Nr. 196 Plicul lui Pașadia

Coaja curățată

„În primul rând, ne-am gândit că, vizual, cărțile autorilor români clasici n-au avut niciodată parte de abordări contemporane. Aceleași coperte cu țărăncuțe fericite, peisaje idilice etc. Pentru că apogeul literaturii române clasice a fost atins cam în perioada în care era și la noi în vogă impresionismul, copertele cărților autorilor canonici au împrumutat ceva din atmosfera aceea «drăguță», dulceagă a picturilor lui Grigorescu. Acolo ne-am blocat vizual. Prin urmare, ne-am gândit să schimbăm evul. Copertele cărților din colecția «FeminIN» sunt toate realizate într-un stil minimalist-pop, sunt colorate și, credem noi, provocatoare. Și ca obiecte de colecționat arată bine.”

„Din păcate, așa am fost învățați să credem. Că arta, inventivitatea sunt domeniile bărbaților. De fapt, cam totul părea să-i aparțină bărbatului, în viziunea generală, până de curând. Adevărul e că au existat scriitoare de valoare uriașă în toate timpurile. Însă e adevărat și că numărul lor e mic în raport cu cel al bărbaților. Depinde cum interpretăm acest raport. Unii ar zice că e atât de dezechilibrat pentru că femeile, în genere, n-au talent sau lucruri de acest gen. Ceea ce nu-i doar o inepție, dar e un fals criminal. Nu există mai multe femei în literatura clasică pentru că, în epocile respective, femeile n-aveau acces la educație, erau menținute în mod intenționat în anumite funcții stabilite de bărbați și adoptate de toată lumea: soție, gospodină, mamă, bucătăreasă, spălătoreasă etc. Și nu-i vorba că aceste funcții ar fi înjositoare. Dimpotrivă. Problema e că femeile au fost reduse la aceste funcții și nu le-a fost permis să aleagă altceva. Discuția e amplă și merită să vorbim toți despre aceste lucruri, cât mai des.”

Acestea sunt doar două fragmente din declarațiile lui Răzvan Andrei pe care le-aș sculpta în marmură. Într-adevăr, lucrurile stau întocmai. Nici pînă azi cei care atacă feminismul fără să se gîndească nu înțeleg un lucru cît se poate de limpede: că într-o societate în care valorile sunt definite de bărbați, femeile nu se prea pot mișca de lîngă cratiță.

Pe de altă parte, Răzvan Andrei are dreptate și în ceea ce privește copertele. N-ai cum să propui o relectură interesantă dacă îți vinzi marfa cu elemente vizuale desenate în maniera lui Grigorescu.

Or, tînăra editură Publisol face exact asta: propune relecturi ale unora dintre cele mai interesante romane românești scrise despre femei și văzute prin ochi proaspeți. Colecția „FeminIN” publică 10 capodopere ale romanului românesc, cărți în care personajele feminine sunt strămutate din rolurile lor clasice. Deși scrise în majoritatea lor de bărbați, operele respective („Ioana”, „Rusoaica”, „Adela” etc., singura excepție fiind „Patimi” de Sofia Nădejde) „recitesc” femeile umanizîndu-le, adică zugrăvind personaje feminine care sunt mai complexe, nemulțumindu-se cu rolul de anexe ale bărbaților.

Prefețele, scrise de autori, așa cum aflăm din aceleași interviuri publicate în „Familia”, pe poeticstand și aiurea, propuși de Ștefan Baghiu, fac un alt deliciu al colecției. Critici tineri încearcă să curețe coaja sau mai degrabă carapacea care se înțepenise deja pe operele clasice repropuse de colecție.

„Publisol e, după câte știu, și prima editură din România care se declară LGBTQ – friendly and acts accordingly” – mai declară Răzvan Andrei, și asta e un gest frumos. Niciodată n-o să fim deschiși la minte dacă ne ascundem în spatele unor prejudecăți rigide și ce ar fi un mijloc mai bun de deschidere a minților decît literatura? Poate că mulți dintre cei care au un dinte împotriva „Crailor” nu conștientizează că de fapt nu pot să sufere libertinismul romanului matein în materie de iubire.

„FeminIN” este o colecție care ar arăta bine pe blazonul oricărei edituri, și mai ales al unei edituri românești, adică una care funcționează într-o țară în care mentalitatea ne amintește de multe ori de evul mediu.

 

Susține Literomania

Despre autor

Péter Demény

Péter Demény

Péter Demény (n. Cluj, 1972): scriitor, publicist, traducător, profesor la Facultatea de Litere a UBB Cluj. A tradus „Cartea de la Metopolis” a lui Ștefan Bănulescu și „Povestirea Țiganiadei” de Traian Ștef. De asemenea, a mai tradus și două romane de Daniel Bănulescu: „Te pup în fund, conducător iubit!” și „Diavolul vînează inima ta”. E redactorul revistei literare „Látó”. Volume: „Ikarosz imája” („Rugăciunea lui Icar”) – versuri, 1994; „Bolyongás” („Rătăcire”) – versuri, 1997; „A menyét lábnyoma” („Pe urmele nevăstuicii”) – studii, eseuri, recenzii, 2003; „Meghívó minden keddre” („Invitaţie pe fiecare marţi”) – publicistică literară, 2004; „Visszaforgatás” („Reluare”) – roman, 2006; „A fél flakon” („Flaconul golit pe jumătate”) – versuri, 2007; „Ágóbágó naplója” („Jurnalul fetiţei mele”) – versuri pentru copii, 2009, „Ghidul ipocriților” - eseuri (Polirom, 2013), „Kolindárium” (2015), „Lélekkabát” („Paltonul sufletului”- idem), „Apamozsár” („Măcinatul tatălui” - eseu, 2016), „Portrévázlatok” (schițe și portrete - idem), „Sünödi és a trallalla” („Ariciul lunatic” - povestioare, idem). Eseuri, articole şi versuri în româneşte în „Observator cultural”, „22”, „Bucureştiul cultural”, „Ziarul de duminică”, „Liternet”, „Apostrof”, „Teatrul azi”, „Corso”.

Scrie un comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: