Atelier Literatura la feminin Nr. 184

Jingle Bells

Reach content for Google search „Anca Goja”

Focul din șemineu trosnește, beculețele de Crăciun luminează cald încăperea mobilată vintage și se aude stins negativul piesei „Jingle Bells”. Nimic din agitația și pericolele bulevardului Unirii nu răzbate prin geamurile termopan ale studioului.

Pe canapea, încadrată de bradul împodobit și un aparat de radio din anii ’50, Ștefan citește – pentru a câta oară? – versurile cântecului. Nu se poate concentra. S-au anunțat ninsori abundente în toată țara, iar cursa lui spre Austria ar putea fi anulată. Visează de un an la vacanța aceasta în stațiunea lui de schi preferată, ar fi un dezastru să nu poată pleca.

În încăpere intră chicotind trei femei tinere, parcă trase la indigo. Par întruchiparea perfecțiunii: păr blond, cărare pe o parte și bucle largi, à la anii 50, rochii decupate din reclamele vechi, care proslăveau viața de familie, în care femeia era o mamă și o gospodină desăvârșită, preocupată să-și mulțumească soțul într-un mod eficient și discret. Dacă te uiți mai de aproape, vei putea să le deosebești pe Ana, studentă la Litere, Miruna, asistentă medicală, și Vanda, vânzătoare într-un magazin de telefoane mobile. S-au cunoscut în urmă cu o săptămână, la castingul pentru reclama la crema de pantofi pe care Vlad, regizorul, pare nerăbdător să înceapă să o filmeze.

-Haideți, repejor! Fiecare la locurile voastre!

Ștefan își strânge hârtiile și le aruncă în spatele canapelei. Ana se apropie de el, îi aranjează cu grijă costumul maron, cadrilat, care stă impecabil pe corpul lui lucrat, și merge în fața bradului împodobit. I se alătură Vanda. Miruna îi aruncă lui Ștefan un zâmbet și îi spune: „Ești perfect!”.

-Hai odată, Ștefane! Începem la șemineu, ca data trecută, îl zorește regizorul.

Bărbatul se sprijină cu un braț de încadramentul din piatră falsă al șemineului. Focul îi aruncă pe chip lumini jucăușe. La un semn al lui Vlad, instrumentiștii din spatele camerelor de luat vederi încep să cânte ritmul demodat. Imediat, Ștefan își dă drumul la voce, iar după prima strofă, intră și fetele. Stau în poziția clasică, profil către profil, cu un picior ușor întins în față și pușcând din degete. Au pe chipuri zâmbete largi, iar dinții albi le sclipesc printre buzele de un roșu perfect.

Vlad cere încă două duble. Apoi se trece la următoarea scenă, cea în care Ștefan trebuie să spună: „Crema Guban, de 80 de ani îngrijirea perfectă a pantofilor pretențioși”, în timp ce fetele zâmbesc aprobator.

-Bine, asta a fost! Vă mulțumesc, spune Vlad, în timp ce operatorii își strâng camerele.

Afară a început să ningă feeric. Lângă șemineu, Ștefan îi șoptește ceva la ureche Anei. Ea râde și își lasă palma stângă pe umărul lui. Lângă ușă, Miruna îi vorbește Vandei, dar fără să o privească. Se uită la scena de lângă șemineu și fața i se contractă.

Primul pleacă Ștefan, grăbit să ajungă la aeroport. În timp ce fetele se schimbă în hainele lor obișnuite, de parcă ar fi intrat într-o mașină a timpului, Vanda aruncă propunerea să meargă împreună la un suc, dar nu primește niciun răspuns.

 

-Șșșșșt, mai încet, domnul Balaj trebuie să se odihnească, spune intrând în salonul cu numărul 19 Miruna, o femeie cu halat alb și părul strâns neglijent în coadă de cal.

-Cum sunt analizele tatălui meu? întreabă Ana, ridicându-se de pe scaun și apropiindu-se de Miruna. Ana are chipul frumos și tânăr, e machiată cu grijă, puțin exagerat, dar din gesturile ei răzbate îngrijorarea. Miruna îi arată niște foi; Ana dă din mână a lehamite, semn că nu înțelege limbajul criptat și că așteaptă niște explicații „în limba română”.

-Nu a suferit contuzii grave. Să așteptăm să se trezească. S-a lovit la cap, ar putea suferi de amnezie.

-O, Doamne, se văicărește Vanda. Nu credeam că o să ne reîntâlnim într-un salon de spital. Uite, luați o turtă dulce, îs proaspete. Le-am copt chiar azi. Apoi a venit soțu’ din oraș și mi-o spus de nenorocirea asta. Nu știți cât îl urăsc.

Vanda e blondă, la fel ca celelalte două femei, are părul lăsat pe spate și pare să meargă pe 30. Cutia cu turtă dulce îi tremură în mâini.

-Nu e vina lui, încearcă Miruna să o liniștească. E vina celor de la Primărie, nu s-au sinchisit să curețe străzile. Și nici măcar bulevardele – am înțeles că accidentul s-a petrecut pe Bulevardul Unirii, e incredibil. Și ninge întruna de o săptămână.

