Vă propunem, începând cu numărul 357 al Literomaniei, o serie de proze scurte semnate de prozatorul elvețian Peter Bichsel, în traducerea lui Radu Țuculescu. (Literomania)
Cutii muzicale
Odată ea zise: „Îmi doresc un pian” şi el ştiu că, în curând, un monstru negru va zăcea în cameră. El zise: „Nu, eu nu cumpăr niciun pian”. Ea plânse.
„Eu nu doresc pian”, zise el şi se apropie de cutiile sale muzicale. Erau închise într-un compartiment secret al biroului său. Nimeni nu ştia despre asta. Nimeni nu ştia că mereu purta cu el una din lemn închis la culoare, încrustat cu flori de colţ. Nimeni nu a auzit-o, cutiile muzicale sunt silenţioase, iar marea orgă de bâlci la care cânta anual o îngrijea înfăşurând-o în pânze. Acum zăcea în pivniţă.
Ea dorea să aibă un pian şi el cumpără un pian. I-ar fi putut cumpăra o orgă de bâlci, dar s-ar fi dat de gol, ea ar fi plâns, nu l-ar mai fi salutat şi poate s-ar fi sculat noaptea şi i-ar fi dereglat deşteptătorul ca să-l supere. Precis i-ar fi spart sertarul secret.
Ea a învăţat în şcoală că sunt kitsch cutiile muzicale. Englezii cumpără cutii muzicale, i s-a spus. De când ea a învăţat asta la şcoală are el sertare secrete faţă de tot ce se învaţă la şcoală. Ea cânta acum la pian şi spunea: „Eu ştiu că-ţi place muzica”. Şi el o asculta cântând şi gândea: ce-i o cutie muzicală faţă de un pian?
„Nu vreau ca tu să cânţi la pian”, ar fi trebuit el să spună şi se temea că ar putea uita de cutiile sale muzicale, ar putea pierde cheia de la birou, cineva ar putea sparge sertarul secret.
Poate ar fi trebuit să-i povestească despre asta, dar ea l-ar fi înţeles prea repede şi-ar fi spus, ea ştie că el îndrăgeşte muzica. Şi el se încumeta tot mai rar să deschidă capacul cutiilor muzicale, şedea în cameră, o asculta, privea pianul şi degetele ei neajutorate, iar seara ea îl îmbrăţişa şi zicea: „Ştiu că iubeşti muzica”.
Lăptarul
Lăptarul a scris un bileţel: „Azi s-a terminat untul, din păcate”. Doamna Blum citi biletul şi socoti, scutură din cap şi socoti încă o dată, apoi scrise: „Doi litri, 100 gr unt, ieri n-aţi avut unt şi cu toate acestea mi l-aţi pus la socoteală”.
Ziua următoare scrise lăptarul: „Scuzaţi-mă”. Lăptarul vine dimineaţa la patru, doamna Blum nu-l cunoaşte, ar trebui cunoscut, se gândeşte ea deseori, ar trebui odată să se scoale la patru pentru a-l cunoaşte. Doamna Blum se teme, lăptarul s-ar putea supăra, lăptarul ar putea avea o impresie proastă despre ea, oala ei e cam roasă pe margini.
Lăptarul cunoaşte oala cea roasă, e a doamnei Blum, în general ea cumpără 2 litri şi 100 grame de unt. Lăptarul o cunoştea pe doamna Blum. Dacă l-ar întreba despre ea, ar spune: „Doamna Blum cumpără 2 litri şi 100 grame, are o oală roasă şi un scris citeţ”. Lăptarul nu-şi face griji, doamna Blum nu face datorii. Şi dacă se întâmplă – se poate întâmpla – să fie cu 10 rappen mai puţin, atunci el scrie un bileţel: „10 rappen mai puţin”. A doua zi, fără îndoială va avea cei 10 rappen, iar pe bileţel va scrie: „Scuzaţi-mă.” Nicio problemă sau nu aveţi pentru ce, gândeşte lăptarul, şi dacă aceste gânduri le-ar scrie pe bilet atunci ar fi deja un schimb de scrisori. Nu le scrie. Pe lăptar nu-l interesează la ce etaj locuieşte doamna Blum, oala se află jos la capătul scărilor. Nu-şi face griji dacă nu se află acolo. În prima ligă jucase, odată, unul Blum, pe ăla-l cunoştea lăptarul, avea urechi clăpăuge. Poate şi doamna Blum are urechi clăpăuge.
