Nu sunt perfect

Am luat special Loganul de la firmă să văd ce faţă face. Nu le place femeilor niciun fel de Dacia, poate doar în pozele de pe vremuri. O aştept sprijinit de maşină. Dacă a propus aşa, din scurt, n-am avut timp s-ajung acasă şi să mă schimb. Oricum i-am zis că mai mereu sunt în blugi şi tricou negru, deci n-ar fi fost mare diferenţă, poate aş fi dat cu nişte parfum, nu ştiu, a zis ea hai să ne vedem azi, foarte bine. A zis ea 6:30, eu sunt deja aici, sa vedem cât întârzie. De cât timp vorbim noi? Cred că sunt două, nu, aproape trei săptămâni, zi de zi, eu aş vrea întruna, aş fi vrut şi să ne vedem mai repede, dar întâi am fost eu plecat, pe urmă a plecat ea la mare în Turcia, cu fetele, a spus, cine ştie. Mi-a trimis poze de pe-acolo, dar nu cu ea, nici eu n-am cerut, să nu mă creadă vreun obsedat.

Sper c-am înţeles amândoi la fel unde e întâlnirea, ar fi putut fi şi pe strada paralelă, totuşi nu cred, aici mi se pare logic s-aştept pentru că vreau să văd dacă se uită la maşină. M-a tras mult de limbă cu ce fac, că dacă-mi place, că de ce alerg noaptea în parc ca ciudaţii – aici i-am trimis o poză să vadă că e plin parcul vara la douăşpe noaptea. Îmi place să vorbesc cu ea, chiar dacă mă ia mult peste picior, o face într-un fel plăcut şi copilăros, îmi dau seama că nu e ca să mă simt prost. N-am mai vorbit niciodată cu vreo scriitoare, poate şi asta mă atrage. Mi-a trimis – după ce-am insistat cam mult, ce-i drept, aproape m-am milogit – nişte povestiri de-ale ei. Mi-au plăcut şi i-am zis-o, chiar dacă au multe cuvinte şi referinţe pe care nu le-nţeleg, poate ei între ei, scriitorii, le-or înţelege.

Mă uit la ceas: 6:30 fix, îi scriu pentru că ea a zis să vedem cine întârzie: am ajuns. Sper să nu fie din fetele alea care se lasă special aşteptate, nu pare, chiar cred că e fată bună. I-am spus deja în multe feluri că-mi place mult, cred că-şi dă seama şi după cât îi scriu şi cât de repede îi răspund. Mă gândesc la ea, chiar şi-n weekendul dinainte să plece ea în Turcia, când am fost eu la Eforie, i-am trimis mesaje tot timpul, şi ea se făcea că-mi dă sfaturi cum să agăţ blonde pe faleză. Nu ştiu cum a venit vorba şi mi-a spus că Acapulco era tonul ei de la telefon. Mie îmi place alta de la ei, am spus. Care? Abia aşteptam carele ăsta. Sarà perché ti amo. A pus emoji că râde: deja? Am continuat: ţi-am zis că nu mai vreau să pierd nicio zi. Aici ea a făcut o pauză cam lungă, s-o fi speriat sau avea altele de făcut, îmi mai trăgea clapa serile, nu răpundea cu orele şi pe urmă spunea c-a avut vase de spălat sau nu ştiu ce curăţenie. Nu ştiu dacă e adevărat, nu cred că are pe altul, dar tot am întrebat-o: e vreo oră la care deranjez? Să-mi spui când să scriu, nu vreau să creez probleme. Voiam să-mi zică ceva mai pasional, un abia aştept mesajele tale, numai cu tine vorbesc, ea a zis doar: nu mă deranjezi. Odată am încercat altă metodă să văd cât mă place: o să fiu în şedinţă, n-o să mă gândesc la tine, am zis. Putea să se alinte, să spună: chiar deloc? Sau lasă, că o să mă gândesc eu la tine, adică ştiu că ar putea să-mi spună chestii din astea şi chiar mai mişto, pentru că e scriitoare, am citit ce scrie, dar ea a zis doar: bine, nu te gândi. M-a cam pleoştit în ziua aia. Dar pe urmă apărea singură la ce oră avea ea chef, făcea o glumiţă şi mă anima imediat.

