Nr. 178 Pastila de înțelepciune

„Ce este atunci binefacerea?”

Seneca Literomania

Literomania vă propune „Pastila de înțelepciune”, o nouă rubrică săptămânală, realizată în colaborare cu Editura Seneca– o editură care, prin titlurile sale, a reușit să readucă în atenția cititorilor filozofia stoică și principiile de bază ale acesteia. În fiecare număr al Literomaniei veți găsi, prin urmare, citate – mici „pastile” de înțelepciune – care să vă ghideze și să vă dea mai mult curaj de-a lungul unei săptămâni. În acest număr, vă propunem un fragment din Binele tău e al meu. Despre binefaceri de Lucius Annaeus Seneca (traducere din limba latină de Ioana Costa, Editura Seneca, 2015; capitolul 6). 

*

1.Ce este atunci binefacerea? Este un act de bunăvoință, care oferă bucurie și care, tocmai oferind, o și primește, căci făptuiește după propria sa înclinație și dispoziție firească.

Și de aceea nu are importanță ce se face sau ce este dăruit, ci cu ce gând, de vreme ce binefacerea nu constă în ceea ce se face sau este dăruit, ci chiar în starea de spirit a celui care dăruiește și care făptuiește.

2.Poți înțelege însă marea deosebire care există între ele din aceea că binefacerea este întotdeauna un bine și că ce se face sau e dat nu este nici bine, nici rău.

Numai intenția este în stare să înalțe lucrurile mărunte, să le lumineze pe cele întunecate și să le înjosească pe cele mărețe și ținute la mare preț; cele care sunt dorite însă au o natură neutră, nefiind nici bune, nici rele: important este în ce direcție le împinge spiritul care guvernează, cel care dă formă lucrurilor.

3.Binefacerea în sine nu este ceea ce se numără și se dă în mână, după cum cinstirea nu stă nici în animalele sacrificate zeilor, fie ele oricât de grase și strălucind de aur, ci doar în voința cea dreaptă și plină de credință a celor ce se închină.

Așa se face că oamenii buni sunt pe placul zeilor chiar oferind o turtă și un terci; cei răi, în schimb, nu scapă de necredința lor oricât sânge ar face să curgă pe altare.

Sumar Literomania nr. 178

Susține Literomania

Despre autor

Literomania

Literomania

Platformă literară independentă.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.