Top 10 Literomania 2022

1. „Și la început a fost întunericul” de Raul Popescu

„Și la început a fost întunericul este un microroman poetic și în egală măsură dramatic de o forță copleșitoare. E ca o supradoză literară cu efect imediat, numai că – vorba lui Derrida – pharmakon-ul este ambivalență (și drog, și medicament), iar romanul de față ajunge, în ciuda aparențelor, să fie unul cathartic. O dramă de familie, văzută prin ochii și vocea unui tânăr de 27 de ani aflat în limbul dintre viață și moarte – romanul lui Raul Popescu marchează un debut în proză de excepție și un tip de scriitură cu totul aparte în peisajul nostru literar.” (Adina Dinițoiu)

Găsiți un fragment aici: https://www.litero-mania.com/si-la-inceput-a-fost-intunericul-fragment/

2. „Le jeune homme”/ „Tânărul” de Annie Ernaux

„Una dintre cele mai cunoscute și prestigioase scriitoare franceze actuale (și foarte prolifică, deși romanele sale sunt, de regulă, de mici dimensiuni), Annie Ernaux practică o scriitură autoficționară și fragmentară, biografică și intimă, aflată însă mereu la confluența cu socialul – în bună tradiție franceză –, dar și cu psihologicul (sau chiar psihanaliticul), pe urmele, aș zice, unei Nathalie Sarraute. Ea nu se consideră o autoficționară – și aș cita, în acest sens, interviul ei din „Lire. Magazine littéraire” nr. 507/mai 2022 –, declarând că materia scrisului său e însăși viața („écrire la vie”), că pentru ea scrisul e doar o chestiune de montaj al faptelor de viață, consemnate cu un soi de distanță și pe un ton neutru, de-a dreptul plat. Și totuși, scriitura (l’écriture) este, în acest caz, o punere în limbaj a factualului, ca un ecran (lingvistic) așezat peste faptul brut, așadar implicit o transfigurare, o (auto)ficționalizare. Scriitura – actul de a scrie – este, în fond, un aspect esențial la Annie Ernaux, peste faptul brut, trăit: „Dacă nu le scriu, lucrurile n-au ajuns până la capătul lor, au fost numai trăite”, notează ea în „Le jeune homme”.” (Adina Dinițoiu)

Găsiți cronica aici: https://www.litero-mania.com/annie-ernaux-conditia-feminina-si-romanul-fragmentar/

3. „Bulevardul eroilor” de Andrei Bodiu

„Cu toate astea, „Bulevardul Eroilor” reprezintă ceva mai mult decât o pauză (creativă și recreativă totodată). Aici, în acest roman, prin personajul Mircea Bănceu, șef de catedră la Facultatea de Litere din Brașov, Andrei Bodiu își folosește experiența pe care a acumulat-o el însuși când a deținut acest post, și mai apoi pe cel de decan al Facultății de Litere din Brașov, facultate plasată chiar pe Bulevardul Eroilor, așa că, pe lângă ludic și umor (ba chiar și amor), romanul conține și un soi de tragism din speța absurdului anilor ’90, dintr-o Românie aflată într-o veșnică tranziție, în care deviza principală pare a fi, fără excepție, „la vremuri noi, tot noi”. ” (Raul Popescu)

Găsiți cronica aici: https://www.litero-mania.com/caragialesc-la-andrei-bodiu/

4. „Aisbergul poeziei moderne” de Gheorghe Crăciun

„Ca și lucrarea lui Matei Călinescu – „Conceptul modern de poezie” -, „Aisbergul poeziei moderne” (1) de Gheorghe Crăciun este reluarea în volum a tezei acestuia de doctorat, „Dimensiuni tranzitive în poezia modernă”, teză susținută în 2000 la Facultatea de Litere din București, conducător fiind Mircea Martin. Premiza lui Gheorghe Crăciun este clară de la bun început: dorința de a demonstra că există două căi diferite de evoluție ale poeziei moderne: una reflexivă și alta tranzitivă (cele două conceptele sunt împrumutate din critica lui Tudor Vianu). Bineînțeles, ceea ce îl interesează pe teoreticianul brașovean în mod special este poezia tranzitivă, modul în care a evoluat și s-a impus în lirica modernă, preocupare care trădează o contaminare cu ideile și modul de a înțelege poezia specific generației optzeciste, generație din care și Gheorghe Crăciun, după cum se știe, face parte.” (Raul Popescu)

Găsiți cronica aici: https://www.litero-mania.com/gheorghe-craciun-si-poezia-tranzitiva/

5. „Interior zero” de Lavinia Braniște

„În directă descendență douămiistă, Lavinia Braniște este o scriitoare a tinerei generații (postdouămiiste deja) care continuă – pe un ton când ironic, când tăios, când resemnat – să arate precaritatea de viață și șanse sociale a tinerilor absolvenți (în speță de științe umane), confruntați brutal cu piața muncii într-o Românie postcomunistă în care s-a instalat un capitalism mai degrabă „sălbatic”. Romanul său „Interior zero” (Polirom, 2016) – despre care va fi vorba mai jos – nu este cel mai nou, dar își păstrează actualitatea în întregime, fiindcă cei șase ani care s-au scurs de la publicarea lui nu au făcut decît să adâncească – odată cu pandemia Covid 19 din 2020 și actualul război declanșat de Rusia în Ucraina – problemele sociale și economice surprinse în carte, prin intermediul protagonistei sale, Cristina.” (Adina Dinițoiu)

Găsiți cronica aici: https://www.litero-mania.com/viitorul-stralucit-al-tinerei-generatii/

6. „Bureți de fag” de Mihai Duțescu

„Scriitorul revine, iată, în 2021 cu un nou roman, „Bureți de fag” (Editura Trei), în care interesul sociologic se păstrează, dar tonalitatea romanescă, personajele și mediile se schimbă cu totul. Dacă în „Uranus Park” schița mediul urban – și în mod special bucureștean (zona Uranus-Rahova, distrusă în comunism pentru a se construi Casa Poporului) –, aici mediul social propus este cel rural, în comunism, deși personajele vor ajunge să locuiască la București (însă mentalitățile și obiceiurile le rămân intacte) – în ultimii ani ai comunismului, de fapt, și continuând în postcomunism, în „noua lume” așa-zis capitalistă. Chestiunea de fond pe care o pune cel de-al doilea roman al lui M. Duțescu privește schimbările pe care le suferă lumea rurală după căderea comunismului (o lume cel mai adesea sărăcită și abandonată) – dar în prim-plan se află biografia personajului Radu (Răducu sau Ducu), născut în anii ’50 într-un sat din Teleorman.” (Adina Dinițoiu)

Găsiți cronica aici: https://www.litero-mania.com/copii-si-parinti-de-la-parvenitismul-tinerilor-in-anii-2000-la-trecutul-comunist-al-parintilor-lor/

7. „Creionul de tâmplărie” de Mircea Cărtărescu

„Cu toate acestea, „Creionul de tâmplărie” are un farmec anume, un șarm propriu dat de nota biografică a paginilor din cele trei părți ale cărții – „Cum i-am cunsocut”, „Creionul de tâmplărie” și „Gheață și foc”. Ca să fiu sincer, cel mai mult m-au delectat amintirile cu iz anecdotic din prima parte a volumului. Astfel, am avut ocazia să-i reîntâlnesc, preț de câteva rânduri sau chiar pagini, pe unii dintre scriitorii pe care i-am cunoscut în viața reală (Gheorghe Crăciun, Alexandru Mușina, Romulus Bucur, Florin Iaru) sau pe unii pe care îi știu doar din cărțile lor, cărți însă care m-au marcat pentru totdeauna (Mircea Nedelciu, Ion Stratan, Traian T. Coșovei, Ștefan Augustin Doinaș, Gellu Naum, Florin Mugur, Mircea Ivănescu, Ioan Alexandru, Paul Georgescu, Virgil Mazilescu, Leonid Dimov, Mariana Marin). Mai mult, autorului îi scapă și câteva aluzii la „Cenaclul de Luni”, condus de Nicolae Manolescu, sau la cenaclul „Junimea”, condus de Ovid S. Crohmălniceanu. Mircea Cărtărescu a fost, iată, un insider în aceste două fortărețe literare despre care deocamdată, cu toate eforturile depuse de istoricii literari, știm prea puține și despre care însuși Cărtărescu ezită să dezvăluie cine știe ce.” (Raul Popescu)