Parcă am simţit că o să apară din dreapta. O recunosc imediat. Are părul strâns şi o rochie cu lămâi pe ea, s-ar învârti bine cu rochia asta dacă am dansa rock’n roll. Zâmbeşte larg, dar eu încă nu mă mişc de lângă maşină, vreau să văd cum o priveşte. Când ajunge în faţa mea nu ştiu ce să fac, aşa că îi întind mâna, dacă voia, putea să aibă ea iniţiativa, fetele aşa fac, pupă ele pe obraji când vor. Ea nu, îmi strânge uşor mâna şi îmi dau seama, prin contrast, că mâna mea nu e caldă. Nu se uită spre maşină, o ia direct pe stradă în sus şi sunt obligat să ţin pasul. N-am întârziat, nu? spune şi râde în acelaşi timp. Nu, nu, acum şi eu, sprijineam maşina. Am avut evaluare azi. Ea pare interesată, se uită curioasă spre mine. Ni se văd umbrele pe asfalt, e doar puţin mai scundă decât mine, ne stă aşa bine împreună, adică umbrelor noastre. Da, m-aş vedea cu ea lângă mine. Eu sunt timid şi ea e distantă. Am zis că se uită spre mine, dar nu se apropie: cum a fost? Ţi-au dat note? Poţi să spui şi tu ce nu-ţi convine? Nu ştiu de ce nu ne spunem deloc pe nume. Pentru că ea n-a făcut-o, n-am făcut-o nici eu, poate nu-i place numele meu că e prea scurt, prea dur poate. Mie îmi place al ei, am o colegă la job cu acelaşi nume şi acum zâmbesc de fiecare dată când vorbesc cu ea.

Mă trezesc că încep să turui, spun totul în detalii, cum a fost cu şefii, aş vrea s-o spun într-o formă amuzantă pentru că ea face glume tot timpul, dar nu reuşesc. Vorbesc repede şi merg repede. Ea îmi face semn: să spui când vrei să ne aşezăm la o terasă. Continui: sunt foarte mulţumiţi de mine la job. Nu mint, chiar sunt pilonul de bază la momentul ăsta. Chiar nu se plâng de nimic? încearcă ea. Bine, e ceva, fumez în birou. N-o să renunţ. Fumez ţigări electronice. E adevărat că toţi ies afară la fumat, eu n-am timp.

Urcăm nişte trepte până la terasă. Nu ştiu care din noi a ales-o. Poate ea ar fi vrut alta, dar nu spune nu, deci ne aşezăm. Îşi scoate ochelarii, abia acum arată ca în poze, are ochii mari şi mă tot uit la ea, dar trebuie să povestesc în acelaşi timp şi scot un pachet de ţigări din buzunar. Poate mă ajută chestia cu fumatul, nu mă pot opri din vorbit, poate de frică, dar nu ştiu ce frică, poate să nu-mi spună că se aştepta să fiu altfel, de fapt, poate să nu-mi spună că nu mă place. E curioasă despre ţigările mele, se tot joacă cu pachetul cu degetele ei subţiri şi lungi. Din cum mă priveşte n-am habar ce crede despre mine, ce gândeşte, dacă mă place, dacă m-ar lăsa s-o iau de mână, de exemplu.

În scris i-am tot povestit despre mine, eu zic că n-am minţit, i-am zis de relaţia de opt ani şi de următoarea de cinci, şi de ultima, din care nu ştiu ce trebuia să-nţeleg. Am încredere în ea, nu ştiu de ce, ştiu pur şi simplu că e de gaşcă deşi e scriitoare, nu cred c-o să scrie despre mine, de ce-ar face-o? În ce mi-a dat să citesc nu era vorba despre relaţii, erau locuri pe unde a fost, probabil, şi erau adolescente care se visau Miss, cam asta am reţinut. Vreau să-i arăt exact cine sunt pentru că o plac chiar dacă mă priveşte cam prieteneşte, adică nu se joacă cu vreo şuviţă de păr, cum am înţeles că fac femeile când vor s-arate că sunt interesate, n-a venit într-o rochie super scurtă, n-are nici decolteu, are totuşi un ruj frumos, destul de puternic, deci chiar nu-mi dau seama dacă e atrasă de mine sau a vrut să fie o întâlnire între prieteni.

