În liniștea serilor târzii, înainte de culcare, lăsam gândul să iasă din siajul experiențelor obișnuite și-l împingeam până spre...
Liviu Nelio
De ieri, alaltăieri… (XV)
Când ajungeam la domiciliu şi mă vedeam eliberat de servituţile prezenţei obligatorii la clasă, abordam relaxat activitatea...
De ieri, alaltăieri… (XIV)
Însoţit la început de părinţi pe drumul către şcoală, cu timpul m-am emancipat de tutela lor itinerantă şi mi-am făcut propriul...
De ieri, alaltăieri… (XIII)
Am început şcoala la şapte ani. Nu am simţit nimic din alerta declanşată de mămăiaca, cum că m-ar paşte primejdia anihilării prin...
De ieri, alaltăieri… (XII)
Pe micile noastre ecrane, cum ziceau crainicii sportivi, monocromatica echipamentelor în care apăreau fotbaliștii pe teren se...
De ieri, alaltăieri… (XI)
Visul tatei de a mă vedea cândva student oscila între frustrarea de-a nu fi reușit el însuși la facultate și ambiția de a-mi...
De ieri, alaltăieri… (X)
Îmi făceam tot felul de planuri în legătură cu un posibil viitor în satul mamei. Nu vizam preocupări veterinare, agricole sau...
De ieri, alaltăieri… (IX)
„Place-ți, mă, copile? Îți mai pui un blid ori ba?” întreba bunica din partea mamei. „Nu mai vreau nimic, na mamă”, răspundeam...
De ieri, alaltăieri… (VIII)
Ce înseamnă să ai o zi perfectă? Atâtea mici întâmplări incongruente compun timpul unei revoluții axiale terestre încât a...
De ieri, alaltăieri… (VII)
„Spune, mă, tu ce ești, regățean sau ardelean?” „Regățean!”, răspundeam eu, cedând preferinței fonetice în dauna celei mai...
De ieri, alaltăieri… (VI)
Am, de când mă știu, o predilecție pentru simetrie. De pildă, în fascinația pentru înălțimi montane, împart imaginar altitudinile...
De ieri, alaltăieri… (V)
Mi se părea important că Teleormanul curgea prin spatele grădinii. Numele ăsta avea pentru mine importanța pe care o intuiam în...
De ieri, alaltăieri… (IV)
Pe uliță cu Guguț, în drept cu casa unde „șade” Nicu „al lu’ Coșcodar”. Aveau, ca toți cei de pe acolo, un limbaj bolovănos. Era...
De ieri, alaltăieri… (III)
„Ce tataie, citești ziarul? Chiar crezi ce scriu ăștia?” Așezat pe căruțul din curte, bătrânul arunca priviri solemne peste...
De ieri, alaltăieri… (II)
În seara plecării, pentru că circulam către mare, an de an, doar noaptea, ne-am urcat în vagonul de clasa întâi, în depoul unde...
De ieri, alaltăieri…
Una din primele amintiri ce mă apasă ca o interogație asupra naturii cunoașterii intuitive o am din vremea unui sejur la mare...