Triunghiul tristeții

X3

Nu primesc scrisori de dragoste sau mesaje siropoase, azi nu vreau să primesc nimic.
Azi sunt un bărbat din cârpe cu care ștergi pe jos, agățate cumva de crucifixul de lemn,
Cum spălau femeile de serviciu holurile școlilor.

Azi nu iubesc pe nimeni. Aș putea să scriu despre povestea mea de dragoste, dar ea nu există. Aș putea să scriu despre copiii mei frumoși, dar ei sunt nenăscuți. Aș putea să scriu despre gândurile care-mi traversează țesutul glial, dar ele nu există. În schimb, există liniștea unui creier obosit de atâta zgomot, în căutarea unei ferestre deschise, să se arunce precum în coșmarurile copilăriei, să găsim împreună drumul din capătul țarinei, care duce la izvor. Acolo locuiește o broscuță. Apa curată de izvor în mâinile căuș, ea mă fixează de parcă am fi fost prieteni nedespărțiți.

Triunghiul tristeții

Mă trezesc în chiloți, spăl suprafețele ocluzale,
În oglindă, umflat de apă, ca o amibă,
Nu văd ochii, deși ei sunt acolo, sub triunghiul tristeții,
Prințul corporatist, șamanul introvertit sub propria carapace pot fi fericiți,
Pe geam trece popa,
Oamenii plătesc, el scrie într-un caiețel pătat de unsoare și dumnezeu e mic, sus, pe sârmele de curent,
O femeie cu batic colorat, un câine cu botul fosforescent, un copil cu un bloc de desen sub braț,
Așa trece ziua de marți
În satul meu, iar deasupra, ca un zeppelin nazist, triunghiul tristeții ne-nsoțește.