Ne aduc băuturile: ea limonadă, eu gin. Cer băiatului şi un nou pachet de ţigări în timp ce ea tot citeşte de pe cel vechi: Neo, ce nume, eu ştiam de alea clasice, Marlboro, Pall Mall, Camel, ce mai era? Faţa i se înroşeşte puţin, nu ştiu de ce. Îmi spune că am să termin multe povestiri pe care i le-am început în scris. Are dreptate, i-am scris de multe ori: e o poveste lungă, îţi spun tot când ne vedem. Normal că încercam s-o fac curioasă şi s-o conving să ne vedem mai repede.

Deci tot eu vorbesc: mai întâi despre muncă, îi repet că pe mine se bazează toată compania şi au fost perioade în care am acoperit singur toată ţara. Ascultă puţin încruntată, nu ştiu cât înţelege, şi-mi sună telefonul. Răspund fără să mă gândesc. E de la birou, îi explic, dar ea se îndepărtează un pic cu scaunul, poate doar şi-l aranjează mai bine. Îi spun colegei ce trebuie să facă, în ce tabel să se uite, ştiu ce se întâmplă la orice oră, în orice departament. Încerc să deleg responsabilităţi, dar ei nu se descurcă pentru că majoritatea sunt noi. Nu durează mult conversaţia cu colega, câteva minute în care ea îşi tot roteşte privirea pe la celelalte mese, ba chiar se întoarce cu totul şi se foieşte pe scaun. Termin şi revin, îi repet ce capital rulează compania noastră, dar nu pare interesată, cred că nu înţelege unele chestii, mi-a spus că nu le are cu cifrele, dar e o sumă imensă totuşi, ar trebui să fie impresionată. Soarbe cu paiul dungat din limonadă, e şi mai drăguţă când mă priveşte cuminte în timp ce bea. Cred că ne potrivim, ne înţelegem bine, mă simt bine la terasa asta cu ea lângă mine, chiar dacă ea nu prea spune multe. Doar ce facultate a terminat, cum a trăit câţiva ani în altă parte, cum s-a apucat de scris şi ce greu i-a fost să găsească editură, e bine când vorbeşte ea pentru că pot să fumez liniştit şi să mă uit la ea în voie. Are un inel cu o pietricică, e foarte subţire inelul, dar ei îi stă bine, nu cred că înseamnă ceva, adică n-a spus c-ar avea pe cineva. Încerc să-mi amintesc clar dacă există vreun indiciu că s-ar mai vedea şi cu altul. E scriitoare şi ştiu că ele sunt mai libertine, vor să experimenteze, ba vor cu unul, ba cu cinci, ba sunt lesbiene, dar ea pare cuminte, chiar dacă glumeşte mult şi mă ia peste picior, nu ştiu, are ceva inocent. Ce mi-a spus concret în mesaje? C-au fost nişte relaţii şi n-au mers pentru că ei nu se purtau ca lumea. Normal, ce-ar fi putut să spună? I-am luat apărarea: bărbaţi nesimţiţi, am spus şi ne-am amuzat amândoi.

Când credeam c-am vorbit destul şi e rândul ei, se uită la mine şi zice: mai ai de lămurit nişte subiecte, ai uitat? E mai mare decât mine cu aproape doi ani, mi se pare că e mai educată sau oricum a citit mai mult, dar are faţa asta aşa dulce totuşi şi braţele aşa subţiri, ca o balerină, i-am şi spus-o, dar mi-a trântit că n-are nevoie de complimente, să nu-i mai fac. Eu da, am insistat vreau atenţie, vreau să mergem împreună să-mi schimbi garderoba dacă ai zis că arăt plictisitor.

Ştiu la ce se referă, vrea detalii despre relaţiile mele, aşa sunt femeile, cam obsedate de foste. Bine, o să-ţi spun tot atunci. Mă ridic de la masă şi mă duc la toaletă. Mi-a venit deodată, nu cred că trebuia să mă scuz sau s-o avertizez că mă duc să fac pipi, e logic, când ai nevoie, te duci, aşa m-au învăţat, sigur nu se aştepta s-o anunţ. Pe drum recapitulez puţin ce-am zis şi cum m-a privit. Mi-am dat seama că se încruntă când îmi scapă vreo înjurătură, dar nu mi-a zis nu mai înjura, să zică, deşi oricum nu le pot schimba pe toate una, două. Probabil mai fac greşeli de exprimare pentru că uneori se uită mai urât sau se uită în jos, mi-a zis o colegă la job că astea nu sunt semne bune. Adică nu mă place pentru că nu vorbesc ca ea? Pentru ce spun sau cum o spun? Nu cred că e aşa superficială. Când mă întorc mă opresc la bar şi mai cer un pachet de ţigări, să am şi mâine. Cât caută băiatul mă uit la ea deşi e destul de departe. Stă cuminte la masă şi se uită pe telefon. Pe-al meu l-am uitat pe masă, dar oricum nu putea să-l deschidă. În realitate pare mai timidă, în scris mă pune la punct imediat. Eu sunt la fel şi-n scris şi-n persoană. Nu mă vede decât când sunt deja lângă masă. Mi-ar fi plăcut să fim deja mai apropiaţi şi să pun o mână pe umărul ei sau pe păr sau ceva. Îmi aşez scaunul cu totul spre ea, nu spre masă, masa stă într-o parte, eu o am pe ea direct în faţă. Să mă vadă mai bine, să ştie că sunt deschis, şi încep, îi povestesc, şi nu pune întrebări despre prima mea relaţie, parcă n-are răbdare, îi spun c-a fost o perioadă de acumulare, ne-am angajat bine, am câştigat, am luat casă nouă, am mobilat, ne-am luat maşini noi fiecare, şi pe urmă ne-am dat seama că altceva nu mai era, terminaserăm ce era de făcut. Parcă îmi face semn să trec mai departe, aşa se uită la mine, o cam plictiseşte povestea mea cu prima iubită. Bine, hai la a doua: o relaţie mai de complezenţă, îi explic, ceva comod şi atât, ea mă iubea, eu pe ea nu, dar n-aveam timp de altceva. Ne-am mutat în casă nouă, câştiga bine şi ea, ne-am luat maşini noi şi ea mă iubea. A devenit atentă acum, dar sper să nu vadă în amintirile mele subiect pentru vreo povestioară de-a ai, ar fi naşpa, deşi m-a avertizat că asta fac toţi scriitorii.

Îmi scrisese în mesaje cu cine mai vorbise ea, ce fel de tipi erau. Poate nu mi-a spus tot, poate ce-a fost important a ţinut pentru ea, aşa e senzaţia mea. I-am spus că abia intrasem pe aplicaţia asta şi era prima femeie cu care vorbeam şi n-am minţit. I-am explicat că nu voiam să fiu singur.

Poate nu sunt bărbatul tipic care vrea aventuri, eu nu vreau să fiu singur, nu ştiu să fiu singur, n-am fost niciodată, vreau să fac planuri pentru doi.

Mă întreabă: bine, dar nu era o bătaie de joc pentru femeia asta? De ce să stai cu ea dacă n-o iubeai? Nu e cruzime?

Mă mut mai aproape de ea pentru că-mi place s-o văd mai clar. Pare că se identifică cu femeia asta care m-a iubit şi n-a fost iubită. Asta ar însemna ca şi ea să fi iubit pe unul care nu dădea doi bani pe ea, dar n-are cum, ea arată prea bine, e prea mişto, n-o văd în rolul ăsta. Eu cu ea nu m-aş purta cum am făcut-o cu femeia aia.

