Mittelstadt Nr. 196

Călătoria lui Anton Joseph la Nürnberg în vreme de COVID

Reach content for Google search „Marian Ilea”



Anton Joseph Suszer parcase maşina pe tăpşanul dintre cele două blocuri ce parcă urcau înspre Dealul Minei. Acolo îşi cumpărase un teren de 14 ari. Al “trifenilor” de pe Valea Chiuzbăii. În cartierul Microraion Vest din Mittelstadt. Ieftin. Trifenii aveau pămînturi pe vale şi-n Chiuzbaia. Nu cumpăra nimeni de cînd se oprise mineritul în Mittelstadt. A cumpărat Anton Joseph Suszer pentru Marieta, nevastă-sa, şi pentru Reka, fiică-sa. Totul a costat 20.000 de euro, cît un apartament de trei camere în cartierul de blocuri al Mittelstadt-ului.

Şi-a construit o casă, a ridicat ziduri de piatră de doi metri. „Să nu se vadă blocurile”, a spus. Pămîntul lui se continua cu grădinile trifenilor pe o latură. În lungimea casei, erau cele două blocuri.  Parcă lipseau copiii. Doar bătrînii, foşti mineri, îşi mai cărau plasele pînă la piaţă ori pînă la alimentara lipită de fostul cămin de nefamilişti al minei din Mittelstadt, transformat în bloc de garsoniere.

„Nu prea vînd pămînt, domnule Anton Joseph, dar pe ăsta îl dau că am atîta peste tot pe valea asta, că-i de lucru cu el şi că io cu nevasta vrem să stăm la bloc în Microraion Vest, să fim domni. Îmi cumperi un apartament de trei camere şi facem actele pe pămîntul dintre blocuri”, a zis domnul Trif în anul 2000, la 26 aprilie. Au bătut palma. De 20 de ani, Anton Joseph Suszer şi-a făcut casa dintre blocuri.

Cînd răsărea soarele, lumina lui era ca lumina care trece prin borcanul plin cu miere de stup. Era vie. Era blîndă. Mijlocul curţii se trezea la viaţă.

Cînd se ascundea soarele, lumina se schimba, se întuneca, parcă trecea prin borcanul cu magiun.

Anton Joseph Suszer coborîse din maşină. În buzunarul de la haină avea mătănii aduse de la Muntele Athos. Cu mîna dreaptă pipăia biluţele, şoptind „Doamne Iisuse, fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul, Joseph Anton Suszer”. Cîte cinci biluţe din mătănii, apoi alte cinci şi încă cinci, în total cincisprezece. „Nici mai mult, nici mai puţin. Destul” – îşi şoptise şi-n dimineaţa de doisprezece martie, anul 2021, Joseph Anton.

Îşi adusese mătăniile de la Muntele Athos din cauză că-n dimineţile fără soare, cu ploaie, stînd în casa dintre blocuri, la cafea, fără să se controleze, spunea „Futu-i…” de mai multe ori.

I-a spus ce i se întîmplă călugărului de la Mănăstirea Moisei, ăla cu care mergea în excursie la Muntele Athos.

Aşa a ajuns proprietar de mătănii şi de atunci nu mai zice „Futu-i…” nici cînd plouă, nici cînd e soare. Ca într-un ritual de dimineaţă zice: „Doamne Iisuse Hristoase, fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul, Anton Joseph Suszer”. Cînd uită de ritual, îşi aminteşte în drumu-i spre piaţă. Duce mîna la buzunar, mîngîie biluţele mătăniilor, uneori sărută Crucea cu care se termină acestea şi zice ritualul. Simte că-l caută pacea, liniştea, că e un ţipţer cu datoria împlinită.

Aşa şi doisprezece martie, anul curent, cînd parcase maşina. Venea din Germania, de la Nürnberg, cumpărase cu 20.000 de euro o maşină care avea 45.000 de kilometri, era cu rodajul făcut. O găsise Reka, fiică-sa, doctoriţa din Bruxelles. Anton Joseph Suszer luase cei 20.000 de euro ai Rekăi. Cu avionul pînă la Nürnberg, în vreme de pandemie cu COVID-19, a fost uşor de ajuns.   N-a pus banii Rekăi în bancă, i-a cerut lui Claus Rudolph Stephens, văru-său, să-i pună p-ai lui în contul lui Anton Joseph Suszer. A scăpat de comision. În Germania, Claus Rudolph Stephens n-a plătit nimic. A efectuat plata online. Banii au ajuns şi Anton Joseph Suszer a plecat la drum. A pregătit banii Rekăi puşi în buzunarul unde ţinea mătăniile trebuiau returnaţi vărului său.

Din Nürnberg a adus maşina pentru fată. „Aşa merg treburile şi-n vreme de pandemie în ţările unde tot aşa mergeau şi-nainte de pandemie”, zicea Anton Joseph Suszer.

Excursia la Nürnberg a fost ca o liniştire. În urmă cu un an şi jumătate, cu alt preot, neam al Suszerilor din Vişeu de Sus, unul Beşkid, s-a dus în Israel. A vizitat toate locurile sfinte. „A fost o altă liniştire, mai grozavă ca asta cu maşina Rekăi adusă din Nürnberg”, îşi spune Anton Joseph, mergînd către piaţa din Mittelstadt. La ora zece va intra în biroul domnului Valerian Văleanu, jurnalistul Mittelstadt-ului. Gazeta oraşului avea sediul în vechea clădire a primăriei.

Lectură din volumul „Crema de gălbenele și curcubeul. Povestiri maramureșene” de Marian Ilea

Ştefan Suszer era şeful de azi al familiei Suszer din Zipser Reihe. A avut doi copii. Pe Rudolph şi pe Margareta care locuiau în Germania. La Nürnberg. Rudolph îl are pe Adrian Rudolph care s-a întors în Vişeu de Sus. A ajuns pădurar. Îl are pe Claus Rudolph tot la Nürnberg. E cel care i-a transmis online cei 20.000 de euro lui Anton Joseph din Mittelstadt pentru maşina Rekăi. „Aşa sînt neamurile făcute”, îşi zice Anton Joseph Suszer. „Se ajută de cîte ori trebuie”.

Adrian Rudolph nu s-a simţit bine la Nürnberg. Îi lipseau nucii din curtea străbunicului Ştefan Suszer. Îi lipsea Valea Rîului din Vişeu, îi lipsea Mocăniţa şi meseria de pădurar. Altceva nu le lipsea nimic la Nürnberg. Ştefan Suszer s-a bucurat că Adrian Rudolph a reînnodat tradiţia familiei într-ale pădurăritului. Ştefan Suszer a fost şi el la Nürnberg. Putea să rămînă definitiv. „N-am putut, domnule, n-am avut cum să dau Ţipţeraiul nost pe o pensie la Nürnberg şi pe un apartament într-un bloc cu trei etaje. Nu se dă Ţipţeraiul aşa de simplu”, le spunea bătrînul ţipţer care împlinise 93 de ani.

„Io am ajuns mecanic pe locomotivă. Din pădurar, mecanic. Am spart tradiţia pe care Adrian Rudolph a reluat-o. Pe vremurile cele cînd m-am făcut mecanic, banii nu ne ajungeau de multe ori pentru cheltuieli. Io cu Hussak, cu Erwin, am ajuns mecanici. Cînd eram la ţipţeri pădurari, amîndoi aveam grijă să curăţăm vasele în care se gătea zilnic, făceam şi alte munci în cabana noastră unde aveam două bîrne pe care aşezam ceaunele în care se gătea carne, varză sau fasole. A doua zi o luam de la capăt. Jumătate din muncă Hussak, altă jumătate din muncă io. D-aia am ajuns amîndoi mecanici şi pentru salariu mai bun.

În fiecare luni, pădurarii plecau din Ţipţerai la munte. Cu ei eram io şi Hussak. Femeile rămîneau în Vişeu. Se apucau de făcut tocmeli cu negustorii din pieţe. Cumpărau pe datorie, plăteau vinerea şi sîmbăta cînd le soseau bărbaţii cu lefurile.

Pe bîrnele alea două din cabana unde găteau cu Hussak, încrestau cu un cuţit ora la care mîncau pădurarii. Şi astăzi se văd crestăturile făcute atunci. A adus administraţia un funcţionar care ne-a luat munca de crestători, nu pe aia de făcut curat şi de gătit.

Pădurarii ăia lucrau cîte 12 ore pe zi la doborît arbori, mîncau şi dormeau la comun pe cetină de brad. Aşa a fost. Toamna tîrziu locurile păreau zdrenţuite. Era mai scurt programul de lucru. Aşa se trăia. În toamna asta care a trecut l-am avut ajutor pe Adrian Rudolph pădurarul, strănepotul.

