Nu reușesc să găsesc eseul „Testamente trădate”. Prima dată, l-am îndrăgit pe Milan Kundera eseistul; nu înțelegeam de ce vorbesc mulți atît de înflăcărat despre romancier; cînd am încercat să citesc „Gluma”, mi s-a părut plictisitoare. Doar după un drum lung a început să-mi placă Kundera, autorul cărților ficționale.
Sigur, faptul că a dispărut volumul respectiv nu e nicidecum surprinzător. Cărțile mele sunt alandala de cînd ne-am mutat la Târgu Mureș și chiar îmi place această debandadă. Dar am nevoie de „Testamente trădate”. Ca și celelalte eseuri ale lui Kundera, îmi place pentru că e opera unui om cultivat și care vorbește în mai multe limbi, a unui nostalgic al Europei Centrale așa cum aș dori și eu să fie. De-a lungul timpului, am recitit de nenumărate ori exact cartea pe care acum n-o găsesc nici în ruptul capului. Observațiile marelui scriitor ceh-francez (ce combinație!) îmi merg direct la inimă, de la cea care îl vizează pe Max Brod la cea care se ridică împotriva kitsch-ului academic.
Dar poate că exact eseurile m-au ținut departe de romancier. Avusesem rețineri legate chiar de ceea ce explica Kundera în „Arta romanului”, în „Testamente trădate” și în „Cortina”: că ideile filozofice nu sunt dăunătoare romanului cu condiția ca ele să devină idei de roman, filozofia personajelor. Eu, în schimb, le-am simțit dăunătoare pe toate.
Doar acum, cînd mă apropii de cincizeci, simt cum mă copleșesc „Insuportabila ușurătate a ființei”, „Valsul de adio” și celelalte. Citesc acum „Viața e în altă parte”, o carte tristă despre cum te învinge deziluzia. Jaromil devine canalie pentru că crezuse în comunism. Ceea ce – știu asta din eseuri – nu înseamnă cîtuși de puțin că Milan Kundera îl condamnă fără echivoc pe Jaromil și pe toți Jaromilii din lume. E un scriitor, un gînditor și un om mult mai nuanțat pentru a susține așa o judecată exclusivă. Înseamnă doar că observă cu un ochi foarte ager și că știe să construiască, într-adevăr, ca un mare romancier. Și asta nu exclude faptul că e, în același timp, și un mare eseist.
Scrie un comentariu