-Ba da, îi vina lui. Se enervează totdeauna în trafic. Nu-i om rău, da’ n-are răbdare.  Îi zic mereu că nu-i singuru’ care se grăbește s-ajungă undeva. Nu-i prima dată când provoacă o nenorocire.

Fetele poartă pulovere și nu mai au nimic din glam-ul din urmă cu câteva zile. Vanda își tot aranjează bretonul, astfel încât să îi acopere ochiul drept. E vânăt.

-Vanda, spune-ne despre soțul tău, spune Ana, privind-o cercetător. E un om violent?

Tonul ei seamănă cu începutul unui interogatoriu.

-Îi un om bun, ține la familie. Uneori îi gelos, deși îi spun tot timpu’ că n-are motive. Da’ se ’nervează ușor și atunci nu se mai poate stăpâni, zice Vanda, și își dă cu mâna peste breton.

Apoi tace și privește lung chipul bărbatului adormit. Continuă cu vocea sugrumată:

-Doru, soțu’ meu, mi-o spus că un moș s-o aruncat pe trecerea de pietoni fără să se uite în stânga și-n dreapta. El mergea cu viteză și n-o putut frâna la timp. L-o agățat cu faru’ drept, iar taică-tău o rămas întins în zăpadă. De spaimă, o venit direct acasă.

-Atunci cine a chemat ambulanța? întreabă Ana, cu ochii mari.

-Cred că cei care o fost martori la accident, se fâstâcește Vanda.

-Ei, bine că nu e mai grav. Să sperăm că domnul Balaj se va trezi și va cere și el o turtă dulce. Apropo, sunt foarte bune, Vanda.

Miruna încearcă să conducă discuția spre subiecte mai puțin contondente.

-Să-mi dai și mie rețeta odată. Ana, ție îți place să gătești? întreabă ea.

-Eu n-am nevoie, mie îmi gătește mama. Vocea Anei e absentă.

-Ei, dar când vei fi la casa ta… Pun pariu că l-ai cuceri pe Ștefan cu o astfel de rețetă, plusează Miruna, uitându-se la Ana cu coada ochiului.

-Pe Ștefan l-am cucerit deja, zâmbește Ana, sigură pe sine.

-Dar a plecat la schi fără tine, îi zice Miruna, cu ochii sclipind.

-Dacă tata se face bine, plec și eu. Am două bilete pentru un city break în Praga. Praga în perioada Crăciunului e mi-nu-na-tă!

-Și cu cine mergi? întreabă Vanda.

-Cu un coleg de la facultate.

Miruna oftează. Ea nu a trecut niciodată atât de ușor de la un bărbat la altul, nici măcar când avea vârsta Anei. Fredonează în gând „Jingle Bells” și își imaginează că răsfiră cu degetele ei subțiri, mirosind a dezinfectant, părul mătăsos al lui Ștefan, la fel ca în primele zile de repetiții pentru reclama la crema de pantofi. Pe urmă ceva s-a întâmplat, ca o destrămare a unei pânze putrezite, și Ștefan a devenit indiferent la farmecele ei. Acum el era pe o pârtie din Austria, unde cu siguranță bea o ciocolată caldă cu o blondă de douăzeci de ani, cu carnea tare și zâmbetul perfect.

 

Domnul Balaj oftează și curând deschide ochii. În salon se lasă liniștea.

-Ana, ce faci aici? întreabă cu voce șoptită.

-E OK, tati, ai avut un accident. Suntem la spital. Ești bine, slavă Domnului, ești bine, șoptește Ana, în timp ce îl strânge de mână.

Domnul Balaj își rotește privirea prin salon. Cu ochii mari, o fixează pe Vanda:

-Dumneata?!

Femeia încremenește. Se ridică nesigură de pe scaun, lasă cutia cu turtă dulce pe masa de lângă pat și se îndreaptă spre ușă.

-O fost un accident, credeți-mă, doar un nenorocit de accident…

Lacrimile îi curg pe obraz, împreună cu fardul violet de la ochiul drept. Smucește ușa și iese.

Afară ninge cu fulgi mari și deși. De pe hol se aude un telefon sunând cu melodia „Jingle Bells”. Pentru fiecare, acordurile ei înseamnă altceva.

Sumar Literomania nr. 184

Susține Literomania

Despre autor

Anca Goja

Anca Goja

Anca Goja (n. 1978, Baia Mare) a absolvit Facultatea de Științe Politice și Administrative la Universitatea Babeș Bolyai din Cluj-Napoca. A publicat volumele de proză scurtă „Zăpadă neagră și alte povestiri” (Tracus Arte, 2014), „Fabrica de fericire” (Școala Ardeleană, 2016) și „360 de grade” (Editura Paralela 45, 2018). Apare în mai multe antologii, precum „Cărți, filme, muzici și alte distracții din comunism” (Polirom, 2014) și „Cartea copilăriilor” (Polirom, 2016).

Scrie un comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: