Prefața lui Oscar Wilde la romanul „Portretul lui Dorian Gray”

La sfârșitul secolului al XIX-lea, într-o societate victoriană severă și restrictivă, era dificil să te impui prin ceva anume, ieșit din comun. Oscar Wilde a încercat și a plătit pentru asta. Una dintre „isprăvile” sale este și romanul „The Picture of Dorian Gray”, care iese în evidență mai ales prin prefața sa concepută anume într-un stil aforitstic, laconic, criptic chiar. Această prefață, care este un manifest, un crez artistic al „Marelui Preot al Estetismului”, cum îl numește pe Wilde Mihaela Anghelescu Irimia, în cuvântul înainte al unei ediții românești a romanului (Humanitas Fiction, 2014), a creat o oarecare vâlvă. Credem că merită să recitim în întregime respectiva prefață, atât în varianta românească (tradusă de Antoaneta Ralian), cât și în varianta originală, mai ales că Literomania nr. 191 este un număr special, dedicat lui Oscar Wilde.

Prefață

Artistul este creatorul de frumos.

Ţelul artei constă în a evidenţia arta şi a-l eclipsa pe artist.

Criticul este cel care îşi transpune propria impresie despre frumos într-o altă manieră sau într-un limbaj nou. Critica cea mai elevată ca şi cea mai joasă constituie o formă de autobiografie.

Cei care descoperă sensuri urâte în lucrurile frumoase sunt corupţi, fără să fie însă şi fermecători. Ceea ce e un neajuns.

Cei care descoperă sensuri frumoase în lucrurile frumoase sunt oamenii cultivaţi. Pentru aceştia mai există speranţă.

Ei sunt aleşii pentru care lucrurile frumoase înseamnă doar Frumuseţe.

Nu există cărţi morale sau imorale. Cărţile sunt sau bine scrise sau prost scrise. Asta-i tot.

Aversiunea secolului al nouăsprezecelea faţă de realism este furia lui Caliban când îşi vede chipul într-o oglindă.

Aversiunea secolului al nouăsprezecelea faţă de romantism este furia lui Caliban când nu-şi vede chipul în oglindă.

Viaţa morală a omului face parte din materialul cu care lucrează artistul, dar moralitatea artei constă în folosirea perfectă a unui material imperfect.

Nici un artist nu doreşte să dovedească ceva. Chiar şi lucrurile adevărate pot fi dovedite.

Nici un artist nu are simpatii etice. Tendinţele etice la un artist duc la un manierism stilistic de neiertat.

Nici un artist nu poate fi vreodată morbid. Artistul poate să exprime orice.

Gândirea şi limbajul sunt pentru artist instrumentele artei.

Viciul şi virtutea sunt pentru artist materialele artei.

În ceea ce priveşte forma, cea mai tipică dintre arte este cea a muzicianului. În ceea ce priveşte simţirea, măiestria actoricească este cea mai tipică.

Orice artă este în acelaşi timp suprafaţă şi simbol.

Cei ce pătrund dincolo de suprafaţă o fac pe riscul lor.

Cei ce descifrează simbolul o fac pe riscul lor.

Arta nu reflectă viaţa, ci, de fapt, îl reflectă pe spectator.

Diversitatea de păreri cu privire la o operă de artă demonstrează că e vorba de o operă nouă, complexă şi vitală.

Când criticii nu cad de acord înseamnă că artistul e în deplin acord cu sine însuşi.

Putem ierta pe cineva care realizează un lucru util atâta timp cât nu-l admiră.

Singura scuză în realizarea unui lucru inutil constă în admiraţia intensă pe care ţi-o stârneşte.

Întreaga artă e lipsită de utilitate.

Oscar Wilde

Oscar Wilde, „Portretul lui Dorian Gray”, traducere din engleză şi note de Antoaneta Ralian, introducere de Mihaela Anghelescu Irimia, Humanitas Fiction, 2014

The Preface

The artist is the creator of beautiful things.

To reveal art and conceal the artist is art’s aim.

The critic is he who can translate into another manner or a new material his impression of beautiful things.

The highest as the lowest form of criticism is a mode of autobiography.

Those who find ugly meanings in beautiful things are corrupt without being charming. This is a fault.

Those who find beautiful meanings in beautiful things are the cultivated. For these there is hope.

They are the elect to whom beautiful things mean only Beauty.

There is no such thing as a moral or an immoral book. Books are well written, or badly written. That is all.

The nineteenth century dislike of Realism is the rage of Caliban seeing his own face in a glass.

The nineteenth century dislike of Romanticism is the rage of Caliban not seeing his own face in a glass.

The moral life of man forms part of the subject-matter of the artist, but the morality of art consists in the perfect use of an imperfect medium.

No artist desires to prove anything. Even things that are true can be proved.

No artist has ethical sympathies. An ethical sympathy in an artist is an unpardonable mannerism of style.

No artist is ever morbid. The artist can express everything.

Thought and language are to the artist instruments of an art.

Vice and virtue are to the artist materials for an art.

From the point of view of form, the type of all the arts is the art of the musician. From the point of view of feeling, the actor’s craft is the type.

All art is at once surface and symbol.

Those who go beneath the surface do so at their peril.

Those who read the symbol do so at their peril.

It is the spectator, and not life, that art really mirrors.

Diversity of opinion about a work of art shows that the work is new, complex, and vital.

When critics disagree the artist is in accord with himself.

We can forgive a man for making a useful thing as long as he does not admire it. The only excuse for making a useless thing is that one admires it intensely.

All art is quite useless.

Oscar Wilde