noi fie vorba, vânătoru’ nici nu se uitase mai îndeaproape la trup. Îl cuprinsese spaima. Se putea prea bine să fi fost ucisă, şi careva putea prea bine să ţâşnească de după vreun copac şi să-l omoare şi pe el. În inima pădurii, către seară, când toţi copacii sunt despuiaţi şi pe pământ e aşternută zăpada albă, când peste tot domneşte tăcerea, un fel de teroare pune stăpânire pe minte şi pe trup. Iar dacă prin apropiere s-a petrecut ceva straniu ori lugubru, singurul lucru care-ţi trece prin minte e s-o tuleşti de-acolo cât te ţin picioarele.

Ceata de bărbaţi şi băieţi ajunsese taman în punctul unde bătrâna o tăiase peste câmp, şi o luă, urmându-i pe şerif şi pe vânător, în sus pe panta lină, spre inima pădurii.

Frate-meu şi cu mine tăceam. El îşi căra maldărul de ziare într-o taşcă atârnată în bandulieră. La înapoierea în oraş, urma să meargă, de voie, de nevoie, să-şi împartă ziarele înainte de-a ajunge acasă, la cină. Dacă veneam şi eu cu el, cum fără-ndoială hotărîse deja c-o să fac, urma să-ntârziem amândoi. Ori mama, ori sora noastră mai mică trebuia să ne reîncălzească cina.

Da’ şi noi, am fi avut ce povesti. Unui băiat nu-i pică în fiecare zi o asemenea pleaşcă. Fusese baftă curată că ne-am nimerit în băcănie taman când intrase vânătoru’. Vânătoru’ ăla era un tip din partea locului. Nici unu’ din noi nu-l mai văzuse pân-atunci.

Ceata de bărbaţi şi de băieţi ajunsese de-acu’ în poiană. Întunericul cade iute în asemenea nopţi de iarnă, dar luna plină făcea să se vadă ca-n palmă. Frate-meu şi cu mine ne-am postat chiar lângă copacii sub care murise bătrâna.

N-arăta bătrână, aşa cum zăcea, îngheţată, în lumina aia. Unu’ din bărbaţi a-ntors-o cu faţa-n sus în zăpadă, şi-am văzut tot. Trupul mi s-a cutremurat de-un simţământ straniu, aproape mistic; la fel şi-al lui frate-meu. Se prea poate să fi fost frigul.

Nici el, nici eu nu mai văzuserăm pân-atunci un trup de femeie. Poate de vină era zăpada care, lipită de carnea-ngheţată, o făcea s-arate atât de albă şi fermecătoare, ca o marmură. Nici o femeie nu venise din oraş cu grupu’, dar unu’ din bărbaţi, anume fieraru’ oraşului, şi-a scos mantaua şi a-ntins-o peste ea. Apoi a ridicat-o-n braţe şi-a pornit îndărăt spre oraş, toţi ceilalţi urmându-l în tăcere. În momentu’ ăla, nimeni încă nu bănuia cine-i.

Susține Literomania

Despre autor

Dominique Ilea

Născută în 1962, Anca-Domnica (Dominique) Ilea părăsește România în 1991 și se stabilește în Franța. Prozatoare și eseistă, s-a făcut cunoscută ca traducatoare de literatură română în franceză (Ion Creangă, Radu Aldulescu, Petru Cimpoeșu, Lucian Raicu, Răzvan Petrescu etc.).

Scrie un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.