Începutul visului nou

În ultimul său volum, „Road Poetry” (CDPL, 2021), Florin Dan Prodan reușește o depozitare deopotrivă a momentelor de siguranță și a celor de conștientizare a dezintegrării, prin plasarea lor într-un univers care permite alunecarea în și pe deasupra eului interior. Deși unele texte sînt reluate dintr-un volum anterior, „On the road” (Shambhala Press, Kathmandu, 2012), ele completează aproape natural „Road Poetry” pentru că păstrează aceeași structură tematică.

Poezia lui Florin Dan Prodan adună în centrul ei toate ipostazele alogene ale sinelui și le trece printr-o serie de contexte, ba „într-o bodegă/ cu mesele aproape pustii/ dar pline cu pahare și sentimente” („Chimichu”), ba în Bahdra unde „nu există femei nemăritate/ la douăzeci de ani” („Fatima”). Cartografiază un univers din afara esteticului printr-o voce care nu contestă zilele de boală și de tristețe, nici neajunsul material. Le semnalează doar și le trăiește în speranța reechilibrării la nivel universal. Le asumă pentru că sînt un dat: „la popas vei privi cascada albă/ şi-ți vei spune/ life sucks” („Miriam”). Maniera aceasta spasmodică (e vorba de ritmul de frazare!) conține o permanentă reactualizare a condiției nomadului. Fuga de explicație și cea de amănunte neînsemnate devin elemente recognoscibile în poezia lui Florin Dan Prodan. Deși un procedeu în aparență reductiv, localizarea și popasul sînt suficiente ca informații destinate memoriei colective.

Mai mult, volumul de față se constituie pe un tip onest de complementaritate, astfel că orice ipostază auctorială e dublată de prezențe binefăcătoare ale locului: „Cum să poţi să uiți răbdarea/ bătrînicii Lhum/ care te-a scos/ din labirintul Daramshalei/ într-o după amiază/ cînd nu mai era nimeni/ pe lume?” („Lhum”). Și încă: „ Cum să nu-ți amintești/ de Uncle Emptiness/ care ți-a dat voie să te uiți/ în strachina sa/ în care încape/ lumea întreagă?” („Unchiul”). Poeziile înfățișează cînd legături organice cu locuri ca India, Asia și America de Sud, menite să stabilizeze în plan afectiv și să estompeze sentimentul de neapartenență, cînd raportări la prezent printr-o serie de subcategorii ale sensibilității.

Sigur, escapismul pe care îl practică autorul e departe de a fi condus de o frică existențială obișnuită, pentru că ascunde multe sensuri. Formulele evazioniste pe care și le însușește servesc unui singur scop, acela de a avea perspectiva întregului. În același context, apar episoadele de disimulare: „aştept zorii/ obosit/ indiferent/ ca un homeless/ într-un orăşel/ pustiu/ fără nume/ pe o bancă/ în piaţă/ sub cactusul uriaș” („Sms”) sau „degeaba mă uit la ceas/ pe telefon/ în ultimele zile/ nu mi-a folosit la nimic” („Gară indiană”) și episoadele aproape suave de resemnare: „ce-a mai rămas de spus/ e îndeajuns acel albatros/ şi singurul loc, acolo/ în larg, unde nu sunt” („Pe nisip”).

Poeziile lui Florin Dan Prodan sedimentează o sumă de identități fluctuante care coexistă în scopul refacerii. Traseul senzorial pe care îl explorează face din cartea de față un registru al experiențelor. Un volum care merită mai mult decît o privire îndeaproape.

Florin Dan Prodan, „Road Poetry”, Editura Casa de pariuri literare, București, 2021