Traduceri

Scatosophia: dialog epistolar între Madame, Ducesa de Orléans, și Prințesa Electoare de Hanovra

Prințesa Elisabeth-Charlotte de Bavaria (1652-1722), fiică a contelui palatin al Rinului Karl Ludwig I și a prințesei Charlotte de Hesse-Cassel, devenită ducesă și Madame prin căsătoria cu Filip de Orléans, fratele mezin al lui Ludovic al XIV-lea, apoi mama lui Filip de Orléans, duce de Chartres, viitorul regent până la majoratul lui Ludovic al XV-lea, rămâne, alături de ducele de Saint-Simon, unul din cele mai bogate, savuros-mușcătoare și pline de har condeie cronicărești ale Curții de la Versailles – de data aceasta, în registrul epistolar.

Această femeie deosebită, cu o personalitate pe potriva regalului ei cumnat – pe care îl admira, și care o prețuia foarte –, inteligentă, dintr-o bucată, de o rară libertate într-o epocă a protocolului strivitor și a unei educații menite să înăbușe pornirile firești, dar la fel de slobodă la gură, și-a petrecut viața scriind misive (90.000 la număr, ceea ce i-a și atras porecla „Ocean de cerneală”) unor membri ai familiei și unor prieteni aleși pe sprânceană (printre care și Leibniz, excusez du peu!).

Una din cele mai faimoase rămâne cea de mai jos – adresată prințesei electoare Sophie de Hanovra (și de Boemia), mătușa, dar și mama sa de suflet – despre les embarras de Fontainebleau în privința unui subiect pe cât de trivial și tabu, s-ar zice, pe atât de esențial și profund. Iar răspunsul princiarei corespondente nu-i cu nimic mai prejos… (Anca-Domnica Ilea)

Ducesa de Orléans către Electoarea de Saxa

Fontainebleau, 9 octombrie 1694

Preafericită domnia-voastră de a putea merge să vă căcați când poftiți; căcați-vă dar pe săturate, cu vârf și îndesat. Întru totul altminteri o ducem noi pe aici, unde sunt silită să-mi țin rahatul până seara; o umblătoare e ceva de negăsit prin casele dinspre pădure. Am nenorocul de a locui chiar în una dintr-însele, și prin urmare, jalea de a ieși să mă cac afară, stingheritor lucru, întrucât îmi place să mă cac în tihnă, iar eu nu mă cac în tihnă când curul nu-mi șade pe nimica. Item, toată lumea ne vede căcându-ne; trec pe drum bărbați, femei, fete, băieți, abați și ușari elvețieni; vedeți dar că nu-i plăcere fără chin, și că, de n-ar fi fost căcarea, aș fi huzurit la Fontainebleau precum peștele în apă. E tare jalnic ca plăcerile mele să fie astfel întretăiate de rahați; aș dori ca acela care cel dintâi a născocit căcarea să nu se mai poată căca, el și neam de neamul lui, decât bătut cu ciomagul. De vă aflați la masă în cea mai aleasă tovărășie, și de vi se abate să vă căcați, de voie, de nevoie, trebuie să mergeți să vă căcați. De vă aflați cu o fată fermecătoare, ori o femeie pe placul inimii, și de vi se abate să vă căcați, trebuie ori să mergeți să vă căcați, ori să crăpați. Ah! blestemată căcare, nu cunosc nimic mai scârbavnic decât căcarea. De zăriți trecând o mândrețe de domniță, drăgălașă, curățică, vă răzvrătiți: Ah! ce odor ar fi de nu s-ar căca! Le iert faptul unor spărgători, unor soldățoi, străjerilor, unor purtători de palanchin și altor oameni de aceeași teapă. Însă împărații se cacă, împărătesele se cacă, papa se cacă, cardinalii se cacă, prinții se cacă, arhiepiscopii și episcopii se cacă, popii și vicarii se cacă. Recunoașteți dar că lumea e plină de oameni scârbavnici, de vreme ce se cacă pe rupte în văzduh, se cacă pe pământ, se cacă în mare, întreg universul e plin de căcăcioși și străzile de la Fontainebleau de căcat, căci fac niște rahați cât domnia-voastră de groși, doamna mea. De vă închipuiți că sărutați o guriță încântătoare cu dinți albi ca laptele, sărutați de fapt doar o moară de căcat; toate bucatele cele mai fine, pesmeciorii, pateurile, turtele, potârnichile, jamboanele, fazanii, toate acestea nu sunt bune decât întru facerea de căcat mestecat.