Nu sunt aşa rău, îi spun, am încercat să termin de câteva ori, dar făcea urât femeia şi mi-era nu ştiu cum, poate milă, n-am cuvântul exact, tu eşti aia cu cuvintele, găseşte-l. Ea râde şi flutură o mână a hai, lasă cuvintele. Uite, îi zic, interpreta totul cum că o iubeam, de exemplu am dat o dată cu aspriratorul şi ea striga fericită: ai dat cu aspiratorul pentru că mă iubeşti, ştiam eu. Acum râd eu, e comic totuşi, dar ea s-a aplecat peste masă şi mă priveşte încruntată, puţin tristă mi se pare. Am senzaţia că nu la mine se uită, nu pe mine mă acuză, că n-are nicio treabă cu mine, la altcineva se gândeşte. Îmi place să mă uit labuzele ei roşii şi la genele ei fine, e altfel decât femeile cu care am fost, pare o actriţă, de fapt, nu scriitoare, deşi nu e artificială, pare că e şiacum într-un film şi toată lumea e a ei, toţi o iubesc şi ovor, inclusiv eu, eu cel mai mult, dar e undeva departe,chiar dacă aş putea să-i ating rochia cu lămâi dacă aş vrea, dacă aş avea curaj. S-a blocat în cuvintele mele şi mi le repetă cu ton de reproş: interpreta ea totul cum că o iubeai şi tu n-aveai niciovină deci. Zâmbeşte copilăros, dar tot e reproşul acolo. Ridic din umeri: nu sunt mândru de ce-am făcut, dar asta s-a întâmplat, trebuia să mă gândesc întâi la mine. Aş vrea s-o apuc de încheietura mâinii ca s-o conving, dar e atât de subţire şi am impresia că ar ţipa dacă aş atinge-o acum. Crede-mă că am plătit prin ultima relaţie, karma şi-a făcut treaba. Acum e curioasă, zâmbeşte altfel, are cumva un fel de răutate ascunsă sau dorinţă de dreptate, de-asta mi-a zis c-a studiat dreptul, i-o fi rămas vreo obsesie gen să se facă dreptate, să plătească fiecare vinovat, şi atunci e fericită. E aşa frumoasă când mă priveşte fix şi încerc să mă port ca şi cum e ceva normal să ies cu fata asta, deşi nu e. Aşteaptă explicaţia mea.

A fost ceva foarte scurt, trei săptămâni ne-am iubit, m-am purtat ca un iubit adevărat, am dat tot, şi pe urmă ea s-a întors la fostul. Mă priveşte mirată: cum adică?De ce? Nu pricep, spune şi mai soarbe puţin din limonadă. E interesată de tot ce-i spun, nimic n-o plictiseşte, nu vrea să vorbim despre ea, ca alte femei, vrea să ştie despre mine şi eu trebuie să-i spun tot. Chiar îmi face bine să mă aud vorbind despre ce s-a întâmplat.

Ea avea pe cineva când noi ne-am cuplat. Şi eu eram încă legat de femeia numărul doi, atunci am luat hotărârea s-o termin cu ea. Mi-am luat blugii şi-am plecat de-acasă, i-am lăsat ei tot. M-am mutat în Bucureşti, am închiriat un apartament şi tipa nouă s-a mutat la mine.

Mă opreşte cu un gest al mâinii: când ai zis că s-a întâmplat treaba asta?

Ştiu ce vrea să spună, dar n-are dreptate: luna trecută, dar s-a terminat, să ştii.

Ea râde: nu e cam devreme să crezi că eşti gata să începi ceva cu mine sau cu oricine altcineva? Adică nu e un clişeu, chiar e nevoie de nişte timp să înţelegi, săasimiliezi, să fii sigur, să mergi mai departe.

Nu, nu, măi, o întrerup, ea s-a întors la fostul, şi mi se pare că noi doi ne înţelegem foarte bine. Poate femeia aia s-o fi speriat când am propus să cumpărăm un apartament nou împreună, nu ştiu care a fost motivul deciziei ei, nu mi-a explicat clar, deşi mă sună încă în fiecare dimineaţă şi vorbim câte o oră.

Ea se încruntă şi mai mult, interpretează greşit şi eu încerc s-o liniştesc: vorbim ca amici, l-a ales pe ăla şi gata, n-am vrut să ştiu nici cum arată, n-aş fi suportat să-i ştiu faţa.Deschid telefonul, caut printre atâtea poze şi-i arăt: uite aici suntem eu, în stânga, ea, iubita, şi prietena ei. Ah, da, să-ţi spun despre prietena ei. E altă poveste. Mă cam place. Mult. De mult timp. Şi ca s-o conving pe iubită, hai să-ţi zic mai bine cum le cheamă, să fie mai simplu: pe iubită, adică pe fosta, o cheamă Mara şi pe prietenă, Clara.

Ea râde, crede, e sigură că am inventat eu numele astea ca să rimeze, dar mi se pare că exagerează cu râsul acum. Totuşi îmi place, nu se spune că e bine să faci o femeie să râdă? Chiar aşa? întreabă. Cum le-ai găsit cu numele astea?