Astăzi e mare lucru să fii pădurar, nu ca pe vremea mea. Adrian Joseph m-a rugat să-i dau voie să adune nucile. I-am dat voie. În Ţipţerai trăim ţipţeri. Am fost şi două mii de suflete. Acuma-s cam patru sute. Unii au ajuns aici din Spis, alţii din Austria şi alţii, şapte familii, din Gmunde. Aşa a ajuns cartierul ăsta cu străzi drepte. Am primit fiecare cîte nouăsprezece paşi de pămînt ca ieşire la viitoarele străzi plus un lot pentru cartofi la locul la care-i zice PODURI. Zipser Reihe i s-a spus cartierului de case. Ţipţerai i se zice şi astăzi. Între noi şi saşi e mare diferenţă. Noi cu meseriile mai sărace, la pădure, în minerit. Lefurile mai mici. Dar aşa am trăit, aşa am crescut, separaţi de restul oraşului, legaţi de oraş cu un pod. Cum să părăseşti aşa ceva? În Spis ori Zips am avut şi universitate pentru ţipţeri. Nu pleci cu maşina din Ţipţerai ca să rămîi în Nürnberg cînd ai venit săptămîni bune de lîngă Levoca ori din Gmunde cu căruţele. Adrian Joseph a priceput. De aia s-a întors şi de aia are casă şi are nevastă o ţipţeroaică”, mai zice Ştefan Suszer cărînd găleţile smălţuite pline cu nuci, în pivniţă.

***

Ştefan Suszer: Hai sub nuci, Hussak, că-i căldură de toamnă, stăm să belim coaja nucilor şi bem o pălincă de mai an, zice Ştefan Suszer cel bătrîn.

Erwin Hussak: Mergem, Ştefane.

Ştefan Suszer (scoate paharele, aduce o sticlă plină cu pălincă galbenă, umple paharele, pe masă un blid de lut ars plin cu nuci învelite în cojile verzi, cei doi sparg nucile, aruncă în grădină cojile, paharele se golesc şi se umplu la loc): Oberwischau ori Felsővisó, Hussak, aici sînt, lumina de toamnă aşa frumoasă în alt loc nu-i. Degeaba zice Anton Joseph din Mittelstadt că la el în curte-i ca mierea dintr-un borcan plin. Aici lumina curge toamna ca şuroaiele de miere. Cartierul nostru-i Zipser Reihe ori Ţipţerai.

De-ai noştri mai sînt pe-aici: Anton a lui Wilk, Johann a lui Traxler şi dacă numeri ăia nouăsprezece paşi de teren la stradă, vezi că-s de la început aici.

Erwin Hussak: Ar mai fi a lui Stellmachen, bătrînul Riete a lui Kover Gyorgy şi noi. Tot mai puţini. Parcă şi casele sînt altfel, Ştefan.

Ştefan Suszer: Mai mulţi avem în Nürnberg. Acuma-i COVID-ul ăsta, Erwin, pe-aici nu-i. În oraş îşi face de cap. Pînă la podul ce te trece în Zipser Reihe. Aici nu ajunge. Vremuri rele peste tot, Erwin. Nici la Nürnberg nu-i uşor, aşa îmi spune Adrian Joseph, pădurarul nostru.

Erwin Hussak: Aşa-i, cum zici, aşa-i.

Ştefan Suszer: Mîine dimineaţă am de făcut curat în grădină. O bătut pădurarul toţi nucii ăia bătrîni. M-am gîndit că-s neputincios, că Cel de Sus le tomneşte pe toate. Dacă nu era Adrian Joseph se ducea de rîpă şi gospodăria asta.

Erwin Hussak: Şi la mine ca la tine, Ştefan. Ce face Reka, nepoata, Anton Joseph, tata-său şi Marieta, nevastă-sa.

Ştefan Suszer: Bine, bine, bine. Anton cu pensia şi cu drumurile lui prin cele ţări, Marieta îşi vindecă leucemia cu rugăciuni, aşa-mi zice: „Bunicule Ştefan, cînd Reka avea cinci ani şi eram cu leucemia, m-am rugat să pot ajunge s-o văd elevă de şcoală, apoi elevă de bacalaureat, apoi student şi azi e doctoră la Bruxelles, eu am cabinetul de cardiologie în Mittelstadt. Cu Reka mă văd la congrese medicale cu cardiologie. În fiecare zi m-am rugat, bunicule Ştefan, fără Dumnezeu nimic nu se întîmplă bun. Toţi care au avut boala asta din anul ăsta de boliciune, sînt morţi. Noroc cu Anton că-i în putere. Îi dau în fiecare zi un aspenter că aşa cere. Cu aspenter am început pentru inimă, cu aspenter merg mai departe pînă la capăt”.

Erwin Hussak: Şi bine face, Ştefan Suszer. Cu ce începi cu aia să te tot duci dacă nu-ţi face rău.

