Nr. 205 Plicul lui Pașadia

Viața observată

Nu reușesc să găsesc eseul „Testamente trădate”. Prima dată, l-am îndrăgit pe Milan Kundera eseistul; nu înțelegeam de ce vorbesc mulți atît de înflăcărat despre romancier; cînd am încercat să citesc „Gluma”, mi s-a părut plictisitoare. Doar după un drum lung a început să-mi placă Kundera, autorul cărților ficționale.

Sigur, faptul că a dispărut volumul respectiv nu e nicidecum surprinzător. Cărțile mele sunt alandala de cînd ne-am mutat la Târgu Mureș și chiar îmi place această debandadă. Dar am nevoie de „Testamente trădate”. Ca și celelalte eseuri ale lui Kundera, îmi place pentru că e opera unui om cultivat și care vorbește în mai multe limbi, a unui nostalgic al Europei Centrale așa cum aș dori și eu să fie. De-a lungul timpului, am recitit de nenumărate ori exact cartea pe care acum n-o găsesc nici în ruptul capului. Observațiile marelui scriitor ceh-francez (ce combinație!) îmi merg direct la inimă, de la cea care îl vizează pe Max Brod la cea care se ridică împotriva kitsch-ului academic.

Dar poate că exact eseurile m-au ținut departe de romancier. Avusesem rețineri legate chiar de ceea ce explica Kundera în „Arta romanului”, în „Testamente trădate” și în „Cortina”: că ideile filozofice nu sunt dăunătoare romanului cu condiția ca ele să devină idei de roman, filozofia personajelor. Eu, în schimb, le-am simțit dăunătoare pe toate.

Doar acum, cînd mă apropii de cincizeci, simt cum mă copleșesc „Insuportabila ușurătate a ființei”, „Valsul de adio” și celelalte. Citesc acum „Viața e în altă parte”, o carte tristă despre cum te învinge deziluzia. Jaromil devine canalie pentru că crezuse în comunism. Ceea ce – știu asta din eseuri – nu înseamnă cîtuși de puțin că Milan Kundera îl condamnă fără echivoc pe Jaromil și pe toți Jaromilii din lume. E un scriitor, un gînditor și un om mult mai nuanțat pentru a susține așa o judecată exclusivă. Înseamnă doar că observă cu un ochi foarte ager și că știe să construiască, într-adevăr, ca un mare romancier. Și asta nu exclude faptul că e, în același timp, și un mare eseist.

 

Susține Literomania

libris.ro

Despre autor

Péter Demény

Péter Demény (n. Cluj, 1972): scriitor, publicist, traducător, profesor la Facultatea de Litere a UBB Cluj. A tradus „Cartea de la Metopolis” a lui Ștefan Bănulescu și „Povestirea Țiganiadei” de Traian Ștef. De asemenea, a mai tradus și două romane de Daniel Bănulescu: „Te pup în fund, conducător iubit!” și „Diavolul vînează inima ta”. E redactorul revistei literare „Látó”. Volume: „Ikarosz imája” („Rugăciunea lui Icar”) – versuri, 1994; „Bolyongás” („Rătăcire”) – versuri, 1997; „A menyét lábnyoma” („Pe urmele nevăstuicii”) – studii, eseuri, recenzii, 2003; „Meghívó minden keddre” („Invitaţie pe fiecare marţi”) – publicistică literară, 2004; „Visszaforgatás” („Reluare”) – roman, 2006; „A fél flakon” („Flaconul golit pe jumătate”) – versuri, 2007; „Ágóbágó naplója” („Jurnalul fetiţei mele”) – versuri pentru copii, 2009, „Ghidul ipocriților” - eseuri (Polirom, 2013), „Kolindárium” (2015), „Lélekkabát” („Paltonul sufletului”- idem), „Apamozsár” („Măcinatul tatălui” - eseu, 2016), „Portrévázlatok” (schițe și portrete - idem), „Sünödi és a trallalla” („Ariciul lunatic” - povestioare, idem). Eseuri, articole şi versuri în româneşte în „Observator cultural”, „22”, „Bucureştiul cultural”, „Ziarul de duminică”, „Liternet”, „Apostrof”, „Teatrul azi”, „Corso”.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: