Evadarea iluzorie

„Ce melodie se lansa în anul în care te-ai născut?” Este titlul unui playlist pe youtube. În 1972 se lansa „Noapte de catifea” de Valențiu Grigorescu și Ciupi Rădulescu, o melodie cîntată de Cornel Constantiniu. Dar lista cuprinde șlagăre nemuritoare de Margareta Pâslaru, Corina Chiriac, Angela Similea, Anda Călugăreanu, Aurelian Andreescu, Gil Dobrică etc.

Ascult șlagărele astea și devin nostalgic pursînge. Îmi amintesc cînd stăteam în camera mare (televizorul era mereu acolo, fie că eram la bloc sau în casă, generația mea a fost cea a televizorului din camera mare) și mă uitam la cei pe care i-am enumerat, la o lume care astăzi mi se pare de rîsu’-plînsu’ dar care era copilăria mea. Cu toate că știu că melodiile astea erau minciuna dictaturii, în același timp însă erau și adevărul vieții de-atunci. Chiar nu te puteai gîndi decît la despărțire, la iubire, la dezmierdări – viața adevărată nu o posedai, sistemul decidea despre toate, îți dădea totul la un nivel precar, dar sigur. Erai fără răspunderi și cu o frică pe care n-o puteai cînta decît prin șlagărele în devenire, cum spunea titlul unei emisiuni de atunci.

Și oare astăzi trăim mai breaz? Cu pandemia asta, stăm închiși în casele noastre, chiar și pe stradă suntem închiși în măști, după zece nu putem merge nicăieri, ne temem pentru viețile noastre și ascultăm teorii conspiraționiste iar și iar. Singura diferență este că atunci artiștii erau respectați, pe cînd acum sunt detestați. Mare schimbare, într-adevăr.

Șlagărele acestea sunt evadarea mea. Una iluzorie, sigur. Dar de fapt ce-a fost toată viața mea?