Poeme de Lucilla Trapazzo

„De-a lungul istoriei femeile și-au folosit mult prea des talentul verbal în medii private: în preajma focurilor, prin băi, prin bucătării, prin sufragerii. Femeile au avut libertatea de a povesti și de a-și manifesta emoțiile doar printre ele, femeile –și nu doar emoțiile „blânde” precum iubirea, ci și țipetele, durerile, senzualitatea. Acum câteva decenii, în Italia exista un cântec despre o fată numită Giovanna, care, pur și simplu, și-a dorit să fie ea însăși, fără să-i pese de consecințele sociale, motiv din care era considerată nebună. Acest scurt volum vrea să dea glas vocilor interioare ale femininului cu momente de revelație a spațiilor intime, urmând moștenirea fiecărei «Giovanna» care trăiește în fiecare dintre noi.” (Lucilla Trapazzo)

În pragul nopţii

eu te caut tu vorbești și râzi cu toată lumea
– cu mine ești zgârcit în materie de cuvinte potrivite –

te caut printre încrețiturile puloverului tău
urmărind cu o mână o anumită prezență
iar cu cealaltă desenând pe masă cercuri de firimituri
măsurând distanța până la stele

am avea nevoie de spirale întregi de numere
am avea nevoie de o cochilie roz

Apoi noaptea mă agățam de esența penisului tău
adormit
rădăcina copacului meu – steaua mea polară– ghidul meu
pe apele absenţei

Mi-e foame și sângele îmi îngheață în vene
nu spun nimic –în schimb deschid larg ochii
în întuneric și las răspunsurile să curgă
odată cu vântul acestui anotimp

Am prea mult sânge în sânge
mă ofer lumii drept voluntară
– Scuză-mă, nu am semne de dat
dar pot să te surprind cu un gest?
Uite, știu, leagă-ți la ceafă
eșarfa mea de mătase.

– Așteaptă, spune-mi.
Ai firul care ne scoate din labirint?
Ai auzit vreodată vocea placentei
atunci când cade, când din nimic
ia naștere un sunet?

– Stai, ascultă-mă.
În fond, suntem copii ai aceleași mame.
– Stai, te rog.
Și cântă-mi secretul copacului
al scoarței apoi al sângelui
cerul.

– Scuză-mă din nou.
Nu lăsa vântul să ia aceste semințe.
Ne vom retransforma în pădurea începutuilor, știi?
Pământul flori de cireș pe lume
prezenturi eterne.

Doar fire de iarbă.
Și dacă nu vom fi, vom înțelege
– poate chiar și absolutul.

Citește și Poeme de Nina Manel

Există întotdeauna ceva înainte și după orice

mâinile tatălui meu stele de mare
pe chipurile noastre de fetițe

Chicoteai și ți-ai acoperit chipul cu mâinile deschise
când ai plecat
(iar chipurile noastre străluceau odată cu repetarea expresiei „mai vrem”)

după – dulapul tău gol
o hartă fără coordonate
(dezvăluia secrete pe care le-am înțeles mai târziu)

există ceva înainte și după orice,
un meteor căzut pe pământ
care schimbă toate traiectoriile.

Nu mai cunosc limba strămoșilor mei.

În unele nopți adorm fără vise

Eu. Concepută pe scaunul unei mașini.
O trecere cu vederea poate – eu. O conjunctură neașteptată a prafului de pe frunte.
În îndoială, voință declarată.

Ai văzut vreodată pe cer și la televizor cum izbucnește focul? O flacără?
O limbă stacojie? Parcă s-ar milogi:
Rămâi!

Dacă am trădat pe cineva, L-am trădat pe El cu mine însămi.
Lumina Sa. Scriam cuvinte
de cerneală pe oriunde mă apuca.
Dezordinea de acum nu este surprinzătoare.

Meteori șuierând pe cer. Și noaptea asta mă voi trezi la trei şi jumătate.

Și nu este nimic rău în asta.

