Poeme

Zile și nopți la Dozești

O pungă goală de pufuleți a prins viață
Nu are gură să le povestească
Așteaptă un semn
Un cataclism
O rafală care să-i demonstreze contrariul
O fetiță curajoasă o înhață
Și oamenii se opresc
Și nu sunt loviți de albul inocenței sau roșul autenticității
Aproape-prietena mea are gura plină cu consoane somnambule
E hâdă cu spume sau e o față trecătoare
Precum cele din sat
O secundă și le recunoști
Aparțin locului sau nu
În soare nu rezistă nimeni
Nici cei care copăiesc pe coamă
Și varsă apa rece din ulcioarele de lut pe piept
Noi cei mici privim cum rup pâinea
Și o înfulecă
Și pogonul ne zâmbește tâmp
Munca ne va aduce răsplata
Pe care seara o vom revărsa în
Locuri întunecoase
În fete cu părul legat
Așa cum pârâul străbate întunericul ca un lănțuc de aur
Noi privim timorați sânii fetelor de la sat
Ridicați și mari
Ne agățăm de ei până prin clasa a IX-a
Pe drumul de întoarcere
Îi strângem
Îi smulgem
Și îi punem pe prispă la bunici
Toamna îi luăm uscați și numai buni ca poamele
Când revenim
Noi nu mai suntem inocenți iar ele s-au grăbit
Doar muștele spre seară mai fac tam-tam
Și radiourile Național Panasonic.

Înspre dimineață când cocoșii se trezesc
Fericiți cu ochii îngropați în rola filmelor
Moluștele aceluiași rezervor
Perdelele trase și plecăm la târg să vindem
Cuie și elastic la metru
Cu inima cât o scală de termometru cu alcool
Suntem cei mai fericiți oameni din iarmaroc
Zâmbim și când nu ne întreabă nimeni nimic
Iar tatăl vitreg cu mustață
Nu bănuiește
Că băgăm șfanții la chiloți
Noi suntem curați
Nu avem mâinile pătate
Nu avem ochii loviți de gelozie sau nesomn
Suntem puri ca pietrele din râu, dimineața
Când merg bărbații la coasă pe Valea Omorîcei
Unde iarba porcului e pretutindeni
Și iar vom face foc mare și ne vom strânge
Ne vom săruta și ne vom înghesui într-un singur pixel
Vom promite și vom uita
Când se va stinge focul dimineața
Noi, deja, vom fi în mașină înspre oraș.

1xcom

liniile din camera noastră sunt liniile
trupului rezidual
iar tu ești
umbra celui mai trist câine de pe stradă
te-ai îmbătat cu formolul zilelor de luni
spițele roților care aduc vești proaste
încă crezi că demnitatea are un obraz curat
si icoana proprie te scoate din minți
seară de seară imaginile umbrelor tale
primesc inimioare
și tu crezi că se pot rezolva multe
că liniile tramvaiului 7 aduc fericire
sau că noi nu știm
în miezul miezului tău
nucleul nu mai are aceeași mișcare de rotație
ochii cu dioptrii nu mai scrutează
prin paltoanele scumpe
și urechile deshidratate și păroase
nu mai primesc șușoteli ieftine
doar încarci fotografii pe 1xcom
și crezi că imaginile fără zgomot te mai pot salva.