Literomania vă propune rubrica „Primite la redacție”, în care vom publica diverse materiale – proză, poezie și cronică literară – primite de la cititorii noștri. Textele destinate publicării sunt alese de Adina Dinițoiu și Raul Popescu, editorii platformei Literomania, iar criteriul unic este calitatea acestora. Adresa de mail pe care ne puteți contacta este: literomania2017@gmail.com.
În acest număr al Literomaniei, vă propunem un fragment din romanul (de debut) în lucru „Sari, Ilarion!” de Ariana Zburlea.
Patina cărămizie a zâmbetului
Ariana Zburlea
În cantină era ceva diferit. Oamenii stăteau mai strânși, unii lângă alții. Toată lumea se așeza în cerc la o masă, formată din mai multe mese micuțe. Ilarion păstra un loc liber lângă el pentru Miha. Auzea atunci o conversație despre Luca. Bătrânul cu figura fanatică, George, povestea că a plecat fără să lase vreun semn. Conducerea azilului i-a sunat neamurile, inclusiv pe el. Copiii lui nu păreau impresionați. Așa mai face el… Pleacă, dar revine.
Dacă le-ar fi dispărut câinele din curte, probabil ar fi fost mai afectați, exclama George.
Ilarion s-a pitit la masă, nu cumva să fie văzut și salutat în gura mare. Oamenii se lăudau cu câteva bunătăți din cele primite de la rudele care veniseră în vizită. Un cozonac imens, de trei kilograme, un chec puțin ars, ouă roșii, verzi și albastre. Unele aveau modele cu stickere kitschoase, reprezentând capul Domnului Iisus.
Dar nu mânca nimeni. Ilarion asculta vocile grave, tărăgănate. Câteodată, cineva tușea până îi ieșeau plămânii din piept. Miha venise târziu. La fel și meniul zilei. Oficial, sunt la fel de moș ca toți cei de aici, se gândea el, privindu-și mâinile. Încă nu erau prea ridate. Femeia de serviciu venea dinspre bucătărie cu o boxă mare. Pusă în spatele sălii, începea să se audă din ce în ce mai tare negativul melodiei Mulți ani trăiască. Ilarion îngheață. Speră totuși să mai fie cineva care își sărbătorește ziua aniversară.
— Tu…
— Eu ce? răspunde Miha, stăpânindu-și amuzamentul.
Purta rochia pe care o mai văzuse. Nepretențioasă, doar ușor machiată, se ridicase și buclele platinate îi tremurau. Părea fericită. Bătrânii suspinau încet, murmurând a curiozitate. Din boxă răsunau în sfârșit versurile Mulți ani trăiască, mulți ani trăiască, laaaaa muuulți aaaani! Colegii lui Ilarion se ridicau apatic. Confuz și plin de un ridicol nemaivăzut, se ridică și el deasupra mesei. Încerca să pară mulțumit și recunoscător, investigând chipurile monstruoase ale semenilor, cântând hipnotic, cu vocile groase de tabac. E atâta urâciune în vremea bătrâneții. În gurile largi, uscate, își imagina abisul. Al bârfei, urii și durerii. Miha, alături de bucătăreasă, se apropie cu tortul mare și alb, cu o singură lumânare aprinsă.
Orice respirație îl apăsa, dar continua să surâdă și să bată din palme. Doar pentru Miha. Ce femeie nebună, ce femeie nebună… își repeta el în cap.
Bucătăresele au strigat că vor să împartă tortul, să ajungă pentru toți. Aproape în fiecare an când se bucurau de prăjitura cumpărată de rudele cuiva, jumătate era mâncată de angajate la bucătărie. Oamenii ar fi primit doar câte „două burice” de tort, așa cum spuneau ei.
Ilarion să trăiască, Ilarion să trăiască! Era copleșit. Vedea o singură flacără în lumina căreia ar fi putut să își piardă sufletul. Simțea deodată o înfrigurare și, printre vuiete, auzea clar voci de copii: Sari, sari, sari! Ilarion nu se putea plesni iar, în văzul tuturor. Se uita la Miha panicat, să nu pice iar în transă. Femeia, ușor confuză, îl zguduie, urlându-i în ureche: E ziua ta, faci șaptezeci de ani! Ziua asta n-o să mai vină! Bărbatul își revine, apăsându-și buzele a mulțumire. Inspiră adânc și suflă în lumânare. Se lasă îmbrățișat de vreo trei oameni. Singurele cadouri pentru sărbătorit sunt cozonacul și ouăle înghesuite pe masă.
Tortul cu sirop de trandafiri era în farfurii deja. În fundal se auzeau aceleași șlagăre ale anilor ’80. De data asta, vocea lui Aurelian Andreescu. Miha și Ilarion încearcă să discute, dar nu aud mare lucru. Își fac semne. La un moment dat, femeia se oprește și își lipește buzele de urechea lui:
— Vorbesc mai tare ca să mă auzi! Ia zi!
Se depărtează de urechea lui, să-l privească o secundă.
— Zi-mi și mie așa… Ce dorință ți-ai pus?
Ilarion se oprește din mâncat și o privește lung, de parcă urma să se urce într-un vagon în câteva minute.
— Să mor.
Ilarion i-a răspuns femeii fără să gândească prea mult. Nu trece o clipă și îi arată, într-un zâmbet întins și forțat, patina cărămizie a dinților lunguieți. Miha înghite în sec. Cu furculița în mână, nu mișcă niciun deget. Ilarion continuă să mănânce, privind în jur, ca și când nimic nu se întâmplase. Miha simțea că e nerecunoscător și se joacă iar cu ea.
— Știu ce gândești. Că sunt nebun. Sau un nesimțit…
— Nu mai zic nimic, încheie Miha tăios. Fii cum vrei.
— Da’ nu-s. Ai vrut să mă cunoști. Voiai să te mint?
Femeia i-ar fi spus că ar prefera să înceteze dramoletele răsuflate de adolescent. Dar nu voia să îl supere. În schimb, l-a întrebat firesc:
— E bun tortul?
— Nemaipomenit. Îți mulțumesc, draga mea.
Se apropia de ea să o îmbrățișeze. I-a luat chipul în mâini și i-a șoptit cald: Ești prea bună cu mine. Mai auzise în trecut replica asta perversă. Și în tinerețe, și când deja o avea pe Silvie. S-a prefăcut încă o dată că totul era așa cum trebuia să fie, răspunzând îmbrățișării.
Rând pe rând, oamenii începeau să îi facă semne lui Ilarion, să se ridice cu toții pentru un dans. Bărbatul aranjat, cu un zâmbet interiorizat, se ridică și o trage pe Miha spre el. Dansează minute bune în brațele ei, fără să-și mai spună ceva. Îi era teamă că ar fi distrus și ultima licărire din ochii femeii.
Nu după multă vreme, camera era aproape goală. Unii se retrăgeau în dormitoare, alții se mutau în grădină să joace șah. Miha și Ilarion s-au așezat la masă mai devreme. Continuau să discute cu o deschidere incredibilă. Femeia mărturisea că era mulțumită de reacțiile lui. Tot ce conta? Nu izbucnise într-un mod neplăcut. Se aștepta la orice, inclusiv să plece. Planifica surpriza încă de când l-a văzut că se izola din ce în ce mai mult. Ceruse asistentei din timp detalii despre data nașterii și numele de familie. Bărbatul o asculta, privind-o lung.
După ce au considerat că și-au spus tot, s-au salutat și fiecare și-a văzut de drum. Ilarion a dat roată azilului și a ajuns la bucătărie. Dorea o altă bucată de tort pentru colegul de cameră. Când a ajuns la el, dormea. L-a trezit să mănânce. Bătrânul cocoșat i-a zâmbit fără dinți. Ilarion făcea semne în aer, să înțeleagă că e ziua lui. Surdomutul a lăcrimat și l-a bătut pe spate ca pe fiul său, îngânând ceva. Rutina toaletei de seară i s-a părut o corvoadă. Ilarion abia își putea ține lacrimile până în pat, unde s-a întors cu fața la perete. Număra în gând respirațiile prelungite. Se întreba de unde venea asemenea goliciune.
Ariana Zburlea a debutat în 2014 cu un poem publicat în revista „Vatra Veche”, iar de atunci textele sale au apărut în diverse reviste și platforme literare: „România literară”, „Vatra”, „Timpul” (RM), „Zugzwang”, „Bucovina Literară”, „Meridianul Timișoara”, „Thymes”, „Planeta Babel”, „Critic Arad”, „Leviathan”, „Eminesciana”, „Banchetul”, „Parnas XXI”, „Helis”, „Literadura”, „LiterNet”, „Literomania”, „Ficțiunea”, „Noise Poetry” și „O mie de semne”. Poeme și proză în antologii: „O tandrețe strict teoretică” (2025, Editura Cartex), „Cele mai bune texte. Anul IV” – Andrei Crăciun (2025, Editura Zugzwang), „Toamna pe acorduri lirice” (2024, Editura Boem@), „Peregrinări” (2017, Itaca Publishing, Dublin).
Sumar Literomania nr. 401-402 (2026)
Scrie un comentariu