Ştefan Suszer: Aşa-i, spune Anton Suszer, subinginerul nostru de pe Valea Rîului, nevestei lui care-i de meserie în aspenter, Erwin. Lucrurile astea sînt măşcate. Nimic nu mai e alb ori negru şi poate că n-a fost niciodată.

***

E către seară. Pe Valea Rîului a prins a bate vîntul răcoros de toamnă, cei doi ţipţeri se ridică de la masa de sub nuci a familiei Suszer. Se duc împleticindu-se înspre podul de peste rîu. Povestesc. Dau din mîini. Se contrazic. Se ceartă. Se împacă.

***

În biroul gazetei din Mittelstadt, Valerian Văleanu îşi bea cafeaua de dimineaţă. De la fereastră se vede Dealul Minei şi turnul bisericii catolice din centrul Mittelstadt-ului.

Anton Joseph Suszer stă în fotoliul de lîngă biroul de lucru al gazetarului din Mittelstadt.

Valerian Văleanu: Te ascult, Anton.

Anton Joseph Suszer: Am adus, Valerian. Maşina Rekăi e lîngă casa din Microraion Vest. Aşa călătorie apăsătoare nu mi-a plăcut. Noroc că-i bună maşina. Am venit pe autostradă fără nici o piedică. De vaccinat împotriva COVID-ului m-am vaccinat la fostul spital din Mittelstadt. Am făcut rapelul şi apoi am plecat cu avionul, cu hîrtia aia pe care scrie că m-am imunizat şi cu banii Rekăi în jeb. Acolo, Valerian, controale nu-s, numai pentru COVID. Acolo vaccinul Pfizer-BioNTech, uită-te aici ce scrie pe hîrtia asta, îţi deschide orice uşă. Poliţiştii duc mîinile la chipiuri. Aşa am păţit lîngă Nürnberg, unde un poliţist şi o poliţistă faină cu faţa de mongolă ori chinezoaică, m-a întrebat în română, trebuie că a studiat pe-aici la Cluj, dacă ştiu de COVID. I-am spus că da. Că şi la noi e ca-n Germania. I-am arătat hîrtia cu vaccinul şi rapelul. A verificat-o şi a zis: Vaccinat cu Pfizer-BioNTech. A dus mîna la chipiu şi m-a salutat. Atîta a fost, Valerian. Altfel pe-acolo dacă te prinde după ora de noapte, capeţi 2000 de euro amendă, fără alte comentarii în plus. Am văzut Nürnberg-ul, orăşelele din jur toate pustii. Ca pe timp de molimă.

Am dus banii lui Joseph, a doua zi am plătit maşina reţinută de Reka. Şi la drum. Nimic deosebit pe autostrăzile din Austria. Mi-am zis că voi mînca la kilometrul 60, în Ungaria, unde cunosc restaurantul. În Nürnberg cafeaua am băut-o la automate, în magazine la haine ori pantofi nu te poţi apropia. Numai la alimentare, la cîrciumi poţi mînca la carton.

La kilometrul 60 m-a oprit un echipaj de poliţie care mi-a explicat că n-am de ce să ies de pe autostrada că nu e voie, Valerian. După ce le-am arătat hîrtiile cu vaccinarea, cu rapelul, cu Pfizer-BioNTech-ul, au salut şi ăia cu mîinile la chipiu. N-am mai oprit să mănînc. Am zis că lîngă Carei o să stau la micul dejun într-un loc pe care-l cunosc. Zis şi făcut. Atîta-i toată excursia asta, vai de ea. Dar maşina-i adusă. Europa-i pustie. Parcă nimic nu mai seamănă cu ce-a fost, ori de călătorit am călătorit prin toate orăşelele toţi anii ăştia.

Anton Joseph Suszer a primit cafeaua de dimineaţă. O bea tacticos. E gata să răspundă la întrebările pe care i le va pune Valerian Văleanu.

***

Anton Joseph Suszer s-a născut în cartierul Zipser Reihe. A copilărit acolo. A cules nuci, a făcut primele opt clase ale şcolii din Zipser Reihe. Liceul la Sighet. Bacalaureatul l-a luat cu media 8,37. Facultatea de subingineri la Baia Mare. A muncit la minele din Cavnic, Borşa, Baia Sprie, Herja. S-a înscris la Facultatea de Electromecanică din Cluj ca să-şi termine studiile ca inginer. A cunoscut-o pe Marieta care era studentă la medicină, care era blondă cu pistrui şi plinuţă. A luat-o de nevastă. Au avut-o împreună pe Reka.

Reka-i doctoriţă la Bruxelles. Cîştigă bine.

Marieta cu boala ei, cu spitalul ei din Mittelstadt şi cu congresele ei de cardiologie.

Anton Joseph Suszer a ieşit repede la pensie. La 50 de ani a fost liber. Avea 25 de ani munciţi în minele din Maramureş. A început să-şi umple timpul. Se ducea la congresele Marietei ca însoţitor. O urma şi pe Reka. A vizitat Asia, America, Europa. A fost la un congres de cardiologie şi-n Islanda.

Reka a crescut prin congresele Marietei. „Azi, are congresele ei”, îşi spune Anton Joseph Suszer.

De cînd familia Suszer are casa între cele două blocuri din Microraion Vest, înspre Dealul Minei, la ora treisprezece familia Suszer ia masa.

Anton Joseph Suszer a ieşit val-vîrtej din primăria Mittelstadt-ului. S-a despărţit de Valerian Văleanu. Cu două pungi de plastic pline cu legume a grăbit pasul prin centrul medieval din oraş.

Era ora douăsprezece şi treizeci şi cinci de minute. La ora treisprezece îl aştepta Marieta cu masa. Cu siguranţă văzuse că Anton Joseph Suszer a parcat maşina Rekăi.

„Excursii din astea n-am să mai fac”, îşi spunea Anton Joseph Suszer în drum către casă.

La intersecţia cu strada ce duce la valea unde-i Borcutul din Mittelstadt, Anton Joseph se opri brusc. Parcă-şi amintise ceva. Luă plasele într-o singură mînă. Dreapta rămasă liberă era la buzunarul hainei în care avea mătăniile. „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, Anton Joseph Suszer”, prinse a zice în timp ce degetele mîinii lui mîngîiau biluţele mătăniilor.

La ora treisprezece fără două minute, Anton Joseph Suszer deschide poarta casei dintre blocurile din Microraion Vest. Simte în nări friptura de porc din cuptor. Îi e foame. O s-o vadă pe Marieta. Nevastă-sa. În noiembrie anul 2020 a crezut că o va pierde. Din cauza COVID-19. „Am avut noroc cu colegii mei cardiologi, Anton”, i-a spus Marieta. „A fost o formă gravă de boală. Fără oxigen nu o treceam”. În februarie 2021, Marieta s-a vaccinat împotriva infecţiei. Avea anticorpi din boală şi alţi anticorpi din vaccinul Pfizer-BioNTech şi din rapel. „Marieta e în siguranţă”, îşi spunea Anton Joseph Suszer ducînd mîna dreaptă la buzunarul hainei în care avea mătăniile.

***

„Mîine merg pînă-n Zipser Reihe, acasă, iar peste o săptămînă trec în Ucraina la Bukovel, la schi. Acolo e prima zi de schiat după ce au oprit sportul şi staţiunea din cauza COVID-19”, îşi spunea Anton Joseph Suszer. Cînd intră în casă îl copleşeşte o mare bucurie: „Cu mine vaccinat şi cu rapelul făcut reîncepe sezonul de schi în Bukovel”, mai apucă să şoptească Anton Joseph Suszer.

Marieta îl strînge în braţe. Îl întreabă cum a fost călătoria. Se aşează tacticos în fotoliul de lîngă fereastră, pregătită să-i asculte poveştile.

20 martie 2021

Susține Literomania

Despre autor

Marian Ilea

Marian Ilea (n. 1959, Maramureș), a debutat editorial cu volumul de povestiri „Desiștea” (Cartea Românească, 1990, premiul Salonului Național de carte Cluj). În 1993, publică „Desiștea II” (Cartea Românească). În anul 1997, volumul de teatru „Ariel” (Cartea Românească) obține premiul Uniunii Scriitorilor pentru cel mai bun volum de teatru. Mai publică volumele „Casa din Piaţa Gorky” (Editura Cornelius, 1999), „Vacek” (Editura Dacia, 2001, Premiul pentru proză al Asociatiei Scriitorilor București), „Ceasul lui Bronnikov” (Editura Dacia, 2002), „Povestiri din Medio-Monte” (Editura Dacia, 2003, Marele premiu al Saloanelor "Liviu Rebreanu"), „Povestiri cu noimă” (Editura Dacia, 2006), „Rodica e băiat bun” (Archeus, 2008), „Libertatea începe în șapte aprilie” (Editura Dacia, 2009), „Înțeleptul” (Tracus Arte, 2013), „Societatea de Socializare din Medio-Monte” (Tracus Arte, 2014), „Capra germană si gramofonul” (Tracus Arte, 2014). Piesa de teatru „Societatea de Socializare din Medio-Monte” se montează la Teatrul Municipal Baia Mare, obținând Premiul de regie la Fringe Festival București.

Scrie un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.