Intersecții Nr. 210-211

Capcana falselor reforme




 

După un an și jumătate de școală online/hibrid, se poate spune, cu sau fără statistici în față, că:

  1. Evaluarea, cu execepția examenelor naționale, nu a putut evita copiatul, șoptitul părinților, rezolvările în grup, platformele paralele, discuțiile etc.; ceea ce a făcut ca foarte-foarte mulți elevi să aibă medii de zece cu nemiluita;
  2. Profesorii au operat cu de la sine putere o simplificare a conținuturilor și a modului de predare, ceea ce a fost benefic și a arătat că se poate;
  3. A fost cea mai serioasă formare a cadrelor didactice, forțate să învețe peste noapte să utilizeze platforme digitale, camere video, modulul hibrid, replanificarea materiei, regândirea metodelor;
  4. A fost o perioadă de maximă transparență și provocare atât pentru profesori, cât și pentru părinți; orele online au fost vizionate de bunici, mamici, tătici, mătuși etc., unii au retrăit nostalgic perioada de școală, alții poate din contră, dar efortul tuturor a fost vizibil;
  5. Foarte-foarte mulți elevi nu s-au putut concentra pe învățarea online din varii motive, unele care țin de evoluția personală, altele de inteligența emoțională, de starea materială extrem de precară, de contextul familial nefericit ori de imposibilitatea profesorilor de a face accesibile și atractive orele în sistemul electronic; pierderea a fost foarte mare pe termen scurt, iar efectele s-au văzut în rezultatele slabe și în procentul de abandon școlar.

Nu se discută la nivel serios despre efectele psihologice asupra elevilor și asupra profesorilor, despre ce putem păstra și ce trebuie neapărat să îndreptăm dacă dorim să mai avem cât de cât credibilitate ca sistem de învățământ, dacă vrem să reconstruim încrederea în profesori și în școală.

S-au amânat sine die planurile-cadru și programele noi pentru liceu, deși erau obligatorii de anul acesta, astfel încât să existe continuitate și generațiile de elevi să poată asimila firesc parcursul educațional.

Sunt descurajați profesorii prin tăieri salariale, cu toate că salariile sunt foarte mici și cu toate că s-a tot discutat ani de zile exact opusul, adică despre încurajarea performanței și a excelenței, a pregătirii profesionale. Nu se știe dacă se va suplimenta sau nu numărul consilierilor școlari și al psihologilor pentru a putea face față cât de cât noilor probleme.

Se discută de ani de zile total nefondat despre numărul mare de ore pe care îl petrec elevii în școală fără să se observe că elevii ar trebui să stea inclusiv după-amiaza, să aibă masă caldă și să își facă temele, activitățile. Dacă stă elevul doar 4-5 ore la școală se presupune că restul zilei face meditații sau activități cu bani mulți – dacă are, ori sparge semințe în fața blocului și fumează – dacă nu are bani. Noua idee cu examenul la „școlile de elită” nu va face decât să crească segregarea socială care există deja, difuză și nerecunoscută în învățământul de stat, public și gratuit.

Falsa discuție despre materiile noi care trebuie introduse pentru a moderniza școala se desfășoară pe fundamente eronate și polarizează steril lumea între cei care vor matematică și cei care vor educație sexuală și educație financiară. Nu este nevoie neapărat de discipline noi puse în orar – pe care cine să le predea?! Este nevoie de regândirea și redimensionarea domeniilor de cunoaștere și a conținuturilor pe discipline așa cum sunt constituite, de infuzare de conținuturi noi și de schimbarea metodelor. Educația media are deja un program de formare la care s-au angajat disciplinele limba și literatura română și limbile moderne, de exemplu.

În egală măsură, o amplă și efectiv goală discuție are loc întotdeauna legată de structura anului școlar – ca și cum dacă mutăm o săptămână din ianuarie în iunie se face reformă. Fiecare ministru are această primă și mare ambiție și provocare, să mai mute niște vacanțe, deplasând o saptămână la dreapta și una la stânga, decizie urmată de o uriașă și inexplicabilă mediatizare și dezbatere publică la care vin părinți, elevi, secretari de stat etc., ministrul în funcție în persoană. Până și celebra „Săptămână altfel” este acum din nou fixă, după ce fusese lăsată liberă, așa încât vom mărșălui pe trotuarele țării spre muzee cu toții deodată, ori vom căuta autocare spre aceleași destinații.

Efortul de a realiza lecții filmate și înregistrate, cu niște gafe și stângăcii la început, ar putea fi continuat, dar nu tot în regim benevol, ci plătindu-i pe oamenii respectivi și realizând platforme omologate de unde alți profesori și elevi să poată folosi materialele pentru a învăța, a recupera, a înțelege etc.

În privința evaluării, o minimă standardizare ar putea face păstrarea numărului mic de note – una din scris și una pe activitate/proiect/ascultare. De asemenea, în loc sa dublăm examenul de clasa a 8-a, dar tot la română și la matematică, am putea introduce evaluare la un număr mai mare de discipline, la unele din clasa a 7-a, eșalonat: nu înțeleg de ce evaluare se dă doar la română și la matematică, deși elevul studiază 15 materii. Sau, cel puțin utilizarea rezultatelor de la evaluările din clasa a 4-a, a 6-a, pe competențe și apropiate de PISA, care de ani de zile nu sunt tratate serios nici de elevi, nici de părinți, nici de profesori – din simplul motiv că nu se trec în catalog. La liceu este aproape același lucru, plaja de opțiuni la bacalaureat ar putea crește. Bacalaureat diferențiat se așteaptă de ani buni, fiindcă nu e normal ca un elev care a intrat cu 5 și care și jumătate din timp face practică într-o patiserie să dea la fel cu unul de la un „liceu de elită”. Nici această decizie nu a putut fi asumată, singura „concesie” este, de ceva timp, „să se mai scoată din materie”, ceea ce duce la altă polemică inutilă, dacă e bine sau nu „ce s-a scos”. În plus, am auzit de curând ideea năstrușnică de a se susține toate probele într-o singură zi, electronic (?!)

Ca pentru toate domeniile, pandemia a fost un timp de criză și de redimensionare a educației, dar se pare că lecțiile ei nu ni le putem însuși, cel puțin la nivel decizional. La un moment dat s-ar putea să fie prea târziu.

 

Susține Literomania

Despre autor

Dorica Boltașu

Dorica Boltașu Nicolae a absolvit Facultatea de Litere a Universității București, un master în Teoria literaturii și un doctorat în Filologie.
Este autoarea unei cărți de teorie și critică literară, „Limite și libertate. Radicalism și reconstrucție în hemeneutica secolului XX”, Editura Niculescu, 2014, nominalizată la Premiile revistei „Observator cultural”. De asemenea, a publicat articole și eseuri în „Observator cultural”, „Cultura”, „Cuvântul”, „Euresis”, „Dilema veche”. În 2019, a contribuit la antologia „Prof de română. O altfel de antologie de texte” (CDPL, coord. un cristian).

Scrie un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.