Găsiți cronica aici: https://www.litero-mania.com/mircea-cartarescu-portrete-in-miniatura/

8. „Subteranele Fundației” de Ștefan Ioanid

„De o timiditate copleșitoare, dacă o pot numi așa, poetul Ștefan Ioanid, născut la Brașov, în 1949, a plecat dintre noi în 2009 cu aceeași discreție cu care a trăit și a scris. În volumele sale de poezie, puține la număr („Cuvântul unic” – Albatros,1976, „Mersul pe ape” – Albatros,1980, „Al doilea vis în Pădurea de Cedri” – Cartea Românească, 1986, „Prolegomenele morţii” – Cartea Românească, 1998, „Jurnal cu Anselmus” – Paideia, 2005), Ştefan Ioanid încearcă o pătrundere dinspre real în posibil, în virtual, în ceea ce este opus „realizatului”, iar ultimul său volum de poeme, „Subteranele Fundaţiei” (Paideia, Bucureşti, 2008), este probabil cel mai bun exemplu. Aş spune că poezia lui Ştefan Ioanid ar putea fi considerată, în ciuda aspectului ei diaristic (în mare parte titlurile poemelor sunt înlocuite de date calendaristice, fiind astfel întărită senzaţia de notaţie zilnică, de datare, de jurnal), o sfidare a vieții de zi cu zi ca formă a unei realități inconturnabile, fixe.” (Raul Popescu)

Găsiți cronica aici: https://www.litero-mania.com/poezia-lui-stefan-ioanid-intre-real-si-virtualitate/

9. „Cenuşă în buzunare” de Alexandru Vlad

„În 2014, apărea la Editura Charmides „Cenuşă în buzunare” de Alexandru Vlad, o antologie de proză scurtă (cu o prefaţă de Victor Cubleşan) realizată de autor chiar cu un an înainte de dispariţia lui prematură. Vă propun acest volum la „Cartea săptămânii” – o serie de proze scurte din volume mai vechi (douăsprezece texte, plus, în „Addenda”, un text, Recapitulare şi anatomie, în care scriitorul relatează, la cererea criticului Virgil Podoabă, cum a scris „Drumul spre Polul Sud”, proză antologată în carte), ce reuşesc să ofere o imagine de ansamblu a prozatorului Alexandru Vlad, dincolo de romanele sale inegalabile, care l-au impus, „Ploile amare” sau „Omul de la fereastră”.” (Adina Dinițoiu)

Găsiți cronica aici: https://www.litero-mania.com/proza-scurta-a-lui-alexandru-vlad-2/

10. „Amuleta” de Roberto Bolaño

„„Detectivii sălbatici” şi „2666” sînt considerate capodoperele scriitorului chilian, însă, în rîndurile de mai jos, voi vorbi despre o altă proză, e vorba de „Amuleta” (traducere de Dan Muntean Colán, Editura Univers, 2016). Şi asta din simplul motiv că această nuvelă, după cum bine remarcă şi Javier Moreno într-un foarte bun eseu despre opera lui Bolaño (http://quarterlyconversation.com/roberto-bolano-the-geometry-of-his-fictions), poate fi considerată fie un extracapitol al „Detectivilor sălbatici” (roman apărut în 1998, deci cu un an înaintea publicării Amuletei), fie o scurtă introducere la „2666”. Sau poate fi citită pur şi simplu în paralel cu „O stea îndepărtată” şi „Nocturnă în Chile”, cu care formează o trilogie a violenţei şi a exilului.” (Raul Popescu)

Găsiți cronica aici: https://www.litero-mania.com/romanul-lui-1968/