În 2015, Radu Țuculescu a publicat, la Editura Biblioteca Revistei Familia, două antologii de literatură elvețiană de expresie germană. Prima este o antologie de proză, „America nu există (antologie de proză elvețiană contemporană de expresie germană)”, iar a doua este o antologie de poezie, „De-a lungul străzii fluieră o mierlă (poezie elvețiană de expresie germană)”. Atât traducerea, cât și alegerea autorilor și a textelor apărute în cele două antologii îi aparțin lui Radu Țuculescu. În acest număr al Literomaniei, vă propunem cea de a treizecea și doua parte a prozei „Vârstele muntelui” de Werner Lutz, proză apărută în antologia „America nu există (antologie de proză elvețiană contemporană de expresie germană)”.
35
Tu spun eu
tu dimineaţă tu deşteptare
tu prietene
lasă-ţi timp
timp
sunt doar urme nesfârşite
şi himeră
totodată
De unde veneau aceste semne scrise. Ce mă făcea să scriu praf de cuvinte care, la cea mai mică adiere, se împrăştia. Probabil aceste cuvinte să fi fost mai mult decât reflexe sclipitoare, sau scame de umbre, aruncate de mâna mea. Probabil că trăiau, se căutau cu adevărat, că se pornea boltirea peste un povârniş de cuvinte, se aşezau plantele potrivite unui povârniş. Sau un cuvânt din galben de Napoli devenea vară, devenea bucurie mediteraneană.
Rafael Alberti, Antonio Machado, le mergeam pe urme. Mă hazardam, în „Martinha de Arcada” pentru a-l vedea pe Pessoa cum îşi scria biletul, fumând, bând, tăcut. Dar mă bucuram şi să-l întâlnesc pe cel fără succes, pe cel niciodată tipărit. Trăsăturile feţei răvăşite de vin roşu, ţinuta copleşită de contemplare, pândă, neîmpliniri. Îl vedeam tencuind în stilul său pestriţ, desmierdând cuvinte, murmurând propoziţii pe care le uita imediat.
Cu ani în urmă, cunoscusem un poet sucit care scria doar în limbi străine moarte. Cuvintele le pescuia din dicţionare şi le aranja în formă de poezii pe care nimeni nu le înţelegea. Îi era cu totul indiferent. Importantă era creaţia, naşterea acestor texte babilonice, orele de căutare, apariţia surprinzătoare a poeziei.
Mereu îmi vine în minte Rainer, un poet de mare personalitate, un prieten. Oasele sale, zicea adesea, nu e voie să fie incinerate ori într-alt mod făcute flăcări şi fum, pentru că avea nevoie de ele la Judecata de Apoi. Când vor răsuna trompetele şi cupele pline cu mânia zeilor vor fi golite de către îngeri, toţi poeţii vor trebui să se înfăţişeze şi să-şi spună poeziile şi judecaţi ca toţi ceilalţi. De aia se îngrijea el de scheletul său, ca să poată atunci sta pe propriile sale picioare, drept, el însuşi. Imposibil pentru el să fii poet din fum.
Acum şi eu, într-un fel, devenisem nebun. Pe zdrenţe de stofe de toate mărimile, formele, culorile, pictam cu tuş versuri, fragmente de poezii. Le scoteam din antologii şi le aşezam cu grijă, cu litere artistic prelucrate, pe stofă. Cum ar fi: „Mă las moştenire pământului, pentru ca din iarba pe care o iubesc să cresc.” Cum ar fi: „Nu mai înjur, nu mă mai cert, sunt martor şi aştept.” Cum ar fi: „Dar noi putem dansa, copac singuratic.” Aceste petice mari le legam pe lungi prăjini în faţa casei, precum steagurile pentru rugăciune din Tibet, şi le lăsam să fluture. Erau vesele aceste flamuri, aceste fraze plouate, îngălbenite. Cine ştie unde vor fi vânturate, cine le va primi. Poate o fină, străvezie ureche de femeie din pusta ungară sau din Ardeni. Un tufiş de mure înzestrat cu cuvinte.
Werner Lutz, pictor şi poet, s-a născut în anul 1930, la Wolfhalden – Elveţia. Din 1950 s-a stabilit în Basel. Remarcându-se, mai întâi, ca grafician, el este una dintre cele mai apreciate voci lirice elveţiene. Volumele de poezie, puţine la număr, dar de o admirabilă consistenţă, ne dezvăluie o personalitate lirică aparte, capabilă să condenseze o lume în câteva cuvinte. În anul 2000 publică un volum de proză, de fapt un microroman: „Vârstele muntelui” (catalogat de autor, cu modestie, drept povestire), cu deosebit succes și mai multe reeditări. A murit la Basel în 2016. (Radu Țuculescu)
Photo by Ksenia Makagonova on Unsplash
Călin-Andrei Mihăilescu: „Am dăruit adesea «Fuga în sud» de Sławomir Mrożek și «Infinite Jest» de David Foster Wallace”
Raul Popescu: „În fiecare an, recitesc maniacal «Ghepardul» de Lampedusa”
„Insula de apoi” (fragment) de Vlad Zografi
„Vizite neanunțate” (fragment) de Iulian Popa
„Nostalgia. Povestea unei emoții periculoase” (fragment) de Agnes Arnold-Forster
„Îndoiala. O explorare în psihologie” (fragment) de Geoffrey Beatie
O lume în schimbare…
„Panta animală” de Jean-Christophe Bailly
„A te cufunda în caleidoscoape” de Philippe Delerm
When the Crawdads Start Singing…
Alina Gherasim: „Amos Oz și Haruki Murakami sunt doi autori pe care-i citesc cu mare atenție”
Bogdan Perțache: „Piesele lui Shakespeare mi-au deschis ochii către lumea renascentistă și sufletul către teatru”
„Cânturile lui Maldoror” (fragment) de Lautréamont
Călătorind prin literatură
Ioana Văcărescu: „Am avut o mare pasiune pentru «David Copperfield» în copilărie”
Adrian Lesenciuc: „Cel mai mult m-a influențat «Cartea de nisip» a lui Borges, în care am găsit infinitul”
Scrie un comentariu