Blitz-proze

Papanaşi

            „Simt că, în curînd, vom face ceva măreț!”
Hlestakov, după ce a căscat îndelung

             „Intelectualitatea se crede creierul naţiunii, dar nu e decît un căcat!”
V.I. Lenin, „Scrisoare către Maxim Gorki”

 

Publicăm, în primul număr pe 2018 al Literomaniei (număr aniversar), primele proze din noua rubrică semnată de scriitorul Radu Ţuculescu, „Blitz-proze” – proze care fac parte dintr-un volum aflat în pregătire. (Literomania)

Radu Ţuculescu este prozatorul fără compromisuri. Nici măcar nu s-a lăsat antrenat în procesul „obsedantului deceniu” după cum nici nu şi-a camuflat atitudinea preponderent critică în ficţiuni estetizant-parabolice. Prozele sale scurte, îndeosebi, exhibă un univers uman în derivă, imaginea depresiv-amuzantă, caricaturală, a omului „nou”. E o lume carnavalescă, fără măşti, care a pierdut sentimentul sărbătorii, trăind în anormalitate cu iluzia firescului. Ex-centric faţă de grupurile literare bine mediatizate, autorul s-a format neinhibat de un program sau o poetică anume. A rămas unul dintre destul de puţinii prozatori contemporani mereu capabil de surprize.

 Majoritatea prozelor din acest volum sînt nişte ecorşeuri, incizii rapide, aplicate cu o ferocitate aparent veselă în realitatea cotidiană. Un soi de instantanee-şoc, dezvăluind, în nuditatea absolută, anomaliile unei lumi insolite, cu personajele, mentalităţile şi decorurile ei specifice. Perspectiva prozatorului este ironic-umoristică, cu subtile tuşe sarcastic-caricaturale. Numai că rîsul cititorului pus în perplexitate nu-i decît o reacţie provizorie, umorul fiind doar o compensare parţială a terifiantului cotidian, aşa cum e la celebrii scriitori ruşi din perioada „nepului”, catalizatori benefici ai lui Radu Ţuculescu.” 

(Petru Poantă)

 

Papanaşi 

Marea pasiune a Paraschivei sînt papanașii. Momentele sale de adevărată fericire sînt cele cînd scoate bulgării gălbui din apa clocotită, îi tăvălește prin pesmet, apoi îi stropește cu zahăr pudră și toarnă deasupra lor smîntînă din abundență. Îi servește oricui se nimerește a fi în casă, fierbinți. Și-a făcut o faimă printre cunoștințe și e extrem de mulțumită.

Viața i s-a scurs astfel, ani în șir, ca o lungă și unică zi luminoasă, cu momentele sale de vîrf, cînd papanașii aburinzi excitau nările. Dacă nu avea musafiri, și-i pregătea pentru ea cu aceeași atenție și migală, comportîndu-se ca la un adevărat ritual. Îi mînca încet, niciodată în grabă, apreciind fiecare înghițitură cu cîte un oftat adînc, vibrînd a satisfacție. Uneori le adresa cuvinte drăgăstoase bulgărilor gălbui și fragezi, ca unor mici și drăgălașe ființe vii, fără de care nu concepea rațiunea de a trăi.

Era fericită Paraschiva și nu înțelegea, sub nici o formă, de ce se agită oamenii din jurul său, de ce sînt nervoși, nemulțumiți, își fac tot felul de probleme, sînt neliniștiți, spăimoși ori… de-a dreptul nefericiți. Cu asemenea papanași, cum poți să nu iubești viața? Paraschiva privea, cu nedumerire, în jur și ridica din umeri.

Într-o zi bulgării gălbui, scoși din apa fierbinte, se întăriră pe loc ca niște ghiulele. Ușor speriată, făcu repede altă porție. Dar, de cum îi scotea din apă, se întăreau ca piatra. Paraschiva verifică cu atenție compoziția, însă nici a treia oară nu reuși. Se lăsă sfîrșită pe un scaun, unde zăcu un timp, revenindu-și greu. Apoi continuă pînă după miezul nopții, cu multă înverșunare.

Umpluse întreaga bucătărie cu bulgări gălbui, tari ca piatra, în care nu intra nici furculița, nici cuțitul.

Frîntă, își trase un scaun în fața ferestrei, pe care o deschise larg. Se așeză pe el și se stinse pînă spre dimineața, fără dureri, în timp ce privea afară, cu ochii lărgiți de o enormă nedumerire și uluială.

 

În spiritul colaborării 

Doamna Cireşica Pagubă a hotărît să pornească şi ea o initiaţivă particulară, doar a fost întotdeauna o femeie cu idei pe care, însă, nu le-a putut pune în practică niciodată, din vina altora. Din cauza vremurilor ostile.