Ridic din umeri, nu le-am pus eu numele,măi. Deci ca s-o conving pe Mara că s-a terminat, că nu-mi convine nici mie să mă sune tot timpul când are chef, am acceptat propunerea Clarei.

Se dă mai aproape de mine sau poate de masă. Îmi place că n-are fond de ten, toate femeile au, ea nu. M-aş apropia şi eu, dar s-ar putea să se enerveze chiar acum pentru ce-o să spun: ţii minte weekendul ăla în care am tot vorbit noi? Chiar primul, în care ţi-am zis că sunt în Eforie şi ţi-am dedicat Sarà perché ti amo şi restul?

Dă din cap că da şi împinge limonada la o parte, să nu fie niciun obstacol între noi. Îmi aranjez puţin părul, sper că-i place părul meu, am câteva fire albe,foarte puţine, dar e aşa des şi luminos, e curat şi tuns proaspăt, i-am şi spus că mă duc la frizer, dar ea n-a făcut nicio remarcă despre părul meu. Aş fi vrut.

Aşa, ei, în weekendul de care ţi-am zis eram cu femeia asta, Clara, m-a invitat ea la mare şi m-a gândit de ce nu? Sigur află Mara, mi-am zis, se supără şi nu mai sună, nici n-o să mai insiste să luăm masa împreună în fiecare zi. De fapt după weekend i-am spus chiar eu, la serviciu, pentru că lucrăm în aceeaşi clădire, dar la alte departamente. I-am zis: am fost cu Clara la mare. S-a ridicat imediat şi a dispărut.

Acum se uită chiar urât la mine sau o fi doar impresia mea. Ce-am zis nelalocul lui? Am făcut dezacord? Am folosit vreo înjurătură? Nu cred.

Îmi explică ea: deci în timp ce vorbeai cu mine erai cu o femeie la mare ca s-o oftici pe alta, aşa e? Nu prea pare că are de-a face cu imaginea de băiat super ca lumea pe care mi-ai creat-o, nu ştiu.

Ei, nu e aşa. Nu înţeleg de ce nu-mi mai zâmbeşte deloc. Am crezut c-o să ia totul cu umor şi o să facă o glumă de-a ei, o să mă ia peste picior ca de obicei sau o să spună o mică răutate, cum mai spune, dar ea e serioasă acum. Îmi aprind repede altă ţigară, ea se uită în altă parte ca şi cum ar deranja-o deodată că fumez.

Fumez, ştiai, ţi-am zis că nu sunt perfect, şi ai zis OK.

Da, da, continuă cu femeile alea, cum te jucai cu toate şi cum karma îşi lua revanşa, că n-am priceput.

Râd eu: uite, Clara ştie, i-am spus de multe ori că nu vreau nimic cu ea. De ce? Nu ştiu, vezi şi tu că arată bine, dar n-am vrut niciodată, pur şi simplu. De data asta am zis: bine, hai la mare, e ceva nevinovat, am făcut-o doar ca să mă lase cealaltă în pace.

Pare nervoasă deşi vocea îi e calmă, şi-a luat rolul judecătorului sau al profesorului şi vrea să mă pună la punct şi să mă pedepsească, aşa mă priveşte.

Nu, ce-ai făcut tu a fost doar să-i atragi atenţia Marei, să vezi cum reacţionează, dacă se trezeşte în sfârşit şi-l lasă pe ăla şi te alege pe tine. Voi aveţi ceva neterminat, din moment ce vorbiţi zilnic. În timpul ăsta mie îmi spuneai că te plimbi singur pe faleză şi eu îţi dădeam sfaturi în glumă cum să agăţi,fiind convinsă că de fapt eşti serios şi mă placi pe mine. Cum sună toată chestia asta?

Mă uit în jos, nu mi-a plăcut tonul ei, deşi n-a ţipat în niciun moment. Nu vreau s-o zbârcesc cu ea, poate nu trebuia să-i spun nimic, m-a luat gura pe dinainte. Vreau să răspund, dar ea mai are ceva de spus: mai ştii cum te exprimai în mesaje? Spuneai deja relaţia noastră şi alte lucruri din astea din care oricine ar fi înţeles că vrei ceva cu mine, dar tu te gândeai la Mara aia, de asta te-am şi întrebat când ai terminat cu ea.

