Dominique Ilea ne propune o serie de traduceri dedicate pisicii, animal îndrăgit, a cărui fire nu a încetat să fascineze încă din cele mai vechi timpuri și până-n zilele noastre. În acest număr al Literomaniei, vă propunem – în traducerea lui Dominique Ilea – poemul „Mâțelor de la spitalul Sant’Anna” de Torquato Tasso. (Literomania)
Kierkegaard spunea că „melancolicul are mai mult ca oricare altul simțul umorului”. O strălucită adeverire a acestui aparent paradox e sonetul în care poetul Torquato Tasso – luptând cu propriii lui demoni și cu precaritatea celulei unde zăcea de ani de zile la azilul Sant’Anna, din ordinul stăpânitorului Ferrarei – găsește mijlocul de-a face deopotrivă „haz de necaz” pentru uleiul lipsă din lampă (zădărnicindu-i noaptea munca la masa de scris) și un elogiu celor două pisici a căror tovărășie îi era neprețuită! (Dominique Ilea)
Torquato Tasso
Mâțelor de la spitalul Sant’Anna
Cum pe Ocean, de neagră și nefastă
vântoasă-l umflă-n noapte mugitor,
spre stele, către pol scăpărător,
luntrașul istovit-nalță-a sa țeastă;
așa și eu mă-ntorn, o, preafrumoasă mâță,-n astă
restriște către sfintele-ți lumini cu dor,
ca prin furtună farul călăuzitor,
doi aștri-mi par lucindu-mi în fereastră.
Mai văd și-o mâțișoară, că-mi par înde mine
Ursa Mare cu cea Mică: o, mâțe,-ndoite
opaițe la truda-mi, mâțe preaiubite,
de vă păzește Domnul de-a fi ciomăgite,
de Cerul carne, lapte prinos va trimite,
lumină faceți-mi să scriu aieste rime.
În românește de Anca-Domnica ILEA, după sonetul „Alle gatte dello spedale di Sant’Anna” (scris la azilul de nebuni din Ferrara între 1579-1586)
Scrie un comentariu