Literomania vă propune rubrica „Primite la redacție”, în care vom publica diverse materiale – proză, poezie și cronică literară – primite de la cititorii noștri. Textele destinate publicării sunt alese de Adina Dinițoiu și Raul Popescu, editorii platformei Literomania, iar criteriul unic este calitatea acestora. Adresa de mail pe care ne puteți contacta este: literomania2017@gmail.com.
În acest număr al Literomaniei, vă propunem două poeme semnate de Nicu Stanciu, însoțite de desenele autorului.
Mandala
prin mine bate
un vânt ascuns vederii
degeaba mă aduni
ca pe o mână de fire de praf
într-o mandală
e destul să întorci privirea
și am dispărut
viața nu stă
în ceea ce poți aduna
ea evadează în permanență
dincolo de lucruri
la fel nici eu nu-s
în lucruri vizibile
nici tu nu ești
te cauți degeaba acolo
e mai dulce iluzia e drept
adevărul te macină
până nu mai rămâne
decât ce e viu
adevărul ucide
tot ceea ce crezi tu că ești
prin tine bate
un vânt ascuns vederii
degeaba te aduni
ca pe o mână de fire de praf
într-o mandală
e destul să întorci privirea
și ai dispărut
Mă sprijin
mă sprijin în scara blocului
de umbrele care curg pe pereți
urc mângâind infinitul mucegăit
al subsolului care urcă
până la ultimul etaj
unii mai ciocnesc pahare
și-i aud în răstimpuri
la mulți ani!
aproape ca-ntr-o pictură
de Rembrandt
rond de noapte
când între schimburile muncitorești
se produce un schimb de voie bună
– cică ăia nu erau muncitori
nu pe naiba!
însă picturile tac
vorbesc în șoaptă
într-un loc al minții unde
dacă știi să asculți ești nebun
suntem toți muncitori ai nonsensului
mi-am uitat hainele la uscat
și arată aproape ca și cum
altcineva le-a pus pe uscător
cineva care nu e singur
sau e?
când naiba am reușit să le pun?
parcă plecasem în oraș
după pâine?!
intru
merg la frigider
mă uit pe
medicamentele de memorie
expirate
ridic din umeri
era o vreme când credeam
că totul se va rezolva
de la sine
Nicu Stanciu, născut în 1980, la Blaj, județul Alba, de profesie artist plastic și scriitor. A absolvit Universitatea de Artă și Design Cluj-Napoca în 2004. A început să scrie poezie la 8 ani, iar proză din 2010. A publicat volumul de poezie „Cuvinte”, în ediție limitată, două volume în limba engleză „Life, an Ocean” și „HERE”, și romanul „Colecționarul”, ultimele trei disponibile pe mai multe platforme online, inclusiv pe Kobo și Barnes&Noble.
Scrie un comentariu