Trebuie s-o contrazic pentru că nu înţelege.

Dar ţi-am spus că s-a terminat, nu mai vorbim despre noi, avem subiecte de muncă împreună. Sunt singur şi nu vrea să mai fiu. Nu ştiu cum să fiu singur şi nu vreau să aflu, vreau să fiu cu o femeie, să construiesc, să fac planuri, să facem totul împreună.

Asta nu-i spun, dar cred că poate doar foloseşte ce i-am povestit casă scape.Poate nu e deloc atrasă de mine, poate a văzut totuşi maşina şi a hotărât că nu e de nasul ei, poate e alergică la ţigări, nu ştiu. Simt că se foloseşte de ce i-am spus ca să-mi dea papucii. Eu am fost destul de clar: sunt singur şi pe ea o plac. Cealaltă a ales alt bărbat, pe ăla dedinainte, şi eu n-am chef s-o mai aştept. Cât s-aştept? Nu vreau să fiu a doua opţiune, cum se zice.

Ea se uită în sus, se face că tocmaiîşi dă seama că s-a întunecat afară, e târziu pentru ea, spune. Continuă: eu zic să-ţi dai un timp casă fii sigur dacă vrei să insişti cu femeia aia sau ce vrei de fapt să faci.

Ce enervantă e cu sfaturile ei. N-a terminat: de asta te simţi în derivă, pentru că e ceva neterminat şi te faci că nu ştii, dar chestia asta se suprapune pe orice vrei tu să începi.

Mă deranjează când face pe deşteapta, n-am nevoie de ce-a citit ea prin cărţi.

Cer nota? întreb. Dă din cap că da şi zâmbeşte aşa, nu ştiu, într-un fel ciudat. Cash sau card vrea să ştie chelnerul şi ea se uită în altă parte. Card, spun eu, şi ea îi dă din nou cu: trebuie să te gândeşti bine.

Lasă balivernele, aş vrea să-i spun, dar vreau să fiu civilizat, ai hotărât că nu mă placi şi acum ai găsit motive. Putei să spui: ce bine că tu crezi că s-a terminat cu ailaltă, ea s-a speriat de mutatul împreună prea repede, eu o să fiu mai brează, na, o să luăm un apartament şi gata. Trebuie să fii hotărâtă în viaţă,i-aş mai spune şi eu.

Pun cardul, îmi ia banii, chelnerul pleacă. Am văzut privirea ei acuzatoare că n-am lăsat nicio bancnotă. Deşi n-am de ce, mă explic: nu merg cu cash la mine, asta e. Ea nu răspunde, pur şi simplu a fost clar pentru ea că eu trebuie să mă ocup de notă, nici nu i-a trecut prin cap să de bacşişul totuşi. Nimic, şi pe urmă tot ea se uită urât că plecăm aşa. Ca să salvez situaţia spun în glumă: aici nu mai venim. Mergem unul lângă altul şi mă uit la ea din când în când, iar ea se uită înainte. În dreptul maşinii măofer s-o conduc: unde vrei să te las? Dar ea se îndepărtează de parcă nu ştiu ce-aş fi propus. Nu e nevoie, mersi, stau aproape. Sigur, ea poate să spune ce vrea. Nu mă pupă nici pe obraji, nici nu-mi întinde mâna. Mă urc în maşină şi plec. Trec pe lângă ea: ea şi rochia ei înfoiată şi toate lămâile alea pe ea, o acritură. Nu trebuia să încep să vorbesc cu o artistă, asta e. Nu e aşa de gaşcă, totuşi, şi chiar să nu scoată un ban, cred că nu căştigă bine sau poate e foarte zgârcită, niciuna dintre variante nu e bună. Seara îmi trimite un mesaj enervant: că sunt diferit în realitate şi căn-are ea soluţia pentru ce mi se întâmplă. Cum adică diferit? Ce-a vrut să spună cu prostia asta? Ştia că nu sunt perfect, adică i-am spus că fumez. Nu-i răspund nimic. Nu mai ies cu vreo scriitoare altă dată, sunt ciudate, te fac să le placi şi pe urmă îţi vin cu din-astea.