Viaţa ei s-a derulat ca un mosor de aţă scăpat pe trepte. A avut, timp de 15 ani, un iubit, mecanic de locomotivă. O vizita cam o dată pe săptămînă. De obicei, ajungea la ea în apartament beat şi pus pe harţă. După 15 ani  de convieţuire sporadică, Cireşica l-a întrebat, hotărîtă, cînd are de gînd să o ia de nevastă. Mecanicul i-a răspuns, la fel de hotărît, că mai bine se culcă cu locomotiva decît să se însoare cu ea, ceea ce a dus la ruptura definitivă.

Doamna Cireşica este o floare, ca orice femeie. Este o floare căreia apa proaspătă nu-i mai ajută să-şi desfacă petalele. Dar Cireşica este o femeie plină de energie, iar noua conjunctură îi oferă şanse multiple ca să şi-o consume în mod constructiv. A citit ziarul „Iniţiativa particulară”, apoi ziarul „Afaceri rapide”, apoi ziarul „Cum să faci un milion” şi s-a convins de şansele extraordinare pe care i le oferă noul regim. A început, deci, să umble după autorizaţie şi a obţinut-o într-o lună, ceea ce i s-a părut un record absolut. Avea la CEC o sumă frumuşică, adunată de pe vremea cînd spera să o ia de nevastă mecanicul de locomotivă. Într-o afacere nu poţi porni fără să investeşti, firesc, şi cu atît mai bine dacă nu eşti nevoit să faci împrumuturi. Ideea doamnei Cireşica a fost pe cît de simplă, pe atît de genială. Şi-a deschis o gheretă în staţia de autobuze, lipită de cea a vînzătoarei de bilete. Firma „Cireşica” oferă sucuri naturale şi prăjiturele de casă celor care aşteaptă mijloacele de transport în comun, facîndu-le aşteptarea mai uşoară. Pe perioada anotimpului rece, va propune clienţilor-călători gogoşi fierbinţi să le încălzească sufletele şi să le calmeze nervii. Iniţiativa doamnei Cireşica se anunţa prosperă, pînă cînd, în urmă cu cîteva zile, un bărbat şi-a lipit nasul de geamul gheretei şi i-a rînjit. Era mecanicul de locomotivă.

– Îţi merge bine, iubiţel? a întrebat-o, fără altă introducere.

– Pe tine asta nu te priveşte, i-a replicat Cireşica.

– Ba da, i-a replicat imperturbabil bărbatul, acum sînt şofer de autobuz.

– Ei, şi? dădu din umeri, ironic, Cireşica.

– Şi vom deveni parteneri, deoarece… autobuzul ar putea nimeri în gheretă, ştii tu, motor hodorogit, nu există piese de schimb, bate vîntul tare…

Cireşica a făcut ochii mari şi-a vrut să spună: atîta pagubă! Dar cuvintele i-au murit pe buze. A respirat adînc, apoi a umplut un pahar mare cu sirop de mentă şi a împachetat cîteva bucăţi de prăjitură cu vişine.

– Sper că n-ai lăsat vişinele cu sîmburi, cum îţi era prostul obicei, a mai zis bărbatul, în timp ce-și dezlipea nasul de geam.

 

Advertisements


Despre autor

Radu Țuculescu

Radu Țuculescu

Radu Țuculescu (nascut la 1 ianuarie 1949, la Târgu Mureș, crescut la Reghin) este romancier, dramaturg, traducător din limba germană; absolvent al Conservatorului „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca – secția vioară. Dintre romanele sale amintim: „Ora păianjenului” (Albatros, 1984), „Degetele lui Marsias” (Dacia, 1985), „Umbra penei de gâscă” (Dacia, 1991), „Povestirile mameibătrâne” (Cartea Românească, 2006), „Stalin, cu sapa-nainte” (Cartea Românească, 2009), „Femeile insomniacului” (Cartea Românească, 2012), „Mierla neagră” (Ed. Cartea Românească, 2015), iar dintre volumele de teatru „Ce dracu’ se întâmplă cu trenul ăsta?” (Eikon, 2004) și „Bravul nostru Micsa!” (Eikon, 2010). A primit premii nationale și internationale pentru proză, teatru, traduceri și filme de televiziune. A tradus volume de poezie și proză din literatura austriacă și din literatura elvețiană contemporană de expresie germană. Romanele sale au fost traduse în Franța, Austria, Italia, Cehia, Ungaria și Serbia, iar teatrul său în Cehia, Ungaria, Franta și Israel.

Scrie un comentariu