Nr. 202 Poezie

Postludii (I)

Reach content for Google search „octavian soviany”, „postludii”



Poeme de dragoste

 

Aştept momentul ăsta de-atât amar de vremi.
Pricep că nu îţi place să vin la Otopeni
Şi plin de nerăbdare, privind mereu la ceas,
O să te-aştept în faţă la Athenée Palace
Cu mâinile la spate, ca un elev cuminte.
Tu o să-mi ieşi cu gesturi molatice-nainte
Şi-o să-ţi sărut obrajii precum un licean.
Apoi te voi conduce acasă la Aman
Vorbindu-ţi pe tot drumul încet despre pictură.
S-ar cuveni să mergem acolo în trăsură,
Tu-n crinolină albă, păşind uşor buimac,
Iar eu să mătur strada cu coada de la frac,
Precum un june dichter de-acum un veac jumate,
Văzând că are casa obloanele lăsate,
Vom întreba portarul, zâmbindu-i cam timizi:
,,Domnul Aman e-acasă?’’
,,Ba nu, e la Paris.
E dus de-acum o lună şi nu ştim cât lipseşte.
Acasă-i numai doamna, dar astăzi nu primeşte.’’
Apoi, când va fi seară, strângându-ţi mâna, tandra,
Păşind uşor, pe vârfuri, vom merge la Bulandra,
Dar cât va ţine piesa, eu o să stau pe bolduri.
Din când în când, cu frică, îţi voi atinge şoldul
Şi o să-mi pară bine că-i moale şi fierbinte,
Că-i Adda cea de carne, nu Adda de cuvinte,
Iar când vom fi în stradă, confuz şi tulburat,
O să te-ntreb în şoaptă ce piesă s-a jucat
Şi-o să-ţi privesc cu jale eşarfa albăstrie.
Cum să te chem la mine? Acolo-i sărăcie.

Citește și edgar lee masters

Postludii
1

După lumină vine scăpătatul.
Trecu o zi. A fost şi-o noapte nouă.
Ce blândă-i noaptea! Ce adânc e patul.
Iar trupul Addei parcă e de rouă

Iar gura sa a prins parcă polei.
Suntem aproape. Pleoapă lângă pleoapă.
Îi mângâi tâmpla. Şoldurile ei
Par două plante lâncede de apă.

Iar pântecele ei e ca un iaz.
/În jurul nostru totul bate-n galben./
Simt degetele Addei pe grumaz
Ca pe o pânză moale de păianjen

Pe care aş putea să o destram
Cu-o vorbă numai. Adda mă adoarme
Şoptindu-mi: ,,Este bine când te am,
Când eşti de carne şi când sunt de carne.

Te simt în carnea mea ca pe-un parfum.
Acum eşti obosit şi eşti fierbinte.
Mi-e dor de tine când erai de fum,
Mi-e dor de mine, când eram cuvinte

Şi-n noi tristeţea înflorea mereu
Precum o plantă neagră şi ciudată,
Hai să închidem ochii, dragul meu.
Nu vom mai fi de aer niciodată.’’

2

A mai rămas tristeţea, subţire ca o bură,
Pe palmele întinse, pe degete, pe gură,
Iar sângele se scurge în moarte, pic cu pic.
E dedesubt nimicul. Deasupra tot nimic.

 

***

Pune-ţi eşarfa neagră. Fă-ţi pleoapele cu mov.
În seara asta, Adda, vom trece prin Braşov.
Şi-o să îţi spun în şoaptă istorii de tot felul:

Aici fu garsoniera lui Darie Magheru
Şi parcă-l văd la uşă, ca plămădit din ceară.
Aici a fost pe vremuri (îţi vine-a crede?) gară.
Prin cârciumile astea ţinutu-m-am de rele.
Pe-aici mergea tramvaiul alene la Săcele,
Iar eu plecam acasă cu troleibuzul trei.
În loc de şal pe umeri ai ploile din Schei,
Iar faţa ta e rece şi palidă ca luna.

Se-aude clopoţelul în curte la Şaguna,
Făcându-ne sulegeţi şi parcă neaievi.
În umbre de pupitre stau umbre de elevi
Şi parcă nişte brumă pe pieptul lor se pus-a,
Iar cel de catedră îmi pare că e Cuza.
Privim pe bolta cheii. Avem cenuşă-n păr.
Nu-ncape îndoială, e Cuza-ntr-adevăr,
Puţin mai ros în coate, puţin mai tras la chip.