Lăptarii au mâini respingător de curate, roz, grosolane şi mult săpunite. Doamna Blum se gândeşte aşa, în timp ce-i vede biletul. Speră că a găsit cei 10 rappen. Doamna Blum nu doreşte ca lăptarul să aibă o impresie proastă despre ea şi nu doreşte, de asemenea, ca el să intre în discuţii cu vecina. Dar nimeni nu-l cunoaşte pe lăptar, în cartierul nostru nimeni. La noi vine dimineaţa la patru. Lăptarul este unul dintre aceia care-şi fac datoria. Cine aduce laptele dimineaţa la patru îşi face datoria zilnic, duminica şi-n toate zilele. Probabil lăptarii nu sunt bine plătiţi şi probabil deseori le lipsesc bani când îşi fac socoteala. Lăptarii nu sunt vinovaţi de faptul că laptele se tot scumpeşte.
Şi de fapt doamna Blum ar dori să-l cunoască pe lăptar.
Lăptarul o cunoaşte pe doamna Blum, ea cumpără 2 litri şi 100 de grame şi are o oală roasă pe margini.
Peter Bichsel s-a născut în 1935 la Luzerna. A crescut în Olten, a studiat la Solothurn și a lucrat, ca profesor, între anii 1955-1968. Acum trăiește ca scriitor și foiletonist profesionist. Este considerat maestru al genului scurt, miniatural. Volumul de debut „De fapt, doamna Blum dorește să-l cunoască pe lăptar” (1964) i-a adus consacrarea rapidă, punând pecetea originalității pe ceea ce înseamnă o povestire „bichseliană” în formă scurtă. Au urmat alte volume de povestiri (puține la număr, Bichsel fiind acuzat că-i cam „zgârcit” cu cititorii) și numeroase premii literare, printre care cel al Grupului 47 și premiul „Johann Peter Hebel”. „Eu cred – mărturisește Bichsel – că sensul literaturii nu constă în mijlocirea de subiecte, ci în aceea ca povestitorul să aibă suport. Oamenii au nevoie de povestiri pentru a supraviețui. Ei au nevoie de modele cu care să-și povestească propria viață. Numai viața care se poate, ea însăși, povesti este o viața plină de sens.” Și mai departe: „Eu doresc povestirii să-i opun povestirile”. (Radu Țuculescu)
Sursă foto aici
Lumea lui Tadej Golob
„Ospățul Împăratului” de Dino Buzzati
Ștefan Baciu – poetul nostalgiei, poetul libertății (II)
„O șopârliță” de Juan Burghi
Fawzia Zouari. Stories and Secrets
Poeme de Georg Trakl în traducerea lui Ștefan Baciu
„Oameni care vor fi mereu cu mine” (fragment) de Narine Abgarian
Poeme de Ana Patricia Collazos
„Există un om care obișnuiește să-mi dea cu o umbrelă în cap” de Fernando Sorrentino
„Călăul” de Silvina Ocampo
Maja Lunde. Memories and Hopes
Drumuri printre amintiri…
„Pierderea și recuperarea firului de păr” de Julio Cortázar
„Fapte glorioase” (fragment) de Ferdia Lennon
„Cum și-a căpătat Balena gâtlejul” de Rudyard Kipling
„Vărul Alexandru și alte povești adevărate” (fragment) de Adrian Oprescu
R.Țuculescu iubește cuvântul (cuvântul este onorat).Textele proprii și traducerile se bucură de o armonie constantă. Am recitit traducerile din Peter Bichsel cu aceeși plăcere ca la prima lectură a volumului de traduceri apărut cu ani în urmă. Felicitări !