Răspunsul Electoarei

Hanovra, 31 octombrie 1694

Ce hazlie cugetare de căcat faceți domnia-voastră pe seama căcării, și s-ar zice că nu știți ce sunt plăcerile, de vreme ce n-o cunoașteți pe aceea prilejuită de căcare; acesta vă este cel mai mare nenoroc. Trebuie a nu se fi căcat niciodată în viață, pentru a nu fi simțit plăcerea pe care o dă căcarea; căci se poate spune că, dintre toate nevoile cărora ne-a înrobit natura, cea de a se căca este cea mai plăcută. Printre inșii care se cacă întâlnim prea puțini care să nu-și găsească rahatul înmiresmat; o mare parte din boli ni se trag numai din lipsa căcării, iar medicii ne vindecă numai prin strădaniile de a ne face să ne căcăm, și cine mai abitir se cacă, acela mai curând se vindecă. Se poate chiar spune că mâncăm doar spre a ne căca, și totodată că ne căcăm doar spre a mânca, iar de carnea face căcatul, adevăr este că și căcatul face carnea, de vreme ce porcii cei mai fini sunt aceia care mănâncă mai mult căcat. La mesele cele mai alese căcatul nu-i oare servit ca tocăniță? Nu se fac oare frigănele din căcatul becațelor, al becaținelor, al ciocârliilor și al altor păsări, care căcat se servește chiar înainte de desert, spre a ațâța iarăși pofta? Sângereții, caltaboșii și cârnații, ce altceva sunt oare decât o tocăniță în saci de căcat? Pământul n-ar deveni oare sterp de nimeni nu s-ar căca, bucatele cele mai trebuincioase și mai fine zămislindu-se doar prin strădania rahaților și a căcatului? La fel de adevărat fiind că oricine se poate căca pe ogorul său nu merge nicicând să se cace pe al altcuiva. Cele mai frumoase femei sunt acelea care se cacă mai abitir; cele ce nu se cacă ajung uscate și slabe, prin urmare urâte. Cele mai frumoase obrazuri se întrețin doar cu dese clistire ce îndeamnă la căcare; căcării îi suntem dar îndatorate pentru frumusețea noastră. Medicii nu fac mai savante disertații decât acelea despre căcatul bolnavilor; n-au trimis oare să li se aducă tocmai din India nenumărate spițerii, ce nu slujesc decât la facerea de căcat? Se pune căcat și în alifiile ori sulimanurile cele mai bine-mirositoare. Fără căcatul dihorilor, al civetelor și al altor animale, n-am fi oare văduviți de cele mai tari și mai dulci parfumuri? Copiii care cel mai mult se cacă în scutece sunt cei mai albi la piele și cei mai durdulii. Căcat se pune într-o sumedenie de leacuri, cu osebire pentru arsuri. Ajungeți dar la vorba mea, că a se căca e lucrul cel mai frumos, mai folositor și mai plăcut din lume. Când nu vă căcați, vă simțiți îngreuiată, îngrețoșată și arțăgoasă. De cum vă căcați, iată-vă ușoară, voioasă și cu o poftă zdravănă. Mâncatul și căcatul, căcatul și mâncatul sunt acțiuni ce-și urmează lanț una celeilalte, și se poate spune că mâncăm doar spre a ne căca, precum ne căcăm doar spre a mânca. Erați din cale-afară de arțăgoasă când ați strigat sus și tare împotriva căcării; n-aș ști spune din ce altă pricină afară de aceea că, brăcinarii fiindu-vă înnodați cu două noduri, fără doar și poate, v-ați căcat în izmenuțe. În fine, aveți slobozenie de a vă căca oriunde vi se abate, fără a vă sinchisi de nimeni; plăcerea stârnită de căcare vă gâdilă atât de strașnic, încât, fără păs, oriunde v-ați afla, vă căcați în piețele publice, vă căcați dinaintea ușii cuiva, fără a vă bate capul de îi cade ori nu la socoteală, iar dovada că această plăcere e pentru căcăcios mai puțin rușinoasă decât pentru aceia care îl văd căcându-se e că, în fapt, alinarea și plăcerea sunt doar de partea căcăciosului. Nădăjduiesc că, de acuma, vă veți lua înapoi vorbele prin care vă pripeați a da o faimă atât de rău mirositoare căcării, și că veți încuviința pe deplin că mai degrabă am dori să ni se ia viața decât căcarea.

În imagine: Ducesa de Orléans (portret de Hyacinthe Rigaud)

Correspondance complète de la duchesse d’Orléans, princesse palatine, mère du Régent, tome II, pp. 385-389, traduction de G. Brunet, G. Charpentier éditeur, 1855

Traducere în limba română de Anca-Domnica Ilea

Scrie un comentariu