Mittelstadt Nr. 208-209

Mina din Mittelstadt s-a închis din interese rele

Reach content for Google search „Marian Ilea”, „mittelstadt”



Nea Vasile are 81 de ani, din care 23 şi i-a petrecut în mina de la Baia-Sprie, alţi câţiva pe şantierele patriei comuniste şi vreo trei ani lungi în combinatul băimărean Phoenix. De vreo douăzeci şi ceva de ani e în pensie. Nu dă interviuri, nu vorbeşte despre muncă şi se uită cu dezaprobare la tot ce se întâmplă în jur. Mai dă din cap, mai merge să mănânce un „meniul zilei” şi trebăluieşte prin curte. Curios de felu-i, nea Vasile şi-a cumpărat calculator, a învăţat să vorbească cu ai lui pe Skype şi să caute slujbe religioase şi cântece cu coruri celebre pe care le ascultă cu sfinţenie. Ultimele se pot găsi pe Google, unde mai sunt multe măscări la care nea Vasile se gândeşte cu spaimă. Toţi au acces la pornoşaguri, părinţii nu se mai ocupă de odrasle şi lucrul ăsta îl sperie pe nea Vasile. Cu greu l-am urnit la vorbă şi-ntre două îmbucături, la un băiesprian „meniu al zilei”, l-am întrebat câte ceva. Spicuiesc doar câteva dintre răspunsurile lui, cititorul va subînţelege întrebările.

„În minerit lăcustele cu două picioare sunt mai rele ca invazia lăcustelor de altădată”.

„Îi un haloimăs ce se petrece în lume, că am văzut şi văd pe calculator. Nu mai îi linişte, agitaţie şi oameni care se aruncă în aer cu bombe, să omoare alţi oameni. Aşa începe sfârşitul şi îi greu că am apucat atâţia ani să văd din astea.

Văd multe şi pricep puţine. Văd că Baia-Sprie s-a pustiit. Aci, mai sus, unde-i staţia de autobuz şi unde a fost cinematograful, de patru ori pe zi, din şase în şase ore, era plin de lume. Veneau autobuzele şi duceau oamenii la lucru, la mină, la flotaţie, peste tot. Acuma bate vântul ca-n Bărăgan. Când erai miner, şi-am ajuns şi artificier, aveai nişte avantaje. Du-te şi-ntreabă-i pe ăştia tineri care încă n-o plecat de-aci ce înseamnă miner, habar n-au, artificier nici atâta, da’ sute de ani strămoşii lor erau mineri. Se uită repede tot ce o fost bun. Acuma nu mai e nimic. Mina s-o pustiit şi o rămas înlontru aurul, bătrânii mineri s-o dus în cimitir, am rămas eu singur să dau seamă până m-oi duce. Da’ să ştii că lucrurile n-o fost rău tomnite. Treaba o mărs, odraslele mele, trei la număr, o făcut şcoli şi s-o dus. Muierea şi în cimitir şi io vin la meniul zilei.

Cine ar crede că-s vremuri când de bătrâni n-are nimeni grijă, am vrut să merg la azil, că avem în oraş azilul de bătrâni, unde mai schimbi o vorbă, da’ atunci se pustia şi casa. Apoi mie îmi e bugăt că s-o pustiit oraşu’, ţin steagul sus din casă şi gata, când a fi de mers, treaba altora, care vin după mine.

Mulţi o zis că s-a oprit mina din interese rele, cred c-aşa-i, apoi alţii o zis c-or porni mina da’ şi ăia numai o mai luat bani din ce am lucrat noi până-n ’89 şi numai cu vorbe s-o ales oraşul.

Fără mină, Baia-Sprie n-a mai fi veci ce o fost, asta mi-i clar.

Că-i ca-n vremea invaziei lăcustelor, când în Baia-Sprie o fost plin de ele, îs sute de ani trecuţi, o făcut pustiu, da’ mina o rămas şi o produs iară bogăţie pentru oraş.

Lăcustele astea de-amu îs cu două picioare, nu le-ar ajuta ăla de sus.

Da’ nu şi treaba mea acuma. Io mai duc în cârcă câteva luni şi-un an, maxim doi şi gata.

Da’ să ştii de la un miner bătrân, domnule, că nu s-o câştigat nimic în oraş după ’89, că numai s-o pierdut. Şi să mai ştii că n-am fost comunist şi nici de Ceauşescu nu mi-o fost drag.

Ce ţi-am zis şi ce am văzut cu ochii şi am desluşit cu capu’.

Mai rău nu se poate, domnule, zic eu, şi cred că şi mai rău o să fie. Da’ nu-i bai, găt aci de mâncat şi mă duc la calculator să-mi ascult cântecele şi să vorbesc cu copiii care mi-s duşi în alte ţări.

Editorial de Valerian Văleanu, redactor-şef al cotidianului din Mittelstadt, la 17 august, anul 2017


Un autor, o carte – „Acei minunați ani” de Marian Ilea

 


 

Susține Literomania

carturesti.ro

Despre autor

Marian Ilea

Marian Ilea (n. 1959, Maramureș), a debutat editorial cu volumul de povestiri „Desiștea” (Cartea Românească, 1990, premiul Salonului Național de carte Cluj). În 1993, publică „Desiștea II” (Cartea Românească). În anul 1997, volumul de teatru „Ariel” (Cartea Românească) obține premiul Uniunii Scriitorilor pentru cel mai bun volum de teatru. Mai publică volumele „Casa din Piaţa Gorky” (Editura Cornelius, 1999), „Vacek” (Editura Dacia, 2001, Premiul pentru proză al Asociatiei Scriitorilor București), „Ceasul lui Bronnikov” (Editura Dacia, 2002), „Povestiri din Medio-Monte” (Editura Dacia, 2003, Marele premiu al Saloanelor "Liviu Rebreanu"), „Povestiri cu noimă” (Editura Dacia, 2006), „Rodica e băiat bun” (Archeus, 2008), „Libertatea începe în șapte aprilie” (Editura Dacia, 2009), „Înțeleptul” (Tracus Arte, 2013), „Societatea de Socializare din Medio-Monte” (Tracus Arte, 2014), „Capra germană si gramofonul” (Tracus Arte, 2014). Piesa de teatru „Societatea de Socializare din Medio-Monte” se montează la Teatrul Municipal Baia Mare, obținând Premiul de regie la Fringe Festival București.

Scrie un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.