Ah, şoldurile tale sunt ceasuri cu nisip,
Din Schei coboară noaptea, iar ora este stearpă.
Hai să îmi vezi părinţii. S-au prefăcut în iarbă,
Iar timpul ne priveşte de sus, cu ochi vicleni.
Ne aplecăm spre dânşii. Culegem buruieni
Cu frunzele cărnoase şi foarte rar o floare.
Aici îmi vei aprinde şi tu o lumânare
Când o să vină vremea să mă prefac în nor.
Te iau de mână. Seara coboară-ncetişor,
Iar bezna-i deasă tare şi vine să-şi ia partea.
În dreapta noastră-i timpul. În stânga noastră moartea.

 

***

Am aruncat ţigara. Mi-s gândurile sumbre.
Începe un spectacol posomorât de umbre
Iar timpul dă năvală în cameră, otova.
Văd poze spălăcite. Coline din Moldova
Pe care-alergi alături de un căţel zănatic.
Ţi-e glezna urzicată, iar zâmbetul sălbatic
Şi plin de prospeţime ca ierburile-n mai,
De parcă ai fi Gerda jucându-se cu Kay.

În seara asta ceasu-i dispus să facă grevă.
Pe scaunul din faţă-mi stă umbra-ţi de elevă
În sarafanu-i negru, ce nu-mi este pe plac
Şi parcă-i ros de molii. Ciorapul de bumbac
Încearcă să-ţi ascundă de ochii mei piciorul.
Tramvaiele fac zgomot. A scârţâit zăvorul.
Tresar şi mi se pare că-am devenit ridicol.

Privesc cu luare-aminte la număru-ţi matricol,
Apoi, în timp ce umbra se-ntinde pe parchet,
Parcă te văd, subţire, la şcoala de balet,
Iar simţurile mele încep să se aprindă.
Cât de frumoasă-I Adda privindu-se-n oglindă,
Iar mijlocul ei parcă e-acum un păducel.
Visează că dansează pesemne în Giselle
În chip de primadonă, pe scenă la Balşoi.
/Tramvaiele fac zgomot prin Bucureştii Noi
Şi cred că-n seara asta voi încălca tabu-ul./
Un vânt primăvăratic ţi-a ridicat frou-frou-ul
ŞI îţi sărut piciorul fierbinte până sus.
Tu caţi nedumerită la barba mea de rus,
Şi mă găseşti obraznic, parşiv şi pus pe glume.
Devii pe urmă Mona din Steaua fără nume
/Un rol ce-ţi venea bine, socot, odinioară/
Şi-n loc de uniformă porţi rochie de seară
Iar eu îţi arăt cerul, mâhnit şi visător:
-Vezi steaua-aceea mică, aproape de Alcor?
Şi-acolo, nu departe, se vede Ursa Mare…
Ţi-s tâmplele albastre şi fruntea gânditoare
Iar zâmbetul pe buze ţi-a îngheţat un pic.

Apoi se face ceaţă şi nu mai văd nimic
Decât pe cerul negru un sfert de lună rea.
Îmi spun în gând că poate te-ascunzi după perdea,
Şi bâjbâi prin odaie, precum un caraghios.
Ţi se aude râsul, uşor copilăros.
Şi-n broască se aude cum crâşcă tare cheia.
Nu eşti Giselle acuma. Acum eşti Salomeea,
Iar dansul tău în ceaţă e leneş şi viclean.
Parcă şi timpul toarce acum ca un motan,
Şi-aud cum bate ceasul, ce tocmai se trezi.

Se-aprinde iar lumina. Văd o femeie-n gri,
Privind de la fereastră ce iarnă se făcu.
Peretele e negru. Foşneşte un frou-frou.

 

Susține Literomania

Despre autor

Octavian Soviany

Născut in 1954, la Brașov, Octavian Soviany a debutat în 1983, la Editura Dacia, cu placheta de versuri „Ucenicia bătrânului alchimist”.
Scrie poezie, romane, piese de teatru și lucrări de critică literară. La Editura Cartea Românească a publicat volumele de versuri „Dilecta” (2006) și „Călcâiul lui Magellan” (2014), precum și romanele „Arhivele de la Monte Negro” (2011), „Viața lui Kostas Venetis” (2011), „Moartea lui Siegfried” (2015), „Năluca” (2016).

Scrie un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.