Dominique Ilea ne propune o serie de traduceri dedicate pisicii, animal îndrăgit, a cărui fire nu a încetat să fascineze încă din cele mai vechi timpuri și până-n zilele noastre. În acest număr al Literomaniei, vă propunem – în traducerea lui Dominique Ilea – poemul „Cântec pentru cotoiul Alvaro” de Elsa Morante. (Literomania)
Elsa Morante
Cântec pentru cotoiul Alvaro
În brațele mele îți afli cuibul,
o, trândav, o, focos spiriduș, o, lucitor,
o, zănaticul meu! Amieze și tenebre
îți sunt conacele, și te preschimbi
din porumbiță-n buhă, și dintre morminte-ți
iei zborul spre tărâmul trâmbelor de fum.
Când luminile-s stinse toate, ți-aprinzi
în noapte pupilele, o, sfeșnicul meu
între somn și veghe, și se știrbește
răgazul cel solemn, ard efemere
torțe mii, tigri copilăroși
se perindă prin dulcile deliruri.
Apoi ți-odihnești feericele lămpașe
ce dis-de-dimineață fi-vor mândria
pervazului meu, geamăna floare
ochi de cicoare. Și ți-eram egală!
Egală! ‘Ți mai aduci tu oare-aminte,
trufașă melancolie? De frunze-
ntunecoasă și sclipitoare-o grădină
ne găzduia laolaltă, în sânul poporului
barbar din Rai. Eu mă pomenii surghiunită,
însă odaia ta acolo dăinuiește,
și-n viața-mi pământeană treci ca o nălucă,
jucăuș pelerin. De ce mă-nvrednicești
cu bunăvoia-ți, o, sălbăticiune?
Pe când ai tăi semeni, jivinele cerești,
se desfată nebunatic, fără griji, până-n zori,
cu-nfruntări și vânători fără inimi, de ce
tu aicea cu mine? Tu, veșnic, liber, candid,
iar mie trei lucruri datu-mi-a soartea:
temnița, păcatul și moartea.
Printre luni și sori, ghimpi lucitori, ierburi și himere
saltă nemuritoare tinere fiare,
chipeșii frați frumos botezați: Cârlionțatul,
Striga, Vioreaua, Floarea-Patimilor, Hulubul,
prin uraganul somptuos al zilei dintâi…
Iar tu? De dragul meu?
Nu-mi răspunzi? Destăinuirile pizmuite
captive ții, ca spada de Damasc legendele-aurite,
în catifea vărgată. Secretele fiarelor
nu-s de spus la femei. Închide-ți ochii și cântă-mi
osanale cu suspinele-ți zumzăitoare,
albina mea, toarce-ți mierile.
Retragă-se-amintirea prepuielnică
de toate-ntrebările eu voi să m-odihnesc.
Bucuria de-a te-avea ca prieten
e-ndestul inimii. Și la băsnuirile, la grozăviile mele,
tu cu săruturile, cu gemetele-ți duioase,
mi-aduci alinare,
o, cotoiul meu!
În românește de Anca-Domnica ILEA, după poemul „Canto per il gatto Alvaro” (din romanul „Menzogna e sortilegio”, 1948)
Scrie un comentariu