Poeme de Georg Trakl în traducerea lui Ștefan Baciu

Vă propunem în partea a treia a dosarului pe care i l-am dedicat lui Ștefan Baciu, câteva poeme de Georg Trakl în traducerea scriitorului brașovean. La numai 19 ani, în 1937, Ștefan Baciu publică, la Editura „Frize” (editura lui Mihail Chirnoagă și George Vaida), o traducere din poezia lui Georg Trackl („ 25 de poeme din Georg Trakl”), cu o prefață de Octav Șuluțiu, care, de altfel, i-a și fost profesor de fanceză la Colegiul „Andrei Șaguna” din Brașov. Volumul a fost reluat la Editura Aldus din Brașov, în 1997, cu titlul „Ich bin der Sterne Presseatache. 25 de poeme din Georg Trakl” (ediție bilingvă), în care se găsesc și câteva poeme inedite de Ștefan Baciu scrise în limba germană. (Literomania)

Cântece de metanii
Surorii

Pe unde treci se face toamnă și seară
Sălbăticiune albastră, ce răsună sub arbori
Lac părăsit în seară.

Zborul păsărilor încet răsună,
Melancolia peste semicercurile ochilor tăi.
Zâmbetul tău îngust răsună.

Dumnezeu a îndoit pleoapele tale
Stelele caută noaptea, copil din vinerea mare,
Arcul frunții tale.

Apropierea morții

O seară care merge în satele întunecoase ale copilăriei,
Lacul de sub sălcii
Se umple cu gemetele infectate ale melancoliei.

O pădurea, care apleacă ușor ochii bruni
Când din mâinile de os ale singuraticului
Se prăbușește purpura zilelor sale extaziate,

O apropierea morții. Lasă să ne rugăm.
În noaptea asta se desfac în perne călduțe
Îngălbenite de fum de tămâie, mădularele fragile ale amanților.

Desen de Ștefan Munteanu (din vol. „Ich bin der Sterne Presseatache. 25 de poeme din Georg Trakl”)

Amin

Descompuse, lunecând prin camera putredă;
Umbre pe tapete galbene; în oglinzi întunecoase se boltește
Tristețea de fildeș a mâinilor noastre.

Metanii brune curg printre degetele încremenite,
În tăcere
Se deschid albaștri ochi de mac ai unui înger.

Și seara e albastră.
Ora morții noastre, umbra lui Azrael
Care umbrește o grădină neagră.

Apus

Deasupra lacului alb
Au plecat păsările sălbatice
Seara, dinspre stelele noastre bate un vânt de ghiață

Peste mormintele noastre
Se apleacă fruntea spartă a nopții
Sub stejari ne legănăm pe o lotcă argintie.

Totdeauna răsună zidurile albe ale orașului.
Pe sub arcuri de spini
Frate, să urcăm arătătoare oarbe spre miezul nopții.

Către un mort de timpuriu

O, îngerul negru, care ieși dinlăuntrul copacului
Când eram blânzi tovarăși de joacă, seara,
La marginea fântânei albăstrii.
Pasul nostrul liniștit, ochii rotunzi în răcoarea brună
a toamnei

O, dulceața purpurie a stelelor.

Acela însă cobora pe treptele de piatră ale dealului călugărului
Cu un zâmbet albastru pe față și ciudat cristalizat
În copilăria-i liniștită — muri.
Și în grădină rămase figura argintie a prietenului
Ascultând în frunziș sau în pietrișul bătrân.

Sufletul căuta moartea, putrefacția verde a cărnii
Și era vâjâitul pădurii
Țipătul fierbinte al sălbătăciunii
Totdeauna răsuna de pe turnuri vesperale, clopotele
albastre ale serii

Ora în care acela zări umbrele în soarele purpuriu, vine.
Umbrele putreziciunii în crengi goale;
Seara, când pe zidul amurgind cânta mierla
Spiritul celui mort de timpuriu apăru, în odaie.

O, sângele ce curge din gâtlejul celui ce strigă,
Floare albastră; o lacrimă de foc
Plânsă în noapte.

Nor și timp de aur. În odaia liniștită
Inviți mortul mai des,
Te plimbi pe sub ulmi, pe fluviul verde în jos,
Vorbind prietenește cu el.

Desen de Marcel Iancu (din vol. „Ich bin der Sterne Presseatache. 25 de poeme din Georg Trakl”)

Somnul

Blestemate otrăvuri negre,
Somn alb !
Această ciudată grădină
Copaci în înserare
Tixită cu șerpi, fluturi de noapte
Paianjeni, lilieci.
Străinule! Umbra ta pierdută
În amurg.
Un corsar sumbru
În marea sărată a mâhnirii.
Păsări albe își iau zborul la marginea nopții
Peste orașe de oțel
În prăbușire.