În cercul lunii

astă-seară vulva mea cântă
un cântec verde de copil
şoptește în jurul focurilor
în alcovurile din leagăne

astă-seară vulva mea blestemă
dând glas tuturor femeilor
mamelor vrăjitoarelor surorilor
precum tunetele lui Kali și Inanna

și apoi îmi plânge păsărica-n violet
violată iar și iar toată noaptea
prin diverse fundături
de câte un falus – animal uriaș
care are impresia că niciodată nu a rănit destul

astă-seară în cercul lunii vulva strălucește
generând pulsațiile întregii lumi ea pizda bijboaca fofoloanca ea
lăcașul magic matricea
în seara asta tânguirea pupezelor și a crucilor se alină
chiar și vântul se potolește eu timpul nu-l voi irosi

în seara asta misterul mă înfioară

Falomachia

Bătălia reîncepe în fiecare dimineață
cu mădularul tău
prădătorul care mă lovește și mă împinge
din spate și îmi cere ascultare
(în timp ce eu sufăr de rău de mare)

Bărbate,
vocea ta ejaculează
violență

Trebuie să-mi găsesc un loc numai al meu
în care să cunosc și unghiurile, și țărâna,
unde aș putea fi apa
dintr-un pahar, un cearșaf înflorat
pe patul iubirii

Aș avea nevoie de un portal deschis vântului
de o ascensiune în spațiu-timp
deo floare pe care încă nimeni nu a frânt-o

Lucilla Trapazzo is a Swiss-Italian poet, translator, artist and performer. After years spent abroad, for studies and work, in the DDR, Brussels, Washington DC and New York City, she now lives in Zurich, Switzerland. Her activities range from poetry, theater (workshops in Italy and abroad, directing, acting), installations, translations and literary criticism. Editor of the poetry section of MockUp Magazine, Italy, and of Innsaei Literary Journal, India, co-editor of several international anthologies, Lucilla Trapazzo is a juror in international poetry competitions, and has co-organized and moderated poetry events, International Festivals and art exhibitions for International associations. She is a frequent guest at numerous International festivals (including Struga Poetry Evenings 2021).

Many of her poems have been translated into other languages (fifteen) and extensively published in International literary magazines and anthologies. Numerous are the International prizes and awards as well (some: first prize poetry, La Nicchia, Rome 2018; first prize poetry Isolimpia, Napoli 2019; first prize best poetry book “I Murazzi” Torino 2019, Italy; Best Poem Cape Comorin Club Awards, India 2020; first prize Civil and Philosophical Poems, XI Checkhov’s Autumn International Festival, Crimea 2021; Gold medal for “Outstanding Poet Award” on the 2021 Yan’an Award, People Republic of China, second prizePoesia da tutti i mondi, Sicilia Esperantista, Messina 2021, Creativity Award Naji Naaman, Lebanon 2021, Golden Feather of Russia at the 2021 Золотое Перо Руси, Russia for the excellent synthesis of different artistic styles and languages, Premio Estero at the International Poetry award Città di Quarrata, Italy, Best Book of the Year at the 4^thBo’ao International Poetry Festival for Ruscellante, People Republic of China).

She is one of the initiators of Teatro dell’Improvvisazione, the only Italian-language Playback Theater company in Zurich. She also founded the duos of theatrical performance Hypnagogya and PuntoD, and created „Teatral-mente”, a series of workshops, between theatrical improvisation and psychology, with Emanuele Saladino, psychologist.

Convinced supporter of human rights and the planet, her social and feminine point of view is reflected in many of her writings. From one of her poems, Salmodia, which tells of a child bride, a video was made (Palazzo del Poeta production, OST Marco Di Stefano), broadcasted by RAI 1 in the spring and autumn seasons in 2021. In her works, Lucilla often seeks a synthesis between different artistic languages.

Her books: „Ossidiana”, poetry book, September 2018, Volturnia Edizioni, Isernia, Italy; „Dei Piccoli Mondi”, poetry book, April 2019, Il Leggio Edizioni, Chioggia, Venezia; „Trentagiorni”, Haiku Lucilla Trapazzo, photographs Alfio Sacco, September 2019, Il Sextante, Roma; „Ruscellante”, poetry, April 2019, Volturnia Edizioni, Cerro al Volturno, IS, Italy; co-editor, „Nello stesso Mare”, Tunisian-Italian poetry anthology, Tunisia, 2020; co-editor and translator, „Transiti Poetici – Voci dal Mondo”, International poetry anthology, Italy, 2020; co-editor and co-author, „Transiti poetici incontra il GAP”, Circolo Letterario Anastasiano, 2021; co-editor, „Golden Words”, Multilingual Poetry Anthology, Progressive Literary & Cultural Society, India-Uzbekistan, 2021.