„Vârstele muntelui” de Werner Lutz (XXI)

În 2015, Radu Țuculescu a publicat, la Editura Biblioteca Revistei Familia, două antologii de literatură elvețiană de expresie germană. Prima este o antologie de proză, „America nu există (antologie de proză elvețiană contemporană de expresie germană)”, iar a doua este o antologie de poezie, „De-a lungul străzii fluieră o mierlă (poezie elvețiană de expresie germană)”. Atât traducerea, cât și alegerea autorilor și a textelor apărute în cele două antologii îi aparțin lui Radu Țuculescu. În acest număr al Literomaniei, vă propunem cea de a douăzeci și una parte a prozei „Vârstele muntelui” de Werner Lutz, proză apărută în antologia „America nu există (antologie de proză elvețiană contemporană de expresie germană)”.

24

Invizibilul ce se face vizibil. În zilele senine, încrustată în sticlă de Murano, semnătura unui suflet senin ce se află pe drum. O sclipire abia perceptibilă în aer. O străfulgerare îndepărtată şi o linie de cretă, care tinde spre ceva şi multă vreme rămâne vizibilă acolo, sus, deasupra creştetelor subţiri ca o adiere ale Alpilor, înainte să se sfărâme, să dispară. Urme labile, aburi de apă în atmosferă, urme spre sud, urme spre nord, urme îndepărtate. Ştiam că acele licăriri ivite la două mii, trei mii de metri deasupra mea înseamnă duzini de oameni. Sate jumătate boemiene, jumătate galiţiene ori jumătate evreieşti, îşi găseau locul în acele mici puncte care pulsau din când în când. Şi, ca în picturile lui Chagal, cu sau fără buchet de flori, exersau acolo, sus, perechile de îndrăgostiţi, şi, precis, vreun măgar albastru. Îi vedem şezând, de jos îi vedeam şezând, cu figuri asemănătoare celor de pe cupola Capelei Sixtine. Le vedeam coapsele uşor atinse de vânt, umbrele din genunchi, perspectiva pulpelor scurte şi apoi, ceva mai mari, picioarele. Tălpile cu liniile destinului, liniile lui Apollo pentru o viaţă în bogăţie şi celebritate, zburau deasupra mea. Toate picioarele zburau deasupra mea.

Nu erau destinaţiile importante. Nu erau rute de transatlantic, nici de Concorde. Eventual Geneva-Viena şi mai departe spre Minsk ori Moskova, München-Roma probabil şi apoi mai departe, spre Zeus şi fulgerele sale, spre multele coloane ale gândurilor noastre. Coloane ce continuă să vorbească despre frumuseţe, ordine, dreptate. Tot ce-i probabil că existau zboruri şi deasupra casei mele, zboruri datorate unor necunoscute forţe, nu electrice nici electronice, fără să le pot determina, fără să aibă un ţel precis. Versuri, pe cât posibil, de Giorgios Seferis, sau salutări şi urări în limbi necunoscute, sanscrită, avară, tibetană. Posibil.

Werner Lutz, pictor şi poet, s-a născut în anul 1930, la Wolfhalden – Elveţia. Din 1950 s-a stabilit în Basel. Remarcându-se, mai întâi, ca grafician, el este una dintre cele mai apreciate voci lirice elveţiene. Volumele de poezie, puţine la număr, dar de o admirabilă consistenţă, ne dezvăluie o personalitate lirică aparte, capabilă să condenseze o lume în câteva cuvinte. În anul 2000 publică un volum de proză, de fapt un microroman: „Vârstele muntelui” (catalogat de autor, cu modestie, drept povestire), cu deosebit succes și mai multe reeditări. A murit la Basel în 2016. (Radu Țuculescu)

Photo by Fumiyama